„Europa este într-o luptă pentru propria sa viaţă”, a subliniat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Euronews, în timp ce numărul de decese şi de infecţii cu coronavirus creşte peste tot pe continent. Potrivit The Independent, la aniversarea a 25 de ani de la crearea Spaţiului Schengen, von der Leyen a criticat „reflexul iniţial” al statelor europene de a-şi închide graniţele şi a avertizat că „un răspuns european de succes nu poate fi decât unul coordonat”, iar o „criză care nu are frontiere nu poate fi rezolvată prin impunerea unor bariere între noi”. Între timp, liderii europeni abandonează austeritatea şi luptă cu pandemia alocând fonduri importante, observă New York Times. Iar Bloomberg notează că şi liderii Grupului celor mai puternice 20 state ale lumii se angajează să facă tot ce e necesar pentru combaterea virusului, anunţând o injecţie de 5000 de miliarde de dolari în economia mondială şi promiţând „un front comun împotriva acestei ameninţări comune”.
Pe frontul combaterii efective a coronavirusului, situaţia rămâne îngrijorătoare. În timp ce, potrivit El Pais, „Coronavirusul închide în casă o treime din omenire”, numărul infectărilor la nivel global a depăşit deja jumătate de milion, provocând mai mult de 23.000 de decese. Europa continuă să fie continentul în care epidemia avansează cel mai rapid, înregistrând până în prezent peste 15.000 de morţi, observă Le Monde. Totuşi, potrivit Newsweek, Organizaţia Mondială a Sănătăţii vede „semne încurajatoare” pentru Europa pe baza scăderii ratei infectării în Italia, dar avertizează că este prea devreme pentru a spune că ce a fost mai rău a trecut. În Spania, numărul deceselor a depăşit 4000, trecând pe locul doi în lume, după Italia, dar uşoară scădere a numărului de decese înregistrată joi pentru prima dată în ultima săptămână îi dă speranţe ministrului spaniol al sănătăţii că s-ar putea intra într-o fază de stabilizare, scrie El Pais. Acelaşi cotidian spaniol semnalează totodată problemele generate de testele rapide importate din China care au eşuat în a realiza o depistare eficientă a cazurilor de coronavirus, având o rată de sensibilitate de doar 30% şi nu de 80%, cum promiteau. În replică, Ambasada Chinei la Madrid a emis un comunicat în care precizează că firma chineză exportatoare nu deţine licenţă pentru producerea acestor teste, mai scrie El Pais.
După Europa, situaţia se agravează şi în Statele Unite, unde potrivit Business Insider, criza coronavirusului se aşteaptă să fie mai gravă decât în China sau Italia. Şi în Rusia, medicii avertizează asupra unei escaladări explozive a situaţiei, în timp ce numărul de infectări creşte exponenţial în ţară, constată Moscow Times. Iar China anunţă închiderea graniţelor pentru străini şi primeşte avertismente din partea specialiştilor să nu relaxeze restricţiile în focarul epidemiei din Wuhan, de teama revenirii unui al doilea val de infectări, notează The Guardian.
„O presă liberă în China ar fi prevenit poate pandemia”, titrează cotidianul elveţian Le Temps, preluând o analiza realizată de organizaţia Reporteri fără frontieră care subliniază încercările de ascundere a realităţii şi lipsa de transparenţă a regimului de la Beijing. Pe baza cronologiei primelor zile ale crizei, analiza conchide că dacă presa ar fi avut acces complet la informațiile deținute de autoritățile chineze privind amploarea epidemiei, probabil, comunitatea internațională ar fi anticipat mai bine riscul unei propagări a epidemiei în afara Chinei, evitând, poate, transformarea ei în pandemie.
În final, ştirea demisiei ministrului român al sănătăţii, Victor Costache, este preluată în câteva publicaţii internaţionale. „Criticat, ministrul Sănătății din România demisionează în plină criză a coronavirusului”, titrează La Libre Belgique, detaliind că „epidemia progresează în țară și afectează un număr mare de profesioniști din sănătate”. Observând că România „se străduiește să conteanescă răspândirea coronavirusului, cu sute de medici și asistente testaţi pozitiv pe fondul lipsei echipamentelor necesare”, Bloomberg comentează că „anii de subfinanțare au făcut ca sistemul de îngrijire a sănătății din România – catalogat drept unul dintre cele mai proaste din Europa – să fie printre cele mai expuse la virus”. (Carolina Ciulu)/cciulu/abuzoian