Klaus Iohannis: Este o ocazie foarte potrivită pentru care ne adunăm astăzi aici şi anume să discutăm măsuri prin care putem să prevenim probleme care ar putea să apară în economia României după criza de coronavirus. Acum, înainte să spun câteva cuvinte despre măsurile pe care probabil le vom discuta, două veşti care mi s-au părut bune, despre criza sau boala generată de coronavirus. M-am interesat un pic de starea celor care au fost găsiţi pozitivi, deci cei 30 şi, care sunt declaraţi bolnavi, şi am constatat că starea lor generală este bună, mai exact, mai mulţi dintre ei nu au niciun fel de simptom, mai mulţi dintre ei au simptome foarte uşoare, de tip răceală, câţiva au simptome de tip gripă. Până şi persoanele mai în vârstă, care au şi alte probleme de sănătate, au o stare de sănătate acceptabilă – asta ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit câteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaş într-o manieră foarte apocaliptică, deci la noi, până acum, avem noroc şi cei găsiţi cu coronavirus au o stare generală de multe ori mai bună decât poate s-ar fi aşteptat unii. A doua chestiune, sunt foarte mulţumit de felul în care guvernul Orban gestionează această criză, măsurile care au fost luate mi se par potrivite, au venit la timp şi vreau să-mi exprim aprecierea pentru premierul Orban şi pentru toţi cei care sunt implicaţi efectiv în gestionarea acestei crize. Repet, însă, nu putem să lăsăm totul în seama autorităţilor, trebuie şi noi fiecare să acţionăm responsabil să evităm panica, să evităm isteria. În ce priveşte întâlnirea care va începe peste câteva momente, e foarte clar şi asta am aflat şi ieri de la ceilalţi lideri europeni că lumea se aşteaptă la un recul în economie după ce se termină criza de coronavirus – sperăm să se termine, poate deja în câteva săptămâni şi atunci e clar. Noi nu vrem să pierdem timpul şi deja pregătim împreună un plan de măsuri./avladucu/ Avem o întâlnire cu toți specialiștii, cu mediul privat, astăzi, pentru a începe în acest grup de lucru să vedem ce măsuri ar fi fezabile, care pot fi pregătite, cum pot fi pregătite, în așa fel încât reculul din economie să fie tratat foarte rapid și să nu pierdem nici vreme și să nu pirdem niic banii românilor. Sigur, ceva urmări vor fi, chiar dacă am aflat că ministrul finanțelor s-a pregătit foarte bine pentru această situație. M-a asigurat astăzi la Cotroceni, când am avut discuția noastră, că nu vor fi niciun fel de probleme cu plățile în următoarele luni, dar, sigur, pe la mijlocul anului se va trage linie, se va face cu siguranță o evaluare foarte serioasă și, atunci, la momentul respectiv, vreau să știu că avem deja măsurile fie în curs, fie pregătite pentru a putea merge bine mai departe.
Reporter: Domnule preşedinte, este pregătită România din punct de vedere economic pentru o astfel de epidemie și pentru ce urmează?
Klaus Iohannis: Asta vrem să elucidăm acum, de aceea ne-am întâlnit. Vedeți în sală că sunt persoane care vin din toate domeniile relevante. Eu am încredere în guvernul Orban și cred că se vor găsi cele mai potrivite măsuri.
Reporter: Sunt resurse bugetare pentru a acorda sprijin financiar și fiscal așa cum au cerut, de exemplu, companiile din transporturi, care deja au pierderi?
Klaus Iohannis: Asta sigur, este o discuție care va începe astăzi și guvernul va evalua în ce măsură și cum pot fi sprijinite mai ales întreprinderile mici și mijlocii care nu au resurse să reziste foarte mult, dar și sectoare, sigur, care deja acum suflă un pic mai greu, cum sunt, de exemplu, transportatorii. Dar aceste lucruri vor fi pregătite începând de astăzi.
Reporter: Mai mulți lideri politici vă cer să declarați stare de urgență. Voiam să vă întreb când s-ar impune o astfel de situație – să declarați stare de urgență.
Klaus Iohannis: Dacă îmi permiteți să vă dau un sfat, așa, colocvial, dacă vă uitați la televizor și vedeți politicieni care dau sfaturi la toată lumea și le știu pe toate, eu vă sfătuiesc să schimbați canalul. Luați sfaturile de la autorități, autoritățile sunt pregătite, vă dau cele mai bune sfaturi și sunt, cum se spune, pe fază. Deci, ceea ce comunică autoritățile care se ocupă de gestionarea crizei asta este indicația care e bine să fie urmată. Mulțumesc, eu cred că mergem să începem să discutăm despre economie./asalar