Lumea întreagă este zguduită de pandemia de coronavirus, savanții caută tratamente și soluții de imunizare, iar presa interațională monitorizează cu maximă atenție evoluțiile globale. O provocare globală necesită un răspuns global, titrează Der Spiegel. În același timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că milioane de oameni ar putea muri dacă va continua răspândirea coronavirusului, mai ales în regiunile cele mai vulnerabile ale lumii, citează EUObserver. Guterres a îndemnat statele G20 să susțină țările cu sisteme sanitare precare, accentuând că solidaritatea nu este numai un imperativ moral, ci este în interesul tuturor, reține EUObserver. BCE va depune orice efort necesar pentru a-și juca rolul de susținere a tuturor cetățenilor eurozonei să treacă prin aceste momente deosebit de grele, a afirmat președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, într-un comentariu publicat în Financial Times. BCE se va asigura că toate sectoarele economiei vor beneficia de condiții de finanțare care să le ajute să absoarbă șocul, a menționt Lagarde citată de ziarul britanic. Totuși, un studiu realizat de Organizația Internațională a Muncii, care reunește guvernele, sindicatele și organizațiile industriale din 187 de țări, arată că pandemia de coronavirus ar putea să provoace pierderea a 25 de milioane de locuri de muncă, o cifră mai mare decât cea care s-a înregistrat după criza economică din 2008, atenționează La Repubblica.
În Europa, președintele Consiliului European, Charles Michel, a pledat pentru un adevărat centru de criză european și o întărire a protecției civile europene, scrie La Libre Belgique. Avem nevoie de o abordare mai solidă la nivel european, pentru a gestiona criza, a afirmat Michel la postul belgian Zevende Dag. La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat suspendarea regulilor de disciplină bugetară ale UE, o măsură inedită care va permite statelor membre să cheltuiască atât cât va fi necesar pentru a lupta contra consecințelor economice ale cornavirusului. Von der Leyen a mai subliniat că niciun stat membru nu poate înfrunta această amenințare singur și că trebuie să lucrăm împreună și să ne ajutăm reciproc, adaugă Il Fatto Cotidiano. În Italia, cea mai afectată țară europeană, premierul Giuseppe Conte pledează, într-un interviu acordat ziarului economic Financial Times, pentru aşa-numitele „obligațiuni coronavirus”, pentru a ajuta statele UE să combată consecințele epidemiei Covid-19. La Vatican, Papa Francisc urmărește cu îngrijorare evoluția situației de urgență din Italia și din lume și ridică moralul tuturor asigurând că din această situație vom putea ieși doar împreună, ca omenire, scrie La Stampa. După acest timp suspendat, crede Suveranul Pontif, va fi „oarecum ca într-o perioadă postbelică” și va trebui să reconstruim totul pe patru piloni principali: „rădăcinile”, reprezentate mai ales de cei în vârstă; „amintirea” acestor zile suprarealiste; „frăţia” între ființele umane și „speranța”, care nu dezamăgește niciodată”.
Pe de altă parte, virusul nu va învinge capitalismul, asigură El Pais, iar Le Monde subliniază că acum este timpul pentru solidaritate și eficiență într-o luptă îndelungată, nu pentru egoisme naționale și certuri zadarnice. Fiecare țară trebuie să depășească pandemia uluitoare în ritmul propriu, dar numai unită Europa va câștiga războiul împotriva Covid-19, susţine Le Monde.
Pe măsură ce cazurile de infectare cresc, România impune restricții pentru încetinirea răspândirii coronavirusului, scrie Reuters, iar ziarul croat Novi List adaugă că autorităţile române au decis să instituie pedepse de 15 ani de închisoare pentru cei care, prin comportamentul lor în timpul epidemiei de coronavirus, provoacă moartea altor persoane. De asemenea, autoritățile de la București au făcut apel la diaspora să nu încerce să revină în țară, ca urmare a limitării deplasărilor în Europa, notează ziarul croat. O veste bună vine din Coreea de Sud. Agenția Yonhap anunță că o firmă sud-coreeană a convenit să exporte 20.000 de truse de testare pentru coronavirus în România, în baza unui contract semnat recent.
În SUA, pe măsură ce coronavirusul se răspândește, Donald Trump se redefinește ca un lider în vreme de război, care înfruntă un inamic străin, în vreme ce viața americanilor este pusă în așteptare, constată revista Time. În plus, Trump își îndreaptă săgețile războinice nu numai împotriva virusului, ci și a Chinei, în timp ce o altă bătălie îl așteaptă, și anume alegerile din noiembrie. Ca să le câștige, crede Time, Trump ar trebui să treacă de la retorica dezbinării la un discurs adresat întregii țări, cu accent pe evitarea impactului economic al epidemiei.
Începe să se clarifice cum va arăta politica mondială după criza coronavirusului, comentează Sabah. Se vor amplifica valurile de criză pe care le vor genera în țările vestice ecourile politice ale coronavirusului, flagel care paralizează stilul modern de viață. Înainte de coronavirus, SUA erau ultima soluție pentru Europa, însă criza coronavirusului va pune capăt nu doar unității politice a Europei, ci și modelului economic bazat pe exporturi, analizează ziarul turc. În epoca post-coronavirus, pare aproape imposibil ca UE și SUA să găsească o strategie comună și pactul atlantic să rămână intact. Din acest motiv, opinează Sabah, schimbările pe care le va declanșa criza coronavirusului vor redesena echilibrele mondiale. (Cristina Zaharia)/czaharia/abuzoian