Comisia Europeană avertizează România că riscă să nu poată susţine deficitul bugetar şi majorările de pensii şi salarii. Organismul european a publicat, ieri, 27 de rapoarte în care analizează principalele provocări socio-economice cu care se confruntă fiecare stat membru al Uniunii.
Au fost luate în calcul durabilitatea mediului, creşterea productivităţii, echitatea şi stabilitatea macro-economică. Redactorul RRA, Carmen Gavrilă, are detalii despre concluziile raportului privind ţara noastră:
Reporter: Raportul notează că este un risc mare ca România să nu poată susține fiscal deficitul public ridicat combinat cu cheltuieli mai mari de pensii. La această realitate se adaugă scăderea demografică reflectată într-o scădere semnificativă a mâinii de lucru în general și a celei calificate în special, iar acest fapt limitează potențialul de creștere al ţării.
De altfel, analiza arată că piața muncii în România este tot mai restrânsă cu o rată foarte scăzută de participare a forței de muncă și un declin al populației active, inclusiv din cauza migrației. În plus, politicile pentru învățare și dezvoltare de noi abilităţi nu au fost eficiente și nu au corespuns nevoilor pieței de muncă.
Raportul notează o sursă mare de dezechilibru în faptul că salariile au crescut mult mai repede decât productivitatea muncii. Documentul mai notează că, deși a existat o creștere economică în medie de 5% în ultimii trei ani, în România e tot mai mare inegalitatea, sărăcia rămâne la cote mari, iar diferențele de dezvoltare între regiuni se adâncesc mereu./ahincu/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 februarie