Autoritățile thailandeze avertizează publicul să evite consumul de băuturi la comun cu alte persoane

Autoritățile din Thailanda au emis vineri o nouă atenționare către persoanele care se reunesc în public după ce s-a constatat că un număr de 13 pacienți diagnosticați cu coronavirus au făcut parte dintr-un grup de prieteni care au fumat și băut împreună. Sukhum Kanchanapimai, secretar în cadrul Ministerului Sănătății, a transmis jurnaliștilor că pentru numărul mare de cazuri semnalate într-o singură zi, ieri, sunt de vină o parte dintre acești prieteni care s-au întâlnit la o petrecere. „Au avut un comportament necorespunzător, au împărțit băuturile, au fumat din aceleași țigări și nu au evitat activitățile sociale după ce s-au întors din țări cu risc”, a precizat Sukhum. Unul dintre cei 13 intrase anterior în contact cu un turist provenit din Hong Kong. Oficialul a îndemnat populația să se evite fumatul și consumul de băuturi în comun cu alte persoane. Autoritățile thailandeze au anunțat vineri că numărul oficial de cazuri de coronavirus din țară a ajuns la 75. Trei dintre cazurile confirmate vineri au legătură cu un pacient confirmat care a revenit din Coreea de Sud și a ieșit în oraș cu prietenii și familia, inclusiv cu cei trei, la un eveniment înainte de a intra în carantină. Autoritățile monitorizează starea de sănătate a altor opt persoane ce au legătură cu acest caz. În Thailanda a murit o singură persoană din cauza coronavirusului, iar 35 de persoane au fost externate din unități medicale./cstoica/gpodea

www.reuters.com – 13 martie