Calendarul evenimentelor, 1 martie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Organizaţii

* Grupul informal „#MulțumescPentruFlori”, care a inițiat mișcarea „#CadeUnaCădemToate”, organizează Flashmob-ul feminist „Violatorul eşti tu/O violatori san tu” – ora 15:00, în faţa Ministerului Afacerilor Interne, Piaţa Revoluţiei

* Asociația “Calea Neamului” organizează o adunare publică al cărei scop este apărarea limbii române ca singură limbă oficială în România – ora 17:00, la Palatul Cotroceni, statuia “Leul”

 

– Social

* Evenimentul caritabil de alergare „HOPE RUN for Alexandra”, organizat de Corpul Naţional al Poliţiştilor, împreună cu Bucharest RUNNING CLUB – ora 10:00. Cursa de 7 KM – startul de la Fântâna Modura – Parcul Regele Mihai I. Cursa Copiilor – startul de la Fântâna Modura – Parcul Regele Mihai I – ora 11:00

* Asociația „Studenți pentru Viață” (SPV) organizează un târg de prăjituri – ora 12:00, la Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, din Campusul Universității bucureștene Politehnica. Evenimentul deschide seria de manifestări din Luna „Pentru viață. Pentru părinți, pentru copii”. Donațiile colectate vor fi oferite Centrului „Sfânta Împărăteasă Alexandra” pentru sprijinul copiilor și mamelor aflați în dificultate

 

– Arhitectură

* Varşovia: O expoziţie în aer liber, dedicată unor femei cu rezultate remarcabile în arhitectura românească, va fi organizată, în perioada 1-31 martie, de ICR Varşovia, în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România (UAR). Inspirată de la expoziţia realizată de UAR în 2019, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de activitate oficială a femeilor în domeniul arhitecturii în România, varianta varşoviană va prelua elemente fotografice şi narative combinate. Alcătuită cronologic, expoziţia cuprinde trei secţiuni: „Pioniere”, „Arhitecte ale perioadei socialiste” şi „Arhitecte contemporane”. O noutate este includerea Reginei Maria – prima femeie acceptată ca membru al Academiei de Artă de la Paris – şi sublinierea rolului său major în promovarea şi afirmarea arhitecturii româneşti şi a femeilor din domeniu

 

– Cultură

* În cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional”, acad. Sabina Ispas susține conferința cu tema „1 martie, „cap de primăvară” – ora 11:00, la Sala Mică

* Filarmonica „George Enescu” prezintă un recital cameral susţinut de Simina Croitoru – vioară; Rachelle Hunt- vioară; Iulia Cazacu – violă; Ştefan Cazacu – violoncel; Andrei Licareţ – pian – ora 19:00, la Ateneul Român

* „Mărțișoare cu muzică și poezie”, întâlnire cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi actorul Dorel Vişan – ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români, Calea Griviței nr. 64-66, sector 1

* Cluj-Napoca: Formația Holograf susține un concert în cadrul turneului „Classic Rock” – ora 19:30, la Casa de Cultură a Studenților

* Galați: Concert susținut de trupa Compact în cadrul turneului național „Trupa din vis” – ora 19:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor

* Iaşi: Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Artă, în parteneriat cu British Council, Institutul Cultural Român, School of Slavonic and East European Studies din cadrul University College London şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi, organizează de pictură contemporană „Dincolo de alte orizonturi/ Beyond Other Horizons” – la Palatul Culturii Iaşi (1 – 31 martie)

* Suceava: Vernisajul expoziției de fotografie „Parcul Național Călimani” – ora 18:00, la Iulius Mall (1 – 31 mar.)

* Cernăuți, Ucraina: Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți organizează cea de-a XXV-ea ediție a tradiționalului Festival „Mărțișor” – ora 12:00, în sala Palatului Academic al Universității Bucovinene de Medicină, Str. Schiller, nr. 11

* Milano: A patra ediţie a Festivalului dedicat mărţişorului: „Primăvara în roşu şi alb”, eveniment patronat de Primăria Municipiului 1 din Milano, care se bucură de patronajul Consulatului General al României din Milano, Consulatului General al Bulgariei, Consulatului General al Republicii Moldova – la Centrul Cultural Italo-Român

* Varşovia: „Sărbătoarea Mărţişorului” de la Colegiul Europei de la Natolin, organizat de ICR Varşovia, în colaborare cu Ambasada Moldovei la Varşovia şi cu studenţii români şi moldoveni, va cuprinde fotografii, care înfăţişează mărţişoare originale realizate de designeri români. De asemenea, vor avea loc ateliere de dansuri tradiţionale, prezentarea tradiţiei prin materiale video şi tipărite, o degustare de vinuri, produse culinare şi dulciuri şi o proiecţie de film – „Povestea unui pierde-vară”, în regia lui Paul Negoescu. ICR Varşovia va dărui tuturor participanţilor mărţişoare confecţionate în România

 

 

– Sport

* CS Dinamo Bucureşti întâlneşte echipa portugheză Sporting Lisabona, în returul play-off-ului Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 17:30, la Sala Dinamo – Bucureşti

* Bistriţa: Are loc meciul CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – Herming-Ikast Handbold, din prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei EHF la handbal feminin – ora 18:00, la Sala Polivalentă

* Craiova: Are loc un meci în Liga I de fotbal – Play-off – etapa 1: Universitatea Craiova – CS Gaz Metan Mediaş  – ora 19:15, pe Stadionul „Ion Oblemenco”

* Oradea: E programat un meci în Liga Naţională de baschet feminin: CSU Rookies Oradea – CS Rapid Bucureşti  – ora 11:30, la Universitatea – Oradea

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 martie

* Acum 458 de ani (1562) avea loc masacrul calviniştilor de la Vasy, care a marcat începutul războaielor religioase în Franţa

* Acum 274 de ani (1746) Constantin Mavrocordat, clerul înalt şi boierii hotărau, în urma unui „sfat de obşte”, ca rumânii fugiţi, care se reîntorc în ţară, să devină oameni liberi. Domnul Ţării Româneşti (1744-1746) emitea pe 1 martie 1746 celebrul zapis prin care „rumânii să se întoarcă la pământul patriei lor să se aşeze unde li va fi voia şi de rumânie să fie slobozi şi iertaţi”. Era un mod indirect de a îi elibera pe iobagi de clacă. O astfel de măsură nu putea fi urmată decât de desfiinţarea şerbiei, care s-a făcut la data de 5 august a aceluiaşi an

* Cu 153 de ani în urmă (1867) apărea, bilunar (în primii cinci ani) şi apoi lunar, la Iaşi (până în 1885), apoi la Bucureşti (până în 1944, cu o întrerupere între anii 1916-1919), revista „Convorbiri literare”, publicaţie a Societăţii „Junimea”, una dintre cele mai importante apariţii din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, condusă iniţial de Iacob Negruzzi (până în 1895), iar apoi de un comitet de redacţie din care au făcut parte personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Noua serie a revistei „Convorbiri literare” apare din ianuarie 1996 la Iaşi, lunar, având ca editor Uniunea Scriitorilor din România (1/13)

* Acum 148 de ani (1872) se înfiinţa primul parc naţional din lume, „Yellowstone”, situat pe platoul cu acelaşi nume din nord-vestul Statelor Unite ale Americii. Parcul, care se întinde pe o suprafaţă de 8.987 km², cuprinzând lacuri, canioane, râuri şi lanţuri muntoase, este elementul central al ecosistemului Yellowstone, cel mai mare ecosistem rămas aproape intact în zona temperată de nord a Pământului

* Cu 128 de ani în urmă (1892) apărea (lunar, la Fălticeni, cu intermitenţe, până în 1931) revista de literatură şi tradiţii populare „Şezătoarea”, prima revistă românească de folclor, condusă de Arthur Gorovei (1/13)

* Cu 57 de ani în urmă (1963) era efectuat, experimental, primul transplant de ficat, de medicul american Thomas Starzl, la Universitatea din Colorado. Valabilitatea acestei tehnici a fost demonstrată peste patru ani, în 1967, când dr. Starzl a realizat, cu succes, primul transplant de ficat

* În urmă cu 48 de ani (1972) intra în vigoare a Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile, la prima Adunare Generală a Statelor Membre, fiind înregistrată în anul 1975 la Secretariatul ONU din New York

* Acum 27 de ani (1993) se constituia, la Bucureşti, Curtea de Conturi a României, organul suprem de control financiar şi de jurisdicţie în România, reînfiinţată după 45 de ani de întrerupere a activităţii. La 24.I/5.II.1864 a apărut „Legea privind înfiinţarea Curţii de Conturi, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici”

* Cu 23 de ani în urmă (1997) se constituia Forţa de Reacţie Rapidă a Armatei Române, care s-a înscris în procesul de modernizare a forţelor armate ale României în concordanţă cu exigenţele integrării în structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice. Structura îngloba la vremea aceea mari unităţi şi unităţi mecanizate de tancuri, paraşutişti, transmisiuni şi logistică. FRR era proiectată să intervină oportun şi eficient în caz de criză, conflict sau în alte situaţii speciale. În esenţă, avea misiunea de a opera pe teritoriul naţional, iar la nevoie şi în afara acestuia, în cadrul forţelor multinaţionale de menţinere a păcii

* Acum 22 de ani (1998) „Titanic” a devenit primul film cu încasări de peste 1,8 miliarde de dolari în întreaga lume. În regia lui James Cameron şi avându-i în distribuţie pe Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, „Titanic” a reuşit să ia, în 1998, în cadrul celei de-a 70-a Gale a Premiilor Oscar, 11 premii Oscar dintre cele 14 nominalizări. Şi-a păstrat acest titlu timp de doisprezece ani când a fost detronat de următorul film al lui Cameron, „Avatar”, care a trecut de încasări de 2 miliarde de dolari, la nivel mondial

* În urmă cu 21 de ani (1999) intra în vigoare Tratatul de interzicere a minelor antipersonal, semnat la 5.XII.1997, la Ottawa/Canada

* Cu 14 ani în urmă (2006) „Antena Satelor” devenea post de radio cu acoperire naţională. Programul „Antena Satelor” al Radiodifuziunii Române a fost lansat la 25.XII.1991, fiind recepţionat la început în marile câmpii din sudul ţării şi în Dobrogea

* Acum 9 ani (2011) se înfiinţa Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi informare publică (DRPIP) din cadrul Guvernului României. Acesta are în responsabilitate coordonarea relaţiei cu Parlamentul şi activitatea legislativă, asigură asistenţa juridică şi reprezintă interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională, asigură relaţiile cu alte autorităţi publice, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale. De asemenea, DRPIP îndrumă activitatea de armonizare a actelor normative şi asigură asistenţă juridică pentru încheierea înţelegerilor tehnice în vederea cooperării cu forţele armate străine, conduce activităţile de informare publică şi mass-media, regimul juridic al patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării Naţionale şi coordonează activitatea de soluţionare a problemelor sociale ale personalului. În prezent, DRPIP are în componenţă Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, Direcţia informare şi relaţii publice şi Direcţia calităţii vieţii personalului, iar secretarul de stat are în coordonare Direcţia domenii şi infrastructuri, Casa de pensii sectorială a M.Ap.N. şi Oficiul naţional pentru cultul eroilor

* Cu 8 ani în urmă (2012) RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori de televiziune de pe piaţa românească, lansa canalul tv de ştiri Digi 24

* Se împlineşte 1 an (2019) de când Radio România Braşov FM, cel mai nou post de radio al Societăţii Române de Radiodifuziune, a început să emită de la această dată, la Braşov, pe frecvenţa 93,3 FM

 

Aniversări – Comemorări

 

– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

 

– „Ziua Mărţişorului” (mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit bicolor, roşu şi alb, şnur care simbolizează funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului; mărţişorul se oferă la 1 martie persoanelor de sex feminin, ca semn al sosirii primăverii). NOTĂ: La 6 dec. 2017, la Jeju, în Republica Coreea, Comitetul Interguvernamental UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a dosarului multinaţional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărţişorul)” – coordonat de România şi elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia şi Republica Bulgaria

 

– „Ziua Automobiliştilor Militari”; la 1 martie 1917, prin decret al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, prima unitate cu profil auto din Armata română

 

– 1788: S-a născut (la Herţa, azi în Ucraina) Gheorghe Asachi, cărturar umanist, scriitor şi arhitect, întemeietor al învăţământului liceal (1813) şi superior (1835) în limba română, al teatrului românesc (1816) şi al presei (1829) în Moldova (m. 1869)

 

– 1854: S-a născut Constantin Ţurcanu, cunoscut ca Peneş Curcanul, erou al Războiului de Independenţă, participant la cel de-al Doilea Război Balcanic, la Primul Război Mondial şi la campania din Ungaria (1919) (m. 1932)

 

– 1898: S-a născut istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu; în paralel cu activitatea didactică (la Cluj), a desfăşurat o vastă activitate de teren, conducând şantierele arheologice de la Sarmizegetusa, Veţel (Micia), Miograd (Porolissum) şi la cetăţile din Munţii Orăştiei; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1973)

 

– 1908: A murit Vasile Păun, poet, teoretician şi critic literar (n. 1850)

 

– 1920: S-a născut pictorul Gheorghe Şaru (m. 2003) – 100 de ani

 

– 1924: S-a născut Elena Cernei, prima mezzosoprană de origine română intrată în istoria liricii universale; prima artistă din lume care a alcătuit libretul, a regizat și a interpretat o operă originală în premieră absolută: „Doamna Chiajna” de N. Buicliu (1973) (m. 2000)

 

– 1925: S-a născut matematicianul Solomon Marcus; unul dintre iniţiatorii lingvisticii matematice şi ai poeziei matematice; domeniile sale de cercetare sunt extrem de vaste: analiză matematică, calculatoare, lingvistică, informatică, poetică, semiotică, antropologie, istoria şi filozofia ştiinţei, educaţie; membru titular al Academiei Române din 2001; frate cu scriitorii Marcel Marcian şi Marius Mircu (m. 2016) – 95 de ani

 

– 1926: S-a născut dirijorul de cor Nicolae Vicleanu

 

– 1930: S-a născut Alecu Ivan Ghilia (pseudonimul lui Alexandru Ivan), prozator, poet, publicist şi pictor – 90 de ani

 

– 1931: S-a născut regizoarea de film, scenarista şi profesoara Elisabeta Bostan, una dintre emblemele filmului românesc pentru copii

 

– 1937: S-a născut Eugen Doga, compozitor din Republica Moldova; renumitul său vals din filmul „Gingașa și tandra mea fiară” (1978) a fost inclus în lista celor patru mari capodopere ale secolului XX

 

– 1943: S-a născut Magdalena Popescu Bedrosian, editoare, traducătoare, critic şi istoric literar

 

– 1958: S-a născut Traian Ungureanu, jurnalist şi politician

 

– 1960: A murit cântăreaţa de operă Florica Cristoforeanu (n. 1886) – 60 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1887

 

– 2011: A murit Nicolae Botnariuc, zoolog şi biolog; autor a peste 150 de lucrări; a condus colectivul de elaborare a lucrării „Fauna României”, ca şi prima expediţie românească transafricană (1970-1971); membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1915, la Râşcani/Bălţi, azi în R. Moldova)

 

– 2011: A murit Ion Monea, unul dintre cei mai mari pugilişti din România; a cucerit două medalii olimpice, bronz, la Roma – 1960, şi argint, la Mexico City – 1968; a fost medaliat cu argint la Campionatele Europene de la Bucureşti din 1969, cu bronz la Roma în 1967 şi din nou cu argint la Moscova în 1963; a fost de 11 ori campion naţional şi medaliat cu aur la numeroase turnee internaţionale (n. 1940)

 

– 2012: A murit Gavril Ardelean, astist violonist şi concert-maestru al Filarmonicii de Stat Oradea (n. 1957)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Montevideo: Ceremonia de învestitură a lui Luis Lacalle Pou, în funcţia de preşedinte al statului Uruguay

 

– Buenos Aires: Preşedintele argentinian, Alberto Fernández, inaugurează sesiunea ordinară a Congresului

 

– Praga: Manifestaţie împotriva guvernului premierului Andrej Babis

 

– Micronezia: Referendum asupra independenţei de stat

 

– Tadjikistan: Alegeri legislative

 

– Guineea: Alegeri legislative

 

– Niamey, Niger: Conferinţă a miniştrilor afacerilor externe din cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI)

 

– Insula Lesbos, Grecia: Începe construcţia de tabere închise pentru cazarea solicitanţilor de azil

 

– Washington, D.C.: Conferinţă a Comitetului de Afaceri Publice Americano-Israeliene (AIPAC)

 

– New York, SUA: Intrarea în vigoare a interdicţiei de folosire a sacilor de plastic în majoritatea centrelor comerciale

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Protecţiei Civile” a fost instituită printr-o decizie a Adunării Generale a Organizaţiei Internaţionale de Apărare Civilă (International Civil Defence Organization – ICDO) în 1990, pentru a marca intrarea în vigoare, la 1 martie 1972, a Constituţiei ICDO

 

– „Ziua Internaţională «Zero Discriminare»” este marcată în fiecare an, începând din 2014, la iniţiativa directorului executiv al UNAIDS (Programul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA), Michel Sidibé. Această campanie se doreşte a fi un apel adresat oamenilor de pretutindeni de a promova şi sărbători diversitatea, toleranţa, incluziunea şi de a acţiona împreună pentru a pune capăt discriminării. Ca simbol al acestei zile a fost ales fluturele

 

– „Ziua Bikini” – Zi naţională de luptă pentru pace în Japonia; se marchează anual ca zi de protest faţă de armele atomice şi cu hidrogen (la 1 martie 1954, în zona atolului Bikini, din Pacificul de Sud, SUA au efectuat o experienţă cu bomba cu hidrogen)

 

– 1445: S-a născut pictorul italian Sandro Botticelli (m. 1510) – 575 de ani

 

– 1643: A murit Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (n. 1583)

 

– 1810: S-a născut compozitorul şi pianistul polonez Frederic Chopin; considerat unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian (m. 1849) – 210 ani

 

– 1875: A murit poetul francez Tristan Corbière (n. 1845) – 145 de ani

 

– 1880: S-a născut Giles Lytton Strachey, biograf şi critic literar britanic (a deschis o nouă eră scrierilor biografice) (m. 1932) – 140 de ani

 

– 1886: S-a născut Oskar Kokoschka, pictor, grafician, poet şi dramaturg austriac (m. 1980)

 

– 1888, 1/13: S-a născut sociologul şi pedagogul rus Anton Makarenko; unul dintre fondatorii metodei de educaţie bazată pe exigenţele colectivităţii; primul care a condus colonii de muncă pentru reeducarea delincvenţilor minori (a fondat prima colonie de muncă, sub denumirea de „Colonia Gorki”, unde a instaurat o disciplină militară, punând un accent deosebit pe opinia colectivului, strivind, astfel, personalitatea celor „educaţi” ; scopul lui era crearea „omului nou”, a unui „bun cetăţean sovietic”, gândirea sa bazându-se pe ideologia marxist-leninistă) (m. 1939)

 

– 1894: A murit Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet şi traducător maghiar (n. 1824)

 

– 1894, 1/13: A murit Paul-Theodore Bataillard, istoric, publicist şi scriitor francez; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a facilitat publicarea de către emigranţii români a memoriilor justificative privitoare la lupta lor; a publicat o serie de articole menite să sensibilizeze opinia publică europeană în favoarea revoluţiei române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1816)

 

– 1896: S-a născut Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (m. 1960). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 18 februarie 1896 – stilul vechi

 

– 1897: S-a născut Sava Ţolov Ganovski, filosof, pedagog şi om politic bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1957 (m. 1993)

 

– 1911: A murit Jacobus Henricus van ‘t Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1901, părintele fondator al stereochimiei, domeniu al chimiei care studiază structurile spaţiale şi repartizarea moleculelor şi atomilor din diferitele elemente chimice (n. 1852)

 

– 1912, 1/14: A murit fizicianul rus Piotr Lebedev; cercetări în domeniile opticii, acusticii şi magnetismului (n. 1866)

 

– 1917: S-a născut poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; laureat al Premiului Pulitzer în anul 1974 (m. 1977)

 

– 1922: S-a născut Yitzhak Rabin, general şi om politic israelian laburist, prim-ministru (1974-1977; 1992-1995); datorită rolului important în procesul de pace în Orientul Apropiat şi în detensionarea relaţiilor cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu Shimon Peres, ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat, şeful OEP (m. 1995, asasinat de către un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace)

 

– 1927: S-a născut Harry (Harold George) Belafonte, cântăreţ, compozitor, actor de film şi activist social american

 

– 1928: S-a născut Jacques Rivette, scenarist, regizor şi critic francez de film; considerat unul dintre „părinţii Noului Val” al cinematografiei franceze, alături de Jean-Luc Godard, François Truffaut şi Claude Chabrol (m. 2016)

 

– 1934: S-a născut Jacques Chessex, scriitor elveţian de limbă franceză (m. 2009)

 

– 1938: A murit Gabriele D’Annunzio, poet şi prozator italian (n. 1863)

 

– 1951: S-a născut Scott Ross, clavecinist şi organist american (m. 1989)

 

– 1955: S-a născut medicul ginecolog și activistul congolez pentru drepturile omului Denis Mukwege; Premiul Nobel pentru Pace pe 2018, împreună cu Nadia Murad, activistă yazidi pentru drepturile omului, „pentru eforturile lor de a pune capăt folosirii violenţei sexuale ca armă de război în conflictele armate” – 65 de ani

 

– 1956: S-a născut Dalia Grybauskaitė, politiciană, diplomat, economistă şi profesoară lituaniană; preşedinta Lituaniei (din 2009)

 

– 1958: A murit pictorul italian Giacomo Balla, fondator al curentului futurist, alături de Umberto Boccioni, Carlo Carrà şi Gino Severini (în anul 1910 au semnat „Manifestul futurist”) (n. 1871)

 

– 1973: A murit fizicianul rus Lev Arţimovici; a avut contribuţii în domeniul opticii electronice şi al reacţiilor termonucleare controlate (a inventat tokamak-ul – dispozitiv folosit la studiul reacţiilor termonucleare controlate, în vederea menţinerii plasmei într-un spaţiu limitat, izolat termic, la temperaturi de milioane de grade, cu ajutorul unor câmpuri magnetice de tip special) (n. 1909)

 

 

– 1994: S-a născut Justin Bieber, cântăreţ şi compozitor american de origine canadiană; la vârsta de 16 ani, era cel mai tânăr artist solo din istorie care are un album pe locul 1 în Billboard 200, după albumul lui Stevie Wonder din 1963

 

– 1996: A murit lingvistul suedez de origine franceză Alf Lombard, reputat specialist în limba şi literatura română; membru corespondent străin (1947) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1902)

 

– 2012: A murit cântăreţul, compozitorul, poetul şi actorul italian Lucio Dalla; cea mai cunoscută melodie a sa, „Caruso”, s-a vândut în peste nouă milioane de cópii în întreaga lume (n. 1943)

 

– 2014: A murit cineastul francez Alain Resnais; a realizat capodopere precum „Hiroshima, dragostea mea” (1959), după un scenariu original de Marguerite Duras, şi „Anul trecut, la Marienbad”, premiat cu „Leul de Aur” la Veneţia, în 1961 (n. 1922)

 

– 2016: A murit actorul şi atletul american Lee Reherman (n. 1966)

 

– 2019: A murit fizicianul rus Jores Ivanovici Alferov; Premiul Nobel pentru fizică pe 2000, alături de americanii Herbert Kroemer şi Jack Kilby, pentru cercetări în domeniul semiconductorilor şi tehnologiilor laser; a descoperit heterostructurile prin care impulsurile electrice au putut fi accelerate; opera sa de pionierat a dus la aplicaţii practice, utilizate azi la sateliţi, telefoane mobile şi scanere de coduri de bare (n. 1930) – 1 an