Apa Nova dă asigurări că apa de la robinet din Bucureşti este potabilă

Apa Nova dă asigurări că apa de la robinet din Bucureşti este potabilă şi că, zilnic, se iau probe din cele 54 de puncte fixe stabilite de comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti – anunţă primarul general, Gabriela Firea. Ea precizează, într-un comunicat, că aceste probe sunt analizate în unul dintre laboratoarele acreditate Apa Nova, cât şi în laboratoarele altor instituţii. De asemenea, Apa Nova a dat asigurari că apa potabilă nu este un mijloc de transmitere a coronavirusului şi că, în niciun moment al procesului de producţie, niciun angajat al companiei nu intră în contact cu apa potabilă distribuită consumatorilor din Capitală, pentru că tot procesul este automatizat şi digitalizat. Precizările vin după ce au circulat diferite zvonuri alarmiste. Vă reamintim că autorităţile recomandă să vă informaţi doar din surse oficiale./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie