„Fast and Furious” în variantă românească

O bandă de români care a organizat jafuri din camioane inspirate din filme de acţiune a fost destructurată în urma unei operaţiuni pan-europene. Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) a anunţat că membrii bandei înconjurau camioanele cu mai multe vehicule pentru a le forţa să menţină o viteză constantă. Ulterior, alte persoane se apropiau cu vehicule din spatele camioanelor şi se urcau pe acestea. Prin această metodă, hoţii au reuşit să fure telefoane mobile, laptop-uri şi televizoare pe care le descărcau într-o furgonetă care rula în spatele camioanelor vizate. De multe ori, şoferii acestora nu îşi dădeau seama că sunt jefuiţi. 71 de persoane au fost puse sub acuzare./opopescu/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 martie