Adelina Boboc
Zi importanta pentru Forțele Navale Române care sarbatoresc astazi Ziua Comandamentului Flotei. Acesta a fost înființat în urmă cu 124 de ani, prin Înaltul Decret Regal al Regelui Carol I. Fosta Divizie de Mare a cunoscut, de-a lungul timpului, o serie importantă de procese de modernizare și de adaptare la standardele internaționale.
Actuala structură a Flotei dispune, la Constanța și la Mangalia, de un pachet de capabilități de luptă și de apărare format din fregate, corvete, nave purtătoare de rachete, nave minare-deminare, nave de sprijin pentru acțiuni maritime, remorchere maritime, rachete de coastă și elicoptere.
Experiența militarilor din Forțele Navale, dobândită prin participarea la operații și exerciții multinaționale, a permis României asumarea preluării conducerii unei grupări navale permanente NATO, pentru o perioadă de aproximativ jumătate de an.
De la începutul anului 2020, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, nava-comandant a grupării navele NATO SNMCMG-2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2), asigură, alături de partenerii străini, o prezență constantă și o sursă consistentă de securitate în bazinul Mării Mediterane.
După revenirea Dobrogei la Patria Mamă în 1878, țara noastră a dobândit ieșirea la Oceanul Planetar prin cei 245 de kilometri de țărm la Marea Neagră, iar apărarea litoralului românesc i-a revenit Marinei Militare Române.
Evoluția Comandamentului Flotei este strâns legată de evoluția societății românești, fiind adaptată la contextul social și economic din ultimii 124 de ani. Navele militare ale României sunt vârful de lance al țării noastre pe mările și oceanele lumii și sunt parte a teritoriului național, iar marinarii militari români poartă cu onoare și cu cinste Tricolorul la catarg, ducând mesajul nostru de pace pe meridianele lumii, în porturile în care acostează.
Foto: Centrul media al Fortelor Navale