16 noi cazuri de coronavirus

Încă 16 cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate astăzi de Grupul de Comunicare Strategică, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 184. Sunt 7 noi cazuri la Iaşi, 2 la Suceava, 2 în Neamţ şi câte unul în Ialomiţa, Mureş, Botoşani, Bistriţa Năsăud şi Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 şi 65 de ani. De asemenea, 16 persoane au fost declarate vindecate şi externate – 15 din spitalul din Timişoara şi unul de la Bucureşti. În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’, potrivit datelor oficiale.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată se află peste 3.280 de persoane, alte peste 16.600 de persoane fiind în izolare la domiciliu sub monitorizare medicală. Până în prezent au fost înregistrate 36 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor./amirea/denisse

ADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 martie