Premierul Bulgariei şi cancelarul Germaniei au analizat situaţia legată de migranţi şi măsuri de securitate

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a desfăşurat o convorbire telefonică cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Aceasta a evidenţiat rolul cheie şi de factor de stabilitate al Bulgariei în Balcani şi a apreciat relaţiile politice şi economice bilaterale, care continuă să se dezvolte în domenii de interes reciproc. Şeful executivului de la Sofia şi cancelarul german au discutat despre presiunea migratorie în regiune şi despre măsurile de urgenţă care vor contribui la securitate şi stabilitate. Borisov a menţionat că una dintre cele mai importante priorităţi ale cooperării bilaterale este tocmai interacţiunea în privinţa problemelor din sfera securităţii. „Astăzi, orice parteneriat de succes este important pentru stabilitatea Uniunii Europene. Împreună, continuăm să lucrăm pentru pace şi prosperitate nu numai în regiune, ci şi pentru dezvoltarea mai dinamică a familiei noastre europene„, a subliniat prim-ministrul bulgar. Bulgaria şi Germania au poziţii similare cu privire la o serie de probleme din agenda europeană actuală, precum securitatea, necesitatea unei decizii comune europene în gestionarea migraţiei, sporirea eficacităţii în lupta împotriva terorismului./ddaniela/dsirbu

www.novini.bg – 4 martie