Persoanele cele mai expuse la risc pentru infecţia cu noul coronavirus sunt cele de peste 80 de ani

Specialiştii în boli infecţioase au atras atenţia că persoanele cele mai expuse la risc pentru infecţia cu noul coronavirus sunt cele de peste 80 de ani şi cele care au şi alte boli asociate. Printre aceste maladii se numără cancerul, bolile respiratorii, diabetul şi hipertensiunea.

Medicul cardiolog Gabriel Tatu Chiţoiu spune că hipertensiunea este inclusă în această listă, întrucât ea afectează, în timp, mai multe organe, dacă nu este respectat tratamentul.

Gabriel Tatu Chiţoiu: În momentul în care vine o boală peste această suferinţă cronică a organelor ţintă evident că evoluţia va fi mai dificilă prin complicaţii care pot să apară exact la nivelul organelor anterior afectate de hipertensiunea arterială, mă refer aici, în special, la inimă şi la rinichi. Sub acţiunea acestui virus tensiunea lor creşte.

Deci, hipertensiunea lor, care anterior nu era controlată, se agravează acum şi mai mult. Evitaţi contactul cu acest virus, cu purtătorii sau cu bolnavii de coronavirus. Şi cum puteţi să faceţi acest lucru? Simplu. Staţi acasă! Nu staţi împreună cu nepoţii sau nu staţi împreună cu copiii!/lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 martie