În România sunt confirmate 75 de cazuri de infectare cu coronavirus. Ultimele două cazuri sunt ale managerului Spitalului Dimitrie Gerota, care funcţionează în subordinea Ministerului de Interne şi un pacient al acestui Spital care este în carantină pentru 14 zile. Din cele 75 de cazuri, 15 sunt persoane care s-au infectat după ce au venit în contact direct sau indirect cu fostul ofiţer de poliţie care a fost internat la Spitalul Gerota şi a minţit că nu a fost plecat din ţară, deşi venise din Israel. El şi-a contaminat soţia, fiul, nora care este însărcinată şi un nepot de 3 ani, dar şi pe medicul gastroenterolog care l-a tratat. Bărbatul este cercetat penal pentru că a minţit autorităţile./amirea/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 martie)