Declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis, după încheierea şedinţei de lucru

Klaus Iohannis: Tocmai am încheiat o ședință de lucru pe care am convocat-o. Au participat împreună cu mine prm-ministrul Ludovic Orban, ministrul de interne, ministrul sănătății și ministrul apărării. Împreună am evaluat situația, care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă, situația creată evident de epidemia de coronavirus.

Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun, în acest moment, că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției. Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație, după principiul: Stăm acasă.

Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe o zi pe alta. Însă, aceste restricții devin obligații.

Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, jandarmerie și poliție.

Un punct foarte special – țin neapărat să îl mai menționez. Persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale și astfel pentru a proteja persoanele peste 65 de ani. Pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

Am discutat și alte măsuri care să cer luate fie prin ordonanță de urgență ale Guvernului, fie prin hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții pe care tocmai le-am menţionat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine Vă mulțumesc!/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 martie