Un convoi de autocamioane care transportă Spitalul Modular de Izolare și Tratament achiziționat din Olanda de Direcția medicală a MApN, a intrat joi, 26 martie, în România, prin PTF Nădlac.
Spitalul Modular de Izolare și Tratament va funcționa ca o secție extinsă de boli infecțioase a Spitalului Militar de Urgență din Constanța. Această capabilitate medicală militară va fi instalată de structuri din MApN în campusul militar ce va fi amplasat pe terenul stadionului „Portul” din Constanța.
Operațiunile de pregătire a campusului sunt realizate cu sprijinul militarilor din Statul Major al Forțelor Navale, Statul Major al Forțelor Terestre, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, Comandamentul Logistic Întrunit și Direcția medicală a MApN.