Luxemburg devine prima ţară din lume în care transportul public este gratuit

Luxemburg este, începând de duminică, 1 martie, primul stat din lume, în care transportul public devine gratuit.

Există, deja, oraşe care au adoptat o astfel de măsură, precum capitala estoniană, Tallinn, însă Luxemburg – cea mai bogată ţară din Europa – este singura care extinde demersul la nivel naţional.

Gratuitatea se va aplica transportului cu tramvaiul, trenul şi autobuzul şi, spre deosebire de Tallinn, va fi valabilă atât pentru turişti, cât şi pentru localnici. „Introducerea transportului public gratuit este o măsură socială importantă”, a declarat ministrul luxemburghez al transporturilor, François Bausch.

Aproape 47% din călătoriile de afaceri sunt făcute cu automobilul, în Luxemburg, iar ţara este cunoscută pentru frecventele blocaje în trafic. Autobuzele sunt folosite pentru aproximativ 32% din drumurile către serviciu, iar trenurile – pentru 19%. Prin comparaţie, aproape 70% din parizieni folosesc transportul public pentru deplasarea la serviciu./mbrotacel/csimion

www.euronews.com – 29 februarie