Realizator: La nivel monidal, au fost înregistrate până acum peste 100 de mii de cazuri de infectare cu coronavirus, în 92 de ţări. Noul virus a făcut şi 3.500 de morţi, din care 3.000 doar în China, acolo unde a fost semnalată pentru prima dată prezenţa coronavirusului. În Europa, Italia este cea mai afectată ţară, cu peste 4.600 de cazuri confirmate şi aproape 200 de decese. De la Roma, transmite corespondenta RRA, Elena Postelnicu:
Reporter: Primii 50 de mii de cetățeni din cele 10 localități din regiunea Lombardia și una din regiunea Veneto, care se află în carantină la domiciliu de două săptămâni, așteaptă și speră ca de mâine să poate circula în afara zonei de rezidență.
Guvernul de la Roma nu a anunțat încă dacă persoanele în cauză, care provin chiar din primul focar de coronavirus, pot ieși în afara zonei roși. Printre noile cazuri pozitive depistate astăzi se află și președintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, liderul Partidului Democrat din coaliția guvernamentală, care a anunțat că va continua să lucreze de acasă.
Din cauza epidemiei de coronavirus și Papa Francisc își schimbă programul. Nu mai citește rugăciunea „Angelus”, de duminică, de la fereastra biroului său, ci din Biblioteca Palatului Apostolic, în transmisie directă, care poate fi urmărită de credincioși pe monitoarele amplasate în Piața San Pietro din Vatican. La fel se va proceda și cu audiența generală de miercuri. Pelerini sunt obligat să stea la o distanță de minim un metru între ei./pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 martie)