Peste 2.000 de elevi din județul Argeș s-au întâlnit, în perioada 17-20 februarie, cu marinarii militari, care au prezentat ofertele educaționale ale instituțiile militare de învățământ de marină. La activităţile de promovare au participat scafandrii, infanteriștii marini, militari de la bordul navelor de luptă, studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, precum și cei ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Aceştia au mers în unitățile de învățământ gimnazial și liceal din localitățile Curtea de Argeș, Mioveni, Ţiţeşti şi Piteşti şi le-au explicat elevilor de ce ar trebui să aleagă cariera militară.
La festivitatea de deschidere a activităților au fost prezenţi, alături de reprezentantul Statului Major al Forțelor Navale Române, colonelul Cornel Pavel, comandantul Flotei, contraamiralul Mihai Panait, reprezentanți ai autorităților publice locale și ai Inspectoratului Școlar Județean, comandantul Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul”, comandantul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Terestre „Basarab I” și un grup de ofițeri și amirali în rezervă și în retragere. De asemenea, a participat şi un grup de jurnalişti absolvenţi ai cursului de corespondenţi care transmit din zone de conflict, care au interacţionat cu reprezentanţii Forţelor Navale, cu care au discutat, în cadrul unei sesiuni de Q&A, despre ce aşteptări au reporterii de la ofiţerii din cadrul acestei structuri şi nu numai.
Contraamiralul Mihai Panait, comandantul Flotei, originar din Argeş, a ţinut un discurs în cadrul festivităţii de deschidere în care le-a vorbit celor prezenţi despre misiunile în care sunt implicate Forţele Navale în anul de instrucţie 2020, dar şi despre avantajele şi oportunităţile pe care le oferă cariera militară. El a subliniat rolul deosebit de important pe care România îl are în cadrul Alianţei NATO şi a precizat că activităţile pe care le desfăşoară marina militară sunt un element de interes pe care ar trebui să îl ia în considerare elevii pentru a alege această carieră.
„În anul de instrucţie 2020, în Armata României sunt de remarcat la nivelul Forţelor Navale câteva premiere deosebit de importante. Este pentru prima dată când Armata României şi Forţele Navale îşi asumă responsabilitatea conducerii unei grupări permanente navale NATO. Începând cu luna ianuarie, Puitorul de mine şi plase Viceamiral Constantin Bălescu 274 a preluat comanda acestei grupări şi timp de şase luni, în Marea Neagră şi Marea Mediterană, conducem această grupare, un ofiţer comandant român al grupării este şeful operaţiilor din cadrul Comandamentului Flotei. La bordul navei se află 85 de marinari români care desfăşoară acţiuni de luptă, acţiuni de asigurare a libertăţii de navigare în Marea Mediterană şi Marea Neagră. În Marea Neagră s-a încheiat perioada de acţiune, acum suntem în Marea Mediterană. În cadrul grupării navale NATO sunt nave din Germania, Spania, Italia, Turcia şi Bulgaria şi am vrut să aduc în atenţia dvs acest lucru pentru că este foarte important, este o responsabilitate pe care ne-am asumat-o şi o vom duce cu succes la îndeplinire până în luna iunie, când vom preda comanda grupării către partenerul italian. O altă operaţie importantă, alături de partenerii din NATO, este operaţia Saber Guardian, unde participăm pentru al patrulea an consecutiv cu Fregata Regina Maria, cu elicopter ambarcat şi echipă de FOS, este o operaţie deosebită care demonstrează că suntem la nivelul partenerilor din alianţă şi contribuim în mod definitoriu la securitatea euroatlantică. Sunt multe alte misiuni la care participăm împreună cu partenerii NATO şi foarte multe pe care le desfăşurăm la Marea Neagră şi pe Dunăre cu forţele pe care le avem la dispoziţie. Cu elementele acestea trebuie să veniţi în faţa elevilor din şcoli şi licee, pentru a încerca să le dezvoltăm şi să le stârnim interesul despre mare şi despre marină, despre activităţile noastre„.
Contraamiralul Panait a vorbit şi despre marşul istoric în jurul lumii pe care îl va desfăşura nava-şcoală Mircea timp de aproape un an de zile: „Suntem în perioada în care pregătim un marş istoric în jurul lumii, cu nava-şcoală Mircea, începând cu 2021, până în 2022, aproape un an de zile, pentru prima dtaă în istorie, Armara României şi Forţele Navale şi-au propus un nivel ridicat şi vom planifica cu mare atenţie acest marş. Acesta presupune din partea navei-şcoală Mircea, din partea divizionului de nave, din partea Academiei Navale, din partea flotei dar şi din partea Statutului Major al Forţelor Navale, gândim cu atenţie pe principiul NATO – planificare, pregătire, execuţie, cu evaluare permanentă astfel încât să ducem la bun sfârşit această misiune temerară. Vom duce drapelul României în marile porturi şi oraşe!„.
În plus față de interacțiunea cu elevii argeșeni, delegația Forțelor Navale Române a organizat, în Pitești, două evenimente la care a fost invitată populația civilă. La Centrul Cultural din municipiu s-a desfășurat vernisajul expoziției de pictură cu tematică marină „Marea în culori”, cu lucrări ale pictorilor Alexandru Ghinea, Niculae Găgeanu și Andrei Pennazio, iar la VIVO Mall Pitești, a fost marcată Ziua actelor de bunătate, prin organizarea expoziției interactive „Aducem marea mai aproape de tine!”, cu elemente de tehnică de scufundare, machete de nave și materiale de Marină și ateliere interactive de confecționat diferite împletituri și lucrări marinărești. Marinarii militari au întreprins și o serie de acțiuni umanitare și de voluntariat, pentru a aduce un zâmbet și o mângâiere unui grup de copii instituționalizați într-un centru de plasament și unui grup alcătuit din 200 de persoane vârstnice din două centre de îngrijire și asistență.
RADOR – Adelina Boboc