Presa internațională continuă să trateze pe larg evoluția și implicațiile epidemiei de Covid-19, remarcând totodată și agravarea catastrofei umanitare din Siria; la capitolul vești bune, după 18 ani de război apar speranțe de pace în Afganistan.
Publicația franceză Le Nouvel Observateur atenționează că Organizația Mondială a Sănătății a ridicat vineri amenințarea noului coronavirus la un nivel „foarte înalt”, dar nu consideră că e vorba de o pandemie, ci de epidemii de Covid-19 în mai multe țări. Cincizeci de țări sunt afectate, dar peste 20 de vaccinuri sunt deja în curs de dezvoltare în lume. Riscul a crescut odată cu apariția de noi țări-sursă, cum ar fi Coreea de Sud, Iranul și Italia, potrivit OMS. Pentru Italia, cel mai mare focar european, ultimul bilanț îl face Corriere della Sera: 1.577 de bolnavi, 34 de morți şi 83 de persoane vindecate (la nivel global sunt peste 87.000 de îmbolnăviri și aproape 3.000 de decese). Presa europeană este îndeosebi preocupată de măsurile de combatere a epidemiei și de riscul presupus de ea pentru libera circulație în UE. Remarcând că „alarmismul din Italia face mai multe daune decât epidemia de coronavirus”, pagina italiană a Euronews relatează că sub sloganul „Nu închiderii frontierelor, da solidarităţii europene” președintele francez Macron și premierul italian Conte s-au întâlnit la Napoli pentru a discuta lupta împotriva coronavirusului. „Singurul antidot e cooperarea internațională”, a fost concluzia la care au ajuns cei doi. Revista germană Der Spiegel se poziționează mai pesimist, titrând (referitor la Germania în special și Europa în general) „Nu suntem pregătiți deloc”. Conform unui epidemiolog intervievat de revistă: „Nici o țară de pe Pământ nu este deplin pregătită pentru această epidemie”. Portalul european EUobserver citează experți ai UE care au declarat că închiderea granițelor în interiorul blocului ar fi „contraproductivă și ineficientă”, întrucât potențialii pacienți ar continua să circule prin regiune fără a fi tratați. Mult mai adecvate ar fi în schimb „controale sistematice” la graniţă. Pe de altă parte EUobserver preia avertismentul unor analiști financiari cum că epidemia poate provoca pagube economice de magnitudinea crizei financiare din 2008. Poziție confirmată și de Financial Times, care subliniază că „săptămâna care s-a încheiat a fost cea mai proastă din ultimii ani, cele mai negre şapte zile de la criza financiară din 2008”. Tot din Regatul Unit, BBC explică faptul că, „dacă îngrijorările iniţiale au vizat timpul în care China, văzută drept fabrica mondială, ar putea să îşi reia activitatea, acum, când numărul îmbolnăvirilor creşte în Japonia şi Coreea, centre importante high-tech, cu o populaţie consumatoare numeroasă, îngrijorările cresc în privinţa probabilităţii ca răspândirea virusului să aibă un impact pe termen lung”. Efectele pe termen lung sunt analizate și de publicația israeliană Jerusalem Post, care constată că „există astăzi deja o contra-tendință față de globalizarea lanțurilor de aprovizionare, iar a patra revoluție industrială împreună cu creșterea salariilor în China și războaiele comerciale diminuează decalajul costurilor de producție între China și Occident. Impactul psihologic și practic al perturbării lanțurilor de aprovizionare de către Covid-19 poate inversa această mare tendință de globalizare a lanțurilor, cu un impact major asupra viitorului economiei globale”. Din SUA, Washington Post sesizează însă pericolul mai iminent de contopire a două crize majore: „Refugiații sirieni trec prin cea mai gravă criză de până acum. Coronavirusul o va înrăutăți”. Cum el a lovit deja Libanul și Iranul, e „foarte posibil să facă ravagii în tot Orientul Mijlociu, inclusiv în teatrul de război din nordul Siriei”. Și cum spitalele din țară se închid unul după altul, „e greu de imaginat cum ar putea Siria măcar să înceapă a gestiona o epidemie letală”. Cotidianul american atrage totodată atenția asupra „uneia dintre cele mai grave crize umanitare din istoria modernă” care tocmai datorită epidemiei de Covid-19 „nu primește atenția pe care o merită”. E vorba de o „criză a protecției copilului de o magnitudine fără precedent”, conform UNICEF: 560.000 de copii sirieni dislocați în țară și alți 2,5 milioane de copii refugiați în țările vecine. Washington Post se întreabă ce se va întâmpla cu acești copii traumatizați de război și care pierd ani de școală atunci când vor deveni adulți.
Criza diplomatică din jurul conflictului armat din provincia siriană Idlib s-a agravat apreciabil după moartea a 33 de militari turci sub bombardamentele aviației siriene, transmite cotidianul italian La Repubblica. „Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a convocat un consiliu de apărare, care a avut drept prim rezultat lansarea unor ameninţări către Europa, în încercarea de a o mobiliza împotriva Siriei şi Rusiei. Erdogan a anunţat că paza sa de coastă şi armata nu vor mai opri timp de 72 de ore refugiaţii sirieni care vor încerca să se îndrepte spre Grecia şi Europa.” Într-un editorial, Le Monde deplânge faptul că „europenii asistă neliniștiți, ca spectatori, la confruntarea militară. Dar, riscurile reale ale unui nou val de migrație masivă și al deplasării jihadiștilor către Europa îi pot obliga să iasă din acest rol. E o provocare morală și politică majoră pentru Europa. Războiul din Siria a testat cu cruzime în ultimii nouă ani determinarea democrațiilor occidentale, valorile și capacitatea lor de a-şi transpune ambițiile în acte militare. Astăzi, ei [UE] nu au nici mijloacele, nici voința comună de a impune o zonă de excludere aeriană. SUA s-au spălat pe mâini de problema siriană. Consiliul de Securitate al ONU e paralizat de veto-ul sistematic al Rusiei, adesea cu sprijinul Chinei”, rezumă situația Le Monde. Tot din Franța, Liberation arată că Turcia nu își poate permite un nou flux de refugiați, or 1 milion de oameni care fug de luptele din Idlib sunt comasați la granița ei, o „cifră care riscă să se dubleze rapid”, astfel că „folosind amenințarea redeschiderii frontierelor, Erdogan îi va obliga pe europeni să acționeze. El nu are de ales”. Ziarul spaniol La Razon apreciază că „pentru președintele turc, conflictul din Idlib e o problemă de supraviețuire a politicii sale internaționale; el joacă totul sau nimic” și „nu poate pleda decât pentru un război deschis împotriva regimului lui Bashar al-Assad”. Publicația elenă Ethnos comentează că „problema refugiaţilor a fost «darul» Germaniei către Turcia când UE, condusă de Berlin, a semnat un acord dezechilibrat cu Ankara, dându-i dreptul să şantajeze întregul Bătrân Continent. Colaborarea Turciei cu Rusia în Siria a ajuns la sfârşitul firesc după ce o ţară s-a folosit de cealaltă. Erdogan a solicitat sprijin substanţial din partea SUA, NATO şi a UE şi încearcă să şantajeze deschizând cutia Pandorei şi instrumentalizând problema refugiaţilor”. Din Belgia, Le Vif asigură că sunt șanse mici pentru un conflict armat Rusia-Turcia: „Rusia nu are niciun interes pentru o confruntare directă, dar moartea soldaților turci arată că nu va lăsa Turcia să stea în calea unei victorii totale în Idlib. Moscova și Ankara nu au nicio dorință de a submina o alianță diplomatică construită în detrimentul occidentalilor și, de asemenea, pusă la grea încercare în Libia, unde rușii și turcii susțin tabere opuse. Iar Turcia fiind membră NATO, un conflict cu Rusia ar avea consecințe care depășesc cu mult teritoriul sirian.” Turcia a invocat deja articolul 5 din tratatul NATO, informează La Libre Belgique, iar alianța s-a grăbit să-și exprime “sprijinul puternic”, politic și practic, pe care îl acordă Turciei, după o reuniune extraordinară la Bruxelles. Pe de altă parte, Le Figaro observă că „SUA au solicitat joi Turciei să tragă nişte învăţăminte din recentele confruntări din Siria, renunțând la sistemele de apărare aeriană S-400 din Rusia”.
SUA au semnat sâmbătă un „acord istoric” cu talibanii, apreciază Reuters, care poate duce la o retragere completă a soldaților străini din Afganistan în următoarele 14 luni și ar reprezenta un pas spre încheierea războiului de 18 ani. Acordul permite ca SUA să iasă treptat din război, dar mulți se așteaptă ca discuțiile dintre numeroasele facţiuni afgane să fie mult mai complicate. Donald Trump a salutat acordul, apreciind că el pune capăt celui mai lung război purtat de americani. Experții în securitate l-au descris şi ca pe un joc de noroc de politică externă care ar putea oferi talibanilor legitimitate internațională. De altfel talibanii au avut imediat după semnarea acordului întâlniri cu diplomați din Turcia, Uzbekistan, Norvegia, Rusia și Indonezia, subliniază Reuters, în timp ce BBC citează reprezentanți ai lor care au declarat: „sigur că am câştigat războiul” și „am învins imperiul american”. Conform ziarului italian La Stampa, acordul prevede extinderea perioadei de „reducere a violenţei”, transformând-o într-o încetare a focului permanentă. SUA vor lăsa în ţară între 2.000 şi 4.000 de soldați pentru a continua lupta împotriva Al-Qaeda şi ISIS. Talibanii se vor angaja să contribuie la combaterea terorismului. Vor urma negocieri între talibani şi guvernul de la Kabul pentru evitarea unui asalt asupra capitalei şi a unui nou război civil. Cotidianul britanic The Telegraph avertizează însă că până la pace mai e cale lungă și negocierile dintre talibani și Kabul vor dura probabil ani. Washington Post se arată chiar mai sceptic, susținând că „acordul de pace” nu e de fapt un acord de pace, ci „o înțelegere de a se ajunge la o înțelegere”, având în vedere că nici măcar asupra unui armistițiu permanent nu s-a putut conveni. Pentru a ajunge la acord, SUA au fost nevoite să renunțe la condiția crucială ca o înțelegere talibani-Kabul să preceadă retragerea trupelor americane. Acum talibanii vor continua discuțiile la Oslo de pe o poziție mai puternică, întrucât și-au atins deja obiectivul principal – un orar al retragerii SUA. „Acordul cu talibanii oferă măcar o speranță de pace – dar, paradoxal, realizarea potențialului lui va necesita o prezență a trupelor SUA mai susținută decât e dispus probabil Trump a tolera”, conchide Washington Post. (Andrei Suba, RADOR)/asuba/dsirbu
