De ieri sunt în vigoare restricții de circulație pe timp de zi și noapte. Pentru a merge la muncă este necesară legitimația de serviciu sau adeverința de la angajator sau declarație pe proprie răspundere. Acestea două din urmă pot fi prezentate și în format digital. Cu declarație pe propria răspundere se pot face cumpărături cât mai aproape de casă, deplasări pentru urgenţă medicală, se poate însoţi copilul sau o persoană vârstnică, bolnavă sau cu dezabilităţi sau pentru un deces în familie ori pentru a dona sânge, însă nu este necesară pentru a face sport sau a plimba animalul de companie în apropierea locuinței, după cum a precizat ministrul de interne. Purtătorul de cuvânt al instituției, Georgian Drăgan, a explicat și motivele pentru care persoanele de peste 65 de ani se pot deplasa numai în intervalul orar 11:00-13:00.
Georgian Drăgan: Deplasarea pentru achiziţionarea de bunuri care să acopere necesităţile de bază ale persoanelor şi ale animalelor de companie, pentru asistenţa medicală, atunci când aceasta nu poate fi amânată şi nici nu se poate realiza de la distanță, deplasări pentru motive justificate, respectiv îngrijirea, însoţirea copiilor, asistența persoanelor vârstnice cu dizabilități sau bolnave şi pentru decesul unui membru al familiei, deplasările scurte, în apropierea locuinței, pentru activități fizice individuale ale persoanelor, pentru nevoile animalelor de companie./ilixandru/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 martie