8 Martie, cea mai frumoasă sărbătoare a femeii

Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere”, spunea părintele independenței Indiei, Mahatma Gandhi. Pe drept cuvânt, femeia este unica fiinţă de pe pământ omagiată prin toate formele îmbrăcate de artă şi cultură, făcându-şi simţită prezenţa în toate momentele vieţii şi reprezentând nucleul ce pune în mişcare întreaga societate, un tot unitar fără de care lumea ar înceta să mai existe.

Femeia, acest simbol al vieții, al iubirii, purității și al frumuseții spirituale, este, în esență, primăvara lumii! Așa cum Pământul se împodobește primăvara cu întreaga simfonie de culori și de parfumuri oferite de flori, aidoma și femeile dau frumusețea lumii prin arta cu care se împodobesc, lăsând în urma lor efluviile unor esențe suave. A fi femeie este unul dintre cele mai sfinte și mai înălțătoare roluri, pentru că numai EA poate mângâia suflete, poate alina dureri, poate bucura inimi și poate perpetua omenirea.

În mod tradițional, 8 Martie se concentrează pe evidențierea rolului important pe care îl deține femeia în societate, în cinstea căreia există peste tot în lume demonstrații și evenimente care să susțină acest lucru. În întreaga lume, tradițiile de 8 Martie amintesc de străduințele femeilor de-a lungul timpului, care au militat pentru a trăi într-o lume mai bună, în care femeile să fie tratate egal și respectate. Indiferent că li se oferă flori, produse cosmetice, bijuterii sau bomboane de ciocolată ori că decid să petreacă o noapte în oraș la diferite petreceri tematice și să participle la demonstrații de mare amploare pentru susținerea drepturilor lor, femeile din întreaga lume sunt astăzi omagiate, devenind ele însele o SĂRBĂTOARE.

Anul acesta am ales să sărbătorim femeia altfel! Cum nu vă putem dărui nici flori, nici cadouri scumpe și nici măcar niște bonusuri sau discounturi, ne-am gândit, în schimb, să vă răsfățăm și să vă delectăm cu câteva sfaturi și trucuri de înfrumusețare, dar și cu cele mai recente tendințe în modă, machiaj și întreținere, pentru a face din această zi specială una pe care să o merităm din plin!

Pregătiți-vă pentru o zi specială

Chiar dacă pentru mulți dintre noi ”frumusețea vine din interior” sau ”frumusețea din interior este cea care contează”, aspectul exterior este cel care slăvește unicitatea. Înainte de orice, frumusețea înseamnă un exterior proaspăt, curat eși dichisit, așa că, în primul rând, trebuie să ne dedicăm în totalitate îngrijirii permanente și menținerii unui aspect desăvârșit!

Se tot spune că nu machiajul, nu coafura și nici hainele nu sunt cele care fac frumoasă o femeie, însă vă garantăm că prima impresie contează întotdeauna, iar prima impresie o facem cu aspectul exterior!

Prin natura sa, femeia alege de multe ori să se sacrifice pentru a veni în sprijinul celor din jur, lăsând în urmă propriile visuri, dorinţe sau trăiri. Astfel, ajunge poate să se îndepărteze de energia sa feminină de care lumea are atât de mare nevoie. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie să fiți mereu cochete, elegante, să vă scoateți în evidență atuurile (în limita bunului simț) și, poate cel mai important, să nu vă neglijați niciodată!

 

Sfaturi și trucuri de înfrumusețare

* Mâinile au nevoie, în primul rând, de cât mai multă hidratare, în special în perioada rece, când pielea se crapă cel mai ușor. Folosiți o cremă hidratantă de cel puțin trei ori pe zi, după ce vă spălați pe mâini. Puteți opta și pentru unt de corp, ulei de cocos sau de măsline. Pe timpul verii puteți folosi o cremă mai ușoară. Pentru mâini catifelate, aplicați seara câteva picături de loțiune cu glicerină, de cel puțin două ori pe săptămână. Un truc mai puțin cunoscut pentru prevenirea pielii aspre a mâinilor constă în a le freca ușor cu partea albă a cojii unei lămâi. Eventual veți simți mici înțepături, dacă aveți pielea foarte uscată, dar problema se va ameliora semnificativ.

* În afară de hidratarea pielii, este important să aveți grjiă și de manichiură. Aplicați ulei de cuticule pentru a preveni uscarea lor și încercați să renunțați la obiceiul de a le tăia, deoarece pot apărea infecții. Un truc benefic pentru unghiile fragile, constă în a adăuga un cățel de usturoi curățat de coajă și tocat în sticluța cu bază pentru unghii (transparentă). Este surprinzător și neobișnuit, dar chiar are efect.

* Apa rece vă lasă părul strălucitor! Temperatura scăzută contractă rădăcina firelor de păr, ceea ce face ca părul să rămână mătăsos pentru mai mult timp. Masați scalpul folosind uleiuri esențiale, care accelerează circulația sangvină și ajută la creșterea rapidă a părului. Repetați această procedură de câteva ori pe săptămână, timp de două sau trei minute. Puteți folosi ulei esențial de ricin, lavandă, rozmarin, cocos, jojoba sau migdale.

* Secretul pentru a preveni uscarea buzelor este să folosiți un balsam de buze hidratant pe bază de ulei, unt de cocos, unt de shea sau un ruj cremos, mai ales pe timpul iernii, când acestea se usucă cel mai des. În plus, puteți aplica seara, înainte de culcare, puțină cremă de gălbenele. Beți cât mai multă apă și evitați să vă umezești buzele cu limba. Acest obicei nu face decât să distrugă stratul protector al buzelor, din cauza salivei transferate pe buze.

* Ca să scăpați de cearcăne în mod natural, acoperiți ochii cu felii de castravete, cartofi sau pliculețe de ceai verde, mușețel sau mentă, fierte și răcite înainte, și lăsați-le să acționeze timp de zece minute.

* Pe lângă cremele antirid cu acid hialuronic pentru față, este necesar să folosiți și o cremă hidratantă, de preferat cu ulei de cocos sau de argan. O alimentație corectă, bogată în antioxidanți, este esențială pentru protecția împotriva radicalilor liberi care afectează tenul și favorizează apariția ridurilor. Căpșunele, afinele, varza Kale, prunele, rodiile, anghinarea, nucile pecan, zmeura și merele nu ar trebui să lipsească din alimentația zilnică.

* Mențineți-vă întotdeauna tenul curat și demachiați-vă înainte de culcare. Ca remediu natural, puteți încerca un tratament cu aburi. Turnați câteva picături de ulei esențial de eucalipt (cu puternic efect antibacterian) într-un vas cu apă fierbinte, așezați capul deasupra vasului și acoperiți-vă capul cu un prosop timp de 10-15 minute. Clătiți-vă apoi cu apă călduță.

* Ca să preveniți apariția coșurilor, aplicați după demachiere o cremă hidratantă noncomedogenică (care nu încarcă tenul și care nu astupă porii). Pentru punctele negre, cea mai eficientă soluție este să folosiți măști de față naturale pe bază de miere și suc de lămâie. Mierea este hidratantă și vă va lăsa tenul curat și catifelat. De asemenea, este recomandat să schimbați fața de pernă în fiecare săptămână, deoarece grăsimea și praful care se acumulează în păr sunt transferate pe fața de pernă și favorizează apariția coșurilor.

* Pentru o dantură albă și sănătoasă, periați-vă cu bicarbonat de sodiu sau cu sare grunjoasă de două ori pe săptămână. Fiți atente să nu apăsați prea tare pentru a nu vă răni! Și nu uitați, sfatul specialiştilor este să ne spălăm pe dinți de două ori pe zi câte două minute!

* Exfolierea pielii trebuie făcută numai după duș, deoarece apa caldă va deschide porii și va ușura procesul de curățare. Aplicați o loțiune exfoliantă și masați pielea cu mișcări circulare folosind o perie sau un burete, timp de două sau trei minute pe fiecare zonă.

* Oferiți mai multă atenție genunchilor și coatelor, unde pielea este mai aspră. Nu uitați să aplicați și o cremă hidratantă la final. Aplicați deodorantul pentru subraț la cel puțin 15 minute după ce ieșiți din baie, întrucât porii sunt încă deschiși și riscați să vă iritați pielea.

* Dimineața este ideal să folosiți apă florală sau apă tonică, dacă doriți să vă revigorați tenul după somn și să-i oferiți strălucire. Pentru un fond de ten mai light, amestecați un strop de fond de ten cu puțină cremă de față.

* Pentru gene lungi și frumoase, aplicați după demachiere puțină vaselină cosmetică, iar atunci când vă fardați înainte de aplicarea rimelului ”stropiți-le” cu un pic de pudră. Rezulatele nu vor întârzia să apară!

Moda anului 2020

* Tendințele și predicțiile din acest an cuprind stiluri aflate oarecum la poli opuși, dar care puse împreună creează un ansamblu echilibrat, care exprimă feminitate, autenticitate, pozitivism, dar și îndrăzneală. Designerii se axează pe un melanj între stilul anilor ʼ70, ʼ80 şi ʼ90, prin includerea unor detalii vestimentare specifice, cum ar fi imprimeurile florale, printurile retro, umerii bufanți, culorile intense şi materialele strălucitoare, de tip disco, pe alocuri cu accente futuriste. Fustele și rochiile despicate în față sunt unul dintre cele mai hot trenduri din 2020. Iar cu cât crăpătura este mai adâncă, cu atât mai bine!

* Blana, pielea colorată (ecologică), pielea întoarsă și catifeaua, mai ales cea reiată, vor fi vedetele începutului de an. De asemenea, se mizează, în continuare pe imprimeuri. Nu veți da greș purtând carouri, dungi, ornamente etnice, animal printuri ori pattern-uri florale, dar nici culori neon (verde sau galben). Accesorizați fustele de piele colorată cu un tricou de bumbac și cu ghete sau bocanci, eventual și cu o coroniță de flori pe cap, și veți avea un look perfect pentru un eveniment deosebit.

* Elementele romantice precum volanele drăgălașe și feminine, deja nelipsitele buline (sau polka dots), gulerele mari, mânecile bufante, care accentuează volumele și hainele croșetate (rochii, pulovere, bustiere) sunt în trend, aducând delicatețe și romantism. Bluzele cu volane sunt un must-have în moda anului 2020. Hainele cu printuri florale – cum ar fi rochiile, bluzele sau fustele -, sunt recomandate pentru primăvara anului 2020. Combinați bluzele cu mâneci bufante atât cu fuste sau pantaloni mulați, dar și cu pantaloni tip paper bag, pentru un look fresh, casual, dar super chic! În 2020, puteți avea parte și de momente iconice purtând denim din cap până-n picioare. O astfel de ținută nu trebuie să fie anostă, atâta timp cât experimentați și combinați denimul cu printurile sau culorile neon atât de în vogă în acest sezon!

* Tendințele în moda anului 2020 aduc și articolele vestimentare cu textură cadrilată. Cele mai populare sunt gecile cu carouri în nuanțe de alb și negru, care sunt ușor de asortat la orice ținută de zi sau de seară. Nu omiteți nici ținutele clasice de școlăriță, uniformele din tartan sau outfit-urile cu accente punk și grunge, specifice anilor ‘90. Din dressing nu trebuie să vă lipsească nici rochiile și fustele prețioase, precum cele din tulle sau voal, ideale pentru alcătuirea ținutelor feminine.

* Șapca de baseball devine detaliul cel mai elegant pe care este obligatoriu să-l avem. Iar dacă mai este şi din piele, în loc de bumbac, ar fi excelent. Bentițele sunt mai în vogă ca oricând și nu, nu mai au nimic în comun cu cele de pionier sau din clasele primare. Purtați-le cu blugi și un tricou pentru o ieșire cu prietenele, sau cu o rochie cu mâneci bufante pentru extra trend.

* Pe scurt, câteva tendințe în moda anului 2020 vor fi: combinațiile de nude și maro cu alb, de auriu și argintiu, asimetria pe o bază curată și monocromă, forme asimetrice combinate cu forme exacte, fuste în loc de pantaloni, feminitatea accentuată, gențile mari de tip „statement” cu forme neobișnuite, penele, animal printul și pielea.

 

Culorile anului 2020

* În privința culorilor, predicțiile pentru moda 2020 sunt inspirate de mare și de ocean, ceea ce înseamnă că nuanțele și tonurile de albastru și verde vor fi vedetele podiumului.

* Pe lângă nuanțele anunțate ca fiind în mare vogă, există și alte culori câștigătoare: Yellow Mellow – un galben matur inspirat din cromatica solurilor în timpul toamnei, Cantaloupe – o versiune mai fragedă și mai blândă a portocaliului, Cassis – culoarea care fuzionează tonurile de roz și de mov, care au avut un cuvânt de spus în moda ultimelor sezoane, Neo-Mint – nuanța pastel moale, care simbolizează optimismul și care îndeamnă la contemplație și Albastrul pur – cea mai recentă etapă în evoluția albastrului, de la culoarea de bază.

* Magenta este culoarea declarativă ce va pune în valoare bluzele lejere sau tricourile confortabile anul acesta. Nu uitați, însă, nici de culorile clasice, mereu actuale, precum negrul, albul și nuanțele nude, dar nici de culorile pastelate, baby-blue, galben-șofran, roșu, turcoaz deschis și roz coral.

Tendințe de machiaj în 2020

* Marea revenire a anului în ceea ce privește un machiaj reușit este cea a rujului roșu, capabil să dea culoare și personalitate oricărui look. Nu a ieșit din tendințe nici cel nude, de tip lip-stain sau lip-tint, care creează senzația lipsei oricărei urme de ruj.

* În ceea ce priveşte pielea, glass-skin-ul va fi la modă în 2020, adică tenul de porțelan specific asiaticelor. Pentru că este destul de greu să ai o față de gheișă, cu acel luciu perfect natural și fin, puteți obține acest efect cu ajutorul unui fond de ten hidratant şi fluid, cu textură lejeră. Un alt truc ar fi să puneți puțin iluminator în fondul de ten.

* Pentru un aspect proaspăt, nu omiteți blush-ul, în nuanţe de roz prăfuit şi piersică.

* În 2020, fie mergeți pe linia unui machiaj natural, fie alegeți un make-up de tip smokey-eyes. Și asta pentru că a revenit în trend cel realizat exclusiv cu negru, în detrimentul celui colorat, în tendințe anul trecut. În cazul ultimului tip de machiaj, puteți alege extensiile de gene, peste care se aplică straturi groase de mascara. Așadar, anul 2020 vine cu două variante diametral opuse în ceea ce privește machiajul: natural versus excesiv. Rujul roșu, însă, rămâne comun amândurora! Machiajul fumuriu în nuanțe de negru, gri sau maro i-a făcut loc unui smokey-eye în nuanțe de roșu, care a primit undă verde de la specialiștii din domeniul beauty. Prindeți curaj și încercați-l!

* Eyelinerul aplicat pe partea superioară a pleoapei, cu linii jucăușe, este un trend major de make-up în anul 2020. Optați pentru o altă nuanță decât cea tradițională neagră! În ceea ce privește buzele și sprâncenele, se poartă cele cât mai mai mari. Dacă în ceea ce privește buzele le putem contura peste conturul natual, sprâncele le vom purta cât mai stufoase.

* Tot în acest an se poartă rimelul intens colorat, precum cel roz, verde sau albastru, dar și auriul. Stiliștii sunt de părere că nuanța de bază în sezonul următor este auriul. Dacă nu aveți, însă, curajul de a purta un rimel roz, optați, în schimb, pentru un rimel maro sau verde închis.

* Fardul de obraz în roz aprins care va cuprinde tot obrazul (la propriu) va fi la mare căutare în acest an. Dacă vreți să ieșiți în evidență puteți să-l aplicați pe obraz, tâmple și să-l întindeți chiar și sub sprânceană.

Cele mai în vogă culori de păr  în 2020

* În 2020, nuanțele naturale vor fi în trend. În plus, culoarea naturală poate fi întotdeauna ușor corectată, accentuând nuanța dorită.

* Nuanțele reci sunt la modă și în acest an. Mai mult decât atât, dacă anterior aceste nuanțe erau preferate de posesoarele părului blond, acum paleta de culori este variată: de la blond deschis până la brun închis. Aceste culori sunt potrivite femeilor cu tenul deschis.

* În 2020, actuale vor fi și culorile profunde și saturate. Coniacul și nuanțele de scorțișoară sau ciocolată sunt alegerea perfectă, deoarece nu au nevoie de un tratament special și au un efect interesant de cameleon, pentru că arată diferit într-un spațiu închis sau deschis.

* În acest an, și blondele vor avea ocazia de a experimenta cu părul din dotare. Nuanțele aurii care seamănă cu mierea de tei sau de lavandă sunt cele mai populare. În același timp, nu se poate afirma că blondul platinat nu mai este la modă, însă blondul cenușiu va pierde clar din popularitate.

* Nuanțele de mov și lavandă sunt o opțiune excelentă pentru femeile care doresc să ascundă textura deteriorată a părului. Sunt ideale pentru femeile cu pielea întunecată și ochii căprui. Atunci când alegeți această culoare, rețineți că este destul de greu de obținut, motiv pentru care trebuie sa mergeți la un profesionist. În plus, nuanța de violet va arăta spectaculos doar pe părul sănătos, întrucât sunt culori care ies în evidență.

* În ultimii ani, toate culorile părului au fost la modă, cu excepția roșului. Însă, de la un timp lucrurile s-au mai schimbat, iar în 2020 nuanțele de roșu vor fi în tendințe. Mai mult, vor fi populare mai toate nuanțele: de la cărămiziu până la tonuri nordice reci. Tendințele din anii ’90 revin cu încredere! Însă, în cazul în care optați pentru această culoare intensă, ar trebui să știți ca trebuie întreținută în mod regulat, deoarece rădăcinile vor ieși în evidență.

* Rozul auriu se potrivește perfect blondelor. Chiar dacă nu vă place să vă vopsiți părul, după ce încercați aceste nuanțe, vă veți îndrăgosti de ele. Cel mai important este că intensitatea culorii se poate ajusta: dacă vă place culoarea roz, o puteți face mai profundă sau mai luminoasă.

* Tehnica balayage-ului a fost creată de profesioniștii francezi și a devenit populară în urmă cu aproximativ doi ani. Această tehnică ajută părul să pară mai voluminos cu ajutorul diferitelor amestecuri de culori, fiind de lungă durată. Chiar și atunci când părul va crește, va arăta la fel de bine.

* Nuanțele amestecate de bej și auriu vor fi la mare căutare în anul 2020, pentru că se potrivesc atât femeilor cu părul deschis la culoare, cât și celor cu părul mai închis. La prima vedere s-ar părea că sunt doar niște bucle ușoare, dar, de fapt, această tehnică este o combinație de tonuri de bej și auriu indicată atât pe părul deschis, cât și cel natural întunecat.

Pe lângă toate aceste sfaturi și trucuri, frumusețea se vede și din ceea ce decidem să facem cu viețile noastre! Adoptarea unei diete adecvate, exercițiile fizice, odihna corespunzătoare (8 ore pe noapte), renunțarea la obiceiurile care dăunează (fumatul și consumul de alcool), atenția deosebită acordată igienii personale și menținerii sănătății (de la simpla spălare pe mâini și până la mersul regulat la medic), dar și abordarea unei atitudini pozitive, toate constituie cheile unui stil de viață sănătos.

Și nu uitați! Un zâmbet, o doză mică de mister și senzualitate, rafinamentul, gingăşia, bunătatea și duioşia sunt calităţi arhetipale ale sufletului feminin, doar ele făcând femeia să fie cu adevărat frumoasă și fermecătoare.

Autor: Alina Andrei, RADOR

Surse:

https://www.fitbody.ro/101-trucuri-de-frumusete-pe-care-orice-femeie-trebuie-sa-le-stie.html

https://www.goodhousekeeping.com/life/a26539742/international-womens-day-march-8/

https://fashionhouse.ro/blog/culoarea-anului-2020-afla-care-este-nuanta-la-moda-in-sezonul-urmator/

https://www.boemurban.ro/blog/tendinte-in-moda-2020-cele-mai-tari-piese-ale-anului-ce-vine/

https://fpm.ro/top-5-mari-tendinte-primavara-vara-2020/

https://evoluamimpreuna.ro/prof-dumitru-constantin-dulcan-femeia-este-primavara-lumii/

https://www.avantaje.ro/articol/machiaj-si-moda-in-2020-care-sunt-tendintele-inceputului-de-an