Soprana Angela Gheorghiu şi Orchestra Simfonică Concerto Budapest, dirijată de András Keller, va susţine un concert, pe 3 iulie, pe scena teatrului în aer liber de pe Insula Margareta din Budapesta.
În cadrul unei serate festive, soprana Angela Gheorghiu va interpreta cele mai populare arii de operă. Într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, organizatorii concertului menţionează că Angela Gheorghiu a debutat pe scena Royal Opera House din Londra cu rolul Mimi, în Boema, de Giaccomo Puccini, dar adevărata popularitate şi-a câştigat-o la mijlocul anilor ’90, cu Traviata de Giuseppe Verdi.
Angela Gheorghiu a colaborat cu celebri cântăreţi, dirijori şi directori de teatre de operă percum Placido Domingo, Jonas Kauffman, Bryn Terfel sau Ruggero Raimondi.
Soprana de origine română este o prezenţă permanentă pe scenele marilor teatre de operă şi săli de concerte, dar a cântat şi la concertul lui Michel Jackson de la München, a concertat în prezenţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a reginei Beatrix a Olandei şi a reginei Sofia a Spaniei, precum şi la ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Pace, la olimpiada de vară de la Beijing şi la festivalul de film de la Cannes./ademeny/gpodea
MTI – 22 februarie