Societatea de Transport București anunță că din această noapte va începe decontaminarea tuturor celor aproape 1.600 de vehicule aflate în parcul circulant. În paralel, va începe un program de curățare a refugiilor. Societatea face apel la călători să păstreze curățenia atât în vehicule, cât și în stații, dovedind un comportament și un spirit civic responsabil. În cazul în care un vehicul aflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curățeniei, călătorii pot comunica acest lucru, menționând numărul de înmatriculare și linia pe care circulă acest vehicul la adresa de email relatii publice@stbsa.ro./ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 februarie