O parte dintre centrele de vânzare ale STB vor fi închise, începând de luni

Centrele de vânzare ale societății de transport București vor fi închise, începând de luni, pentru protejarea atâta călătorilor, cât și a angajaților.

Rămân la dispoziția publicului doar 60 de centre, cu orar de funcționare între orele 6.00-20.00, în timpul săptămânii și între 8.00 și 15.00, în weekend – se arată într-un comunicat al companiei.

STB recomandă călătorilor ca, în această perioadă, să utilizeze preponderent modalitățile alternative de achiziție și de plată ale călătoriei și anume încărcarea online a cardului de transport nominal, plata prin intermediul aplicației de mobil BiP Pay sau plata prin SMS.

Aplicația gratuită BiP Pay permite achiziționarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existența unui card de transport./lalexandrescu/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 martie