Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România a ajuns astăzi la 11, după ce două tinere au fost confirmate cu COVID-19. Ele au intrat în contact cu persoane diagnosticate anterior din Timişoara şi Hunedoara. În prezent, ale 16 persoane sunt în carantină, iar aproximativ 13.000 izolate la domiciliu. Şi şapte deţinuţi sunt izolaţi şi monitorizaţi la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava; pentru cinci dintre aceştia testele la coronavirus au fost negative. Administraţia Naţională a Penintenciarelor precizează că toate persoanele care au intrat în contact cu cei şapte sunt monitorizate din punct de vedere medical, coroborat cu aplicarea unor măsuri specifice de siguranţă internă./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 martie)