Facilități pentru creditele acordate de instituțiile de credit și de cele financiare nebancare

Românii care au fost afectați economic de coronavirus pot cere suspendarea plății ratelor la bănci. Este vorba atât de persoane fizice, cât și juridice, iar solicitarea se poate face pe o perioadă de 9 luni. Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, a precizat, după ședința de guvern de ieri, că a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare anumitor categorii de debitori. Normele de aplicare la această decizie urmează să fie aprobat prin hotărâre de guvern și publicate în 15 zile de la aprobarea acestei ordonanțe.
Reporter: Petruţa Obrejan – Românii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemia de COVID-19pot cere băncilor amânarea plății ratelor fie o lună, două, dar nu mai mult de nouă luni, având ca dată limită 31 decembrie 2020 – afirma aseară ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.
Florin Cîţu: S-ar putea să fie persoane sau companii care doresc doar să suspende pe perioadă de o lună, două sau trei, le-am oferit această flexibilitate. În ceea ce a circulat până acum în spațiul public, se suspenda pe o periodă de nouă luni şi foarte multe persoane poate că nu ar fi vrut acest lucru.
Reporter: Chiar dacă li se va aproba o pauză de la plata ratelor pe perioada dorită, dobânda nu va fi suspendată, ci eșalonată.
FlorinCîţu: Deci se vor adăuga creditului, dar se reeşalopnează pe toată durata creditului, deci efortul nu va fi foarte mare imediat pentru a plăti această sumă. Excepție, creditele ipotecare, pentru care se plătește eșalonat până la maxim cinci ani. De ce această excepție aici? Pentru că statul român a intervenit să-i ajute pe cei cu credite ipotecare.
Reporter: Solicitarea amânării plății ratelor se va putea face doar pe perioada stării de urgență, a mai spus Florin Cîțu, electronic sau prin telefon. Persoanele interesate trebuie însă să nu aibă restanțe la momentul solicitării – a mai spus ministrul./amirea
#HUN/sdm2

RRA – 27 martie