Ca urmare a deciziilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență coroborate și cu deciziile administrațiilor feroviare din țările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19, CFR Călători va lua măsuri care vor viza suspendarea temporară a circulației unor trenuri în trafic intern și internațional cu respectarea posibilității de mobilitate a persoanelor.
CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele școlare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educației și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Gasiți atașat lista cu aceste trenuri.
CFR Călători monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor în condițiile în care mai multe companii/societăți au anunțat program redus sau munca de la domiciliu pentru angajații lor. În aceste condiții este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. Orice modificare în graficul de circulație al trenurilor va fi anunțată public.
În toate situațiile, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât se se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor și să se adapteze cât mai bine cerințelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Măsurile luate în această perioadă de către companie au ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.
De asemenea, întrucât Ucraina sistează începând cu data de 17.03.2020, circulația trenurilor internaționale de călători pe teritoriul său, CFR Călători limitează circulația trenurilor internaționale 380/381 București Nord – Suceava – Vadu Siretului și retur, până la/de la Suceava și suspendă circulația trenurilor 1384/1385 Suceava – Vadu Siretului și retur.
În funcție de evoluția situației, în concordanță cu măsurile luate și de celelalte administrații feroviare din țările vecine, graficul de circulație poate include suspendarea și altor trenuri internaționale.
Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord București;
- în aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren sau pe https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Trains), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
RESTITUIRE contravaloare bilete, renunțare la călătorie
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
În cazul legitimațiilor de călătorie cumpărate pentru această perioadă la trenurile internaționale aflate în circulație și se dorește renuntarea la călătorie, restituirea tarifelor legitimațiilor se efectuează conform reglementărilor internaționale în vigoare, aduse la cunoștința pasagerilor la momentul cumpărării. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Internațional / Informații de călătorie.
CFR Călători solicită pasagerilor săi respectarea atât a setului de reguli de igienă și comportament emis de Ministerul Sănătăţii în vederea restrângerii răspândirii infecției cu Covid-19 și a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre, cât și respectarea deciziilor luate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și organele competente.
De asemenea, pentru evitarea supra-aglomerării la anumite trenuri din această perioadă, restrângerea efectelor, protecția, siguranța și securitatea călătorilor/ partenerilor de călătorie și a personalului propriu, rugăm toți călătorii:
- să își planifice din timp călătoria;
- să îşi procure cu anticipație legitimaţiile de călătorie, de preferat online;
- să respecte Setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii și deciziile organelor abilitate;
- să mențină distanța de cel puțin 1 metru față de celelalte persoane din punctele de vânzare bilete;
- să efectueze plata cu cardul acolo unde este posibil în punctele de vânzare bilete.
Vă reamintim Setul de 10 reguli pentru a preveni răspândirea infecţiei cu Covid-19 emis de Ministerul Sănătăţii:
- Spălați-vă mâinile de multe ori;
- Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
- Nu vă atingeți ochii, nasul şi gura cu mâinile;
- Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
- Nu luați medicamente antivirale şi nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;
- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
- Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
- Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
- Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
- Animalele de companie nu transmit coronavirus.