Papa Francisc a anulat obişnuitele sale apariţii în public de la fereastra care dă în Piaţa Sf. Petru pentru ca mulţimile să nu îl vadă, pe fondul epidemiei de coronavirus din Italia. În schimb, Suveranul Pontif se va adresa credincioşilor din interiorul Vaticanului prin intermediul internetului. Vaticanul a precizat, de asemenea, că Papa Francisc nu va mai ţine în mod obişnuit nici audierile generale de miercuri, acestea derulându-se tot prin intermediul internetului. Participarea credincioşilor la slujbele oficiate de Papă au fost suspendate până în data de 15 martie./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 7 martie)