Concursul Internațional George Enescu își prelungește termenul pentru înscrierea candidaților până la 1 mai 2020, în condițiile crizei generate la nivel mondial de pandemia COVID-19 și în speranța că în septembrie 2020, când este programat, situația va fi suficient de stabilă, atât în România, cât și în lume, încât să permită organizarea competiției.
Organizatorii Concursului Internațional George Enescu continuă să lucreze la pregătirea competiției din această toamnă, dar urmăresc cu atenție atât evoluția situației de criză existente la nivel mondial, cât și efectele măsurilor implementate pe plan național și internațional pentru gestionarea COVID-19. În funcție de evoluția situației, organizatorii vor stabili dacă sunt necesare modificări operative legate de gestionarea evenimentului. În caz de forță majoră, organizatorii vor returna integral taxa de înscriere tuturor celor înscriși (inclusiv celor care nu au trecut de etapa de preselecție).
“Înțelegem cât este de complicată și de dificilă situația cu care ne confruntăm atât în România, cât și în lume, dar vrem să transmitem un mesaj de încurajare atât artiștilor, cât și publicului larg. Nu putem să ne oprim din a face ceea ce ne place, ceea ce ne reprezintă, ci trebuie să găsim alternativele pentru a continua să fim cine suntem chiar și în condițiile în care luptăm cu o pandemie. Așadar, invităm artiștii din întreaga lume să se înscrie la Concursul Enescu. Dacă va fi vreun risc în toamnă, vom returna taxele de înscriere. Dar dacă lucrurile se așază, participarea la Concurs rămâne o oportunitate extraordinară, care nu trebuie ratată. Laureații Concursului Enescu beneficiază de premii în bani, masterclass-uri și promovare internațională. Câștigarea locului I la Concursul Enescu 2020 este biletul de acces pe scena Festivalului Internațional George Enescu, la ediția din 2021 și nu numai”, a declarat presei Mihai Constantinescu, directorul executiv al ARTEXIM.
Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Ediția din acest an este programată să aibă loc între 29 august și 20 septembrie 2020. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și este cel mai important concurs de muzică clasică organizat de România, cu respectarea standardelor internaționale. Ediția din acest an are programate 19 concerte și recitaluri deschise publicului larg.
Acasă Comunicate de presa Concursul Internațional George Enescu 2020 își prelungește termenul de înscriere a candidaților