Diferențierea dintre pneumonia tradițională și cele cauzate de SARS-COV-2 pentru a efectua diagnosticarea COVID-19 în numai treizeci de minute, pornind de la imaginile unei tomografii toracice, este sarcina care a fost atribuită inteligenței artificiale la Campusul Bio-Medic din Roma, primul spital din Europa care a adoptat această tehnologie pe baza a ceea ce a fost deja experimentat în China. „Sistemul a fost instruit pentru a recunoaște zonele de alterare ale plămânilor tipice COVID-19 din imaginile tomografiei computerizate a toracelui. În acest fel, trecem de la 24 de ore necesare pentru punerea diagnosticului în urma testului, la aproximativ 30 de minute”, explică Bruno Beomonte Zobel, directorul Centrului de Imagistică al Spitalului Universitar din Roma.
Utilizarea inteligenței artificiale pentru diagnosticarea infecției cu coronavirus a fost făcută pentru prima dată în China, unde a demonstrat o fiabilitate de 98,5%. „Nu putem avea încredere 100% în aparat, dar a învățat deja multe și va continua să o facă datorită cazurilor italiene”, continuă Zobel.
Această tehnologie va fi acum pusă la dispoziția întregii rețele regionale și naționale, solicitările de utilizare ajungând deja de la primele ore ale dimineții. „Spitalele din Italia, de la Nord la Centru, ne solicită ajutorul. Construim un sistem cloud pentru transmiterea CT-urilor, astfel încât radiologii noștri să poată răspunde imediat colegilor lor”, concluzionează directorul Campusului Bio-Medic, Paolo Sormani./oavram/ilapadat
(https://video.lastampa.it – 20 martie)