Apel matinal – Realizator: Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că decretează stare de urgență începând de astăzi pe fondul înmulțirii cazurilor de coronavirus. Grupul de comunicare strategică a transmit precizări în contextul în care imediat după anunțul președintelui s-au enunțat în spațiul public și în mediul online tot felul de posibile măsuri pe care starea de urgență le presupune, fără a se menționa faptul că nu toate acestea sunt obligatorii. Autoritățile fac apel la responsabilitate și în acest caz recomandă să nu fie luate în considerare scenariile alarmiste care sunt puse în circulație și care pot produce neliniște și panică în societate. Dar, mai multe amănunte, aflăm acum de la invitatul de astăzi al „Apelului matinal”, Gheorghe Iancu, profesor de drept constituțional. Bună dimineața, domnule profesor.
Gheorghe Iancu: Bună dimineaţa.
Realizator: Înainte de toate, pe scurt, ce anume presupune, conform legii, evident, declararea stării de urgență în România?
Gheorghe Iancu: În primul rând, există un articolul 93 din Constituţie, care prevede și starea de urgență, dar și starea de asediu. Nu numai că în Ordonanța de urgență 1/’99, ele sunt amestecate şi atunci oamenii au citit măsurile care pot fi luate, şi art. 20 din această ordonanţă de urgenţă, le-a amestecat, măsurile din starea de asediu cu starea de urgenţă şi atunci oamenii s-au speriat foarte tare. Sigur că este posibil ca să se rechiziţioneze unele spații, dar nu cred că locuințe, ci hoteluri sau spații libere. Apoi este posibil să se restricţioneze unele posturi, emisiunile de la radio și televiziune, sau să apară tot felul de evacuări, dar treburile aceastea se vor vedea în decret. După părerea mea, nu o să fie un decret foarte dur și, oricum, repet nu vor fi amestecate măsurile care sunt legate de starea de necesitate cu starea de urgență, chiar dacă ele sunt amestecate în art. 20 din OUG 1/’99.
Reporter: Este obligatorie aplicarea tuturor prevederilor legii în acest caz sau, în funcție de situație, autoritățile pot aplica doar anumite măsuri speciale?
Gheorghe Iancu: Asta ziceam înainte că nu este obligatoriu. Lăsăm la oparte că oamenii care citesc aceast OUG 1/’99 vor constata că măsurile sunt amestecate. Nu, nici măcar cele care se referă, deşi e foarte greu să faci diferența între aceste măsuri ale situațiilor respective, de stare de asediu sau stare de urgenţă. O parte din ele vor fi vor fi luate, pentru că n-a căzut nicio bombă atomică, nu s-a întâmplat nimic extraordinar, ci acest virus care, după unele păreri – și știu și eu treaba aceasta – dacă bei apă în continuu sau bei apă virusul ăla care se instalează pe zona asta respiratorie se duce în stomac și acolo s-a terminam cu el. Ca urmare, nu cred că este așa de mare problemă. A doua chestie, care voiam să o spun, este că ce am văzut ieri în unitățile astea alimentare m-a surprinsă. Şi pe mine mă surprinde dispariţia hârtiei igienice şi nicidecum a apei. Este mai importantă apa decât hârtia igienică într-o asemenea situaţie./pvelisar
Realizator: Da, tocmai de aceea, ideea este că trebuie să rămânem chibzuiţi, cumpătați și atenți la toate detaliile, pentru că până la urmă există un termen până la care autoritățile trebuie să decidă aplicarea prevederilor stării de urgență sau ea poate fi prelungită automat?
Gheorghe Iancu: Nu, nu. O lună de zile este pentru starea de urgență, pentru starea de asediu este două luni, dar o lună de zile sub comanda Ministerului Afacerilor Interne şi, sigur, a primului ministru. Nu există un termen anume de declanşare, ci, pur şi simplu, în situaţia în care se constată că măsurile acestea a stării de urgență, pentru că noi numai la asta ne referim, sunt necesare, atunci ele trebuie să se aplice. Starea de urgenţă este sub comanda Ministerului de Interne, starea de asediu sub comanda Ministrului Apărării.
Realizator: Deci, practic, cine va conduce România din momentul declarării stării de urgență? Să înțeleagă lumea, apropo de Ministerul Afacerilor Interne și de premier.
Gheorghe Iancu: Da, cam aşa este. Bineînțeles că președintele trebuie să se supună în acest decret, în termen de cinci zile, de astăzi, să fie supus aprobării parlamentului, normal că parlamentul este în sesiune, şi apoi nu se derobează dar apar atribuții pentru ministrul de interne și pentru subordonarea primului ministru.
Realizator: Rămânem atenţi la detalii. Credeți că se va decreta foarte, foarte repede, așa ca o constatare de final?
Gheorghe Iancu: Nu, a fost o „ameninţare”, între ghilimele, vineri mi se pare, după aceea a încetinit și luni se părea că se va declara această stare de urgență, dar văd că lumea nu se grăbește, lumea celor care pot să declare așa ceva nu se grăbește și probabil că până diseară o s-o avem.
Realizator: Da, este abia ora 8:36. Mulţumim pentru prezenţa la „Apel matinal”./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 martie)