EVENIMENTE INTERNE
– Uniunea Europeană
* Constanţa: Conferinţă de presă organizată cu ocazia inaugurării biroului de la Constanţa al europarlamentarului USR PLUS – Renew Europe, Nicolae Ştefănuţă – ora 11:00, Bd. Mamaia nr. 39
– Medicină, Sănătate
* Ediţia a VIII-a a Conferinţei Naţionale RoVaccin, urmată de declaraţii de presă oferite de preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila – ora 9:00, la Hotel Pullman, Piața Montreal nr. 10
– Învăţământ, Cercetare
* În zilele de 29 februarie – 1 martie, are loc Hackathonul Innovation Labs 2020, organizat de Innovation Labs, cel mai mare concurs de startup-uri tehnologice și program de mentorat pentru studenți și tineri profesioniști din România – ora 9:00, la Biblioteca Politehnică Universitară din București, Splaiul Independeței, nr. 313
– Cultură
* Festivitatea de închidere a Salonului de Miniatură organizat de către Muzeul de Artă Modernă si Contemporană Pavel Șușară, în parteneriat cu Casa Davino – ora 11:30, la Muzeul Ţăranului Român Bucureşti, studioul Horia Bernea. Cu acest prilej vor fi decernate și premiile Salonului de Miniatură, iar invitații speciali Ada Milea, Ionuț Ştefănescu & studenții săi și Grigore Leșe vor oferi un spectacol complex de miniaturi muzicale. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează o „Seară de muzică și poezie Marin Sorescu” – ora 17:00, în Sala „Perpessicius”, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Invitați: Dorel Vișan și Ionuț Bogdan Ștefănescu
* Berlin: Lungmetrajul documentar „Ieșirea trenurilor din gară”, regizat de Radu Jude și istoricul Adrian Cioflâncă, va rula în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin (20 feb. – 1 mar.), film selectat în secțiunea competițională „Forum” – ora 10:00, la Cubix 5
– Sport
* Piatra Neamţ: În perioada 29 februarie – 1 martie, se desfăşoară Campionatul Naţional De Dans Sportiv pe Secţiuni şi Cupa „Romanian Dance Festival” – la Sala Polivalentă
– S-a întâmplat într-o zi de 29 februarie
* Acum 81 de ani era înfiinţată organizaţia turistică de stat Oficiul Naţional de Turism Carpaţi. Ideea lui Emil Racoviţă de înfiinţare a unei instituţii de stat în domeniul turismului, se materializează în anul 1926 când se fondează Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.). Însă abia la 4 ianuarie 1936, O.N.T. a devenit organizaţie cu un statut bine definit, când se înfiinţează prin decret regal (legea din 29 februarie 1936), în cadrul Ministerului de Interne. Înfiinţat pentru a crea condiţii prielnice dezvoltării turismului, O.N.T şi-a fixat de la început, pe lângă un program de organizare turistică, ajutorarea, îndrumarea şi coordonarea activităţilor turistice din iniţiativă privată. În anul 2012, acţionarii ONT Carpaţi au anunţat intrarea în faliment a firmei
* Se împlinesc 28 de ani (1992), de când, în perioada 29 februarie-1 martie, s-a desfăşurat, în Bosnia şi Herţegovina, referendumul pentru independența ţării, din cei 63,6% locuitori cu drept de vot care au participat la referendum, 99,7% optând pentru independență. Independența statului cu capitala la Sarajevo a fost puternic favorizată de alegătorii bosniaci și croați, scrutinul fiind în mare parte boicotat de sârbi. În data de 3 martie, Alija Izetbegović, președintele Bosniei şi Herțegovinei între 1990-1992 şi primul președinte al statului independent Bosnia și Herțegovina între 1992-1996, a declarat independenţa republicii, aceasta fiind ratificată, în aceeaşi zi, de Parlament. Pe 6 aprilie, SUA şi Comunitatea Economică Europeană au recunoscut Bosnia şi Herţegovina ca stat independent, iar pe 22 mai a fost admisă în cadrul Naţiunilor Unite
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea (Sâmbăta Sfinților Cuvioși) (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
– 1880: A murit scriitorul Costache Bălăcescu; a scris fabule, epigrame, epistole şi satire, fiind unul dintre primii autori satirici români (n. 1800) – 140 de ani
– 1928: S-a născut scriitorul, istoricul, criticul şi teoretician literar Albert Kovács, ilustru cunoscător şi iubitor al operei lui Dostoievski (m. 2015)
– 1936: S-a născut scriitorul Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1996). NOTĂ: Deşi în acte data naşterii este 19 februarie, familia poetului susţine că ziua de naştere este 29.II.1936
– 1980: A murit Gheorghe Ștefan, istoric și arheolog; specialist în istoria veche şi arheologia României; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1899) – 40 de ani
EVENIMENTE EXTERNE
– Slovacia: Alegeri legislative
– Moscova: Manifestaţii de protest la iniţiativa opoziţiei împotriva reformelor preşedintelui Vladimir Putin
– Berlin: Ceremonia de decernare a premiului „Ursul de aur”, în încheierea celei de-a 70-a ediţii Festivalului internaţional de film – Berlinala
– Perpignan, Franţa: Reuniune politică la care participă liderul separatist catalan, Carles Puigdemont
– Charleston, SUA: Alegeri primare în Carolina de Sud
– Belfast: Reuniune anuală a Comitetului Asociaţiei Internaţionale de Fotbal (IFAB)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Bolilor Rare”, sărbătorită prima dată la 29 februarie 2008 la nivel european şi instituită de EURORDIS (alianţă neguvernamentală formată din 667 de organizaţii de pacienţi cu boli rare din 61 de ţări), această zi a fost preluată în anul 2009 şi în SUA, pentru ca în 2014 să fie marcată în 84 de state din toată lumea; din anul 2014, s-a decis organizarea acestei zile în ultima zi a lunii februarie
– 1784: S-a născut arhitectul german Leo von Klenze, una dintre cele mai importante figuri ale Neoclasicismului german (m. 1864)
– 1792: S-a născut compozitorul italian Gioacchino Rossini (m. 1868)
– 1860: S-a născut statisticianul american de origine germană Herman Hollerith; în 1889 a realizat prima maşină de calculat (un tabulator mecanic bazat pe carduri perforate, gândit pentru a-l ajuta în munca sa de centralizare rapidă a statisticilor) (m. 1929) – 160 de ani
– 1900, 29.II./13.III: S-a născut (la Izmir, acum în Turcia) Giorgos Seferis (pseudonimul lui Georgios Seferiades) poet şi diplomat grec; Premiul Nobel pentru literatură pe 1963 (m. 1971) – 120 de ani
– 1904: S-a născut Jimmy Dorsey, saxofonist, clarinetist și șef de orchestră american (m. 1957)
– 1920: S-a născut Michele Morgan (pseudonimul lui Simone Renée Roussel), una dintre cele mai mari actrițe franceze ale secolului al XX-lea (m. 2016) – 100 de ani
– 1940: S-a născut (în insula Imbros, din Turcia) Sanctitatea Sa Bartolomeu I (numele laic: Dimitrios Archontonis), patriarh ecumenic de Constantinopol (al 270-lea), din 2.XI.1991 (după moartea patriarhului Dimitrios I). Bartolomeu I (liderul spiritual al tuturor ortodocşilor din lume) exercită tripla funcţie inerentă rangului său: este arhiepiscop de Constantinopol, este primul dintre cei circa 80 de episcopi ai Patriarhiei Ecumenice răspândiţi în întreaga lume şi este „primul între egali” (în latină, primus inter pares) în cadrul episcopatului ortodox; cu acest titlu el exercită prerogativele de prezidare, coordonare şi iniţiativă în toate problemele panortodoxe; membru de onoare străin al Academiei Române (2004) – 80 de ani
– 1976: S-a născut rapperul și actorul american Ja Rule (pe numele său adevărat Jeffrey Atkins)
– 2004: A murit dramaturgul și scriitorul american Jerome Lawrence (n. 1915)