Wizz Air a ţinut la sol şi dezinfectează aeronava la bordul căreia a călătorit, între Bologna şi Craiova, persoana infectată cu coronavirus – a transmis compania aeriană pentru agenţia ungară de presă MTI. În comunicat, Wizz Air a confirmat faptul că au loc consultări continue cu autorităţile competente, cu privire la măsurile care trebuie luate în următoarea perioadă, pentru a putea asigura sănătatea personalului şi a pasagerilor care au călătorit împreună cu pasagerul infectat cu coronavirus. “Aeronava respectivă a fost ţinută la sol cu efect imediat şi va fi dezinfectată în conformitate cu regulamentul aplicabil în astfel de situaţii, înainte de a efectua din nou curse. Pentru zborul Wizz Air cu numărul W6 3762, care circulă de la Bologna la Craiova, am asigurat o altă aeronavă din flota noastră şi am amânat zborul pentru data de 26 februarie” – se arată în comunicat. Totodată s-a mai adăugat că, deşi situaţia se află în afara controlului Wizz Air, compania aeriană cere scuze pentru inconvenienţele cauzate. “Siguranţa pasagerilor şi a personalului nostru rămâne prioritatea noastră, iar Wizz Air va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea acesteia” – se arată în comunicat. Marţi, compania aeriană maghiară a transmis că autorităţile au anunţat Wizz Air că unul dintre pasagerii care a călătorit de la Bologna la Craiova, pe cursa cu numărul W6 3762, respectiv de la Craiova la Bologna, pe cea cu numărul W6 3761, a fost diagnosticat ca fiind infectat cu coronavirus. Personalul care asigură întreţinerea şi deservirea la sol a aeronavelor Wizz Air gestionează situaţia aceasta şi alte situaţii similare în baza unor proceduri clare, reglementate de către
autorităţi – se mai specifică în comunicat./lendrefy/sdm2
(MTI – 26 februarie)