În judeţul Caraş Severin are loc astăzi o acţiune de promovare a Semmeringului bănăţean – prima linie ferată montană de pe teritoriul României, inaugurată în 1863. Nu vor fi uitate nici tradiţiile germane din zonă.
Lili Gherle, unul dintre promotorii acestei acţiuni: Noi ne-am dorit să facem o punte în timp, să facem o excursie pe linia ferată, Semmeringul bănățean, ediția a doua Oravița-Anina, iar la Anina să mergem la Fășanc în formă de respect, în primul rând pentru etnici, și în al doilea rând pentru cei care se chinuie și muncesc să păstreze această tradiție, tradiție care place /…/ Din câte știu eu se ține de cel puțin o sută de ani.
Au nevoie de noi să-i sprijinim, să-i încurajăm și să le arătăm că ceea ce fac ei noi prețuim. Avem oameni care vin special de la Lugoj și de la Timișoara. Suntem din toate categoriile sociale, suntem de toate vârstele. Din câte știu eu, cea mai în vârstă persoană are 78 de ani. Ne înarmăm cu o perucă, cu o pereche de ochelari, o mască, o pălărie, ceva, ca să facem altfel călătoria și să o facem de neuitat.
Realizator: Au consemnat colegii de la Radio România Reşiţa./ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 februarie