Radiojurnal – Realizator: Bilanţul decesor cauzate de infectarea cu coronavirus a ajuns, astăzi, la 30 în ţara noastră. În acelaşi timp, 139 de persoane dintre cele 1.452 confirmate, au fost declarate vindecate, ceea ce reprezintă zece procente din totalul infectărilor. Alina Petrovici vine cu ultimele informaţii pe acestă temă:
Reporter: 163 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost comunicate astăzi de autorităţi, pacienţii având vârste cuprinse între 13 si 83 de ani. Din păcate, 30 de români au pierdut până acum lupta cu COVID-19, în timp ce 139 s-au vindecat. Pe teritoriul României se află în prezent în carantină instituţionalizată 7.800 de persoane, iar alte peste 130.000 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Aproape 20.000 de teste au fost prelucrate până acum la nivel naţional. Bilanţul românilor din străinătate confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus este de 67, iar 11 dintre ei au decedat. Între timp, autorităţile municipale din capitală au fost nevoite să ia măsuri suplimentare pentru a-i face pe oameni să stea acasă. Toate parcurile din Bucureşti au fost închise, iar cei care încalcă interdicţia pot primi amenzi între 100 şi 5.000 de lei./lazard/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 martie)