Primul caz de coronavirus din America Latină a fost raportat în Brazilia, pe fondul continuei răspândiri a virusului în întreaga lume. Un bărbat de 61 de ani a fost diagnosticat cu virusul după ce s-a întors dintr-o călătorie în Italia. El s-a întors în Sao Paolo având simptome uşoare asemănătoare gripei şi, câteva zile mai târziu, a venit pentru a fi testat. Bărbatul a venit din Milano, cu avionul, în cursul zilei de vineri, după ce a petrecut două săptămâni în nordul Italiei, şi a ajuns în Brazilia în timpul carnavalului, când milioane de persoane călătoresc în ţară. Autorităţile sanitare se tem că momentul întoarcerii acestuia creşte probabilitatea ca boală să se extindă. Mai multe cazuri de coronavirus au fost investigate în Mexic, Columbia şi alte ţări din America Latină dar, până în prezent, nimeni nu primise un rezultat pozitiv la testul pentru depistarea coronavirusului./aionita/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 februarie)