Trei persoane au murit în România, infectate cu coronavirus

Trei persoane au murit în România, infectate cu coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 67 de ani, cu cancer în fază terminală, internat la Craiova, un bărbat de 74 de ani, care avea o boală cronică și se afla în programul de dializă, internat la Spitalul „Victor Babeș” din capitală, și un bărbat de 70 de ani din Neamț, care avea și alte afecțiuni. Aceasta din urmă nu a călătorit și nu a intrat în contact cu o persoană infectată, potrivit anchetei epidemiologice.

Ieri, alte 66 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 9 și 74 de ani, au fost diagnosticate cu coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 433, 64 de persoane fiind declarate vindecate. Peste 4.800 de persoane sunt în carantină instituționalizată, iar alte aproape 65.800 sunt izolate la domiciliu sub monitorizare medicală.

Au fost deschise 129 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor și au fost aplicate 520 de sancțiuni contravenționale./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie