Formațiunea medicală de tratament ROL2, amplasată în perimetrul Institutului de Gerontologie și Geriatrie ”Ana Aslan” din Otopeni, a fost declarată operațională sâmbătă, 28 martie a.c.
Evenimentul a avut loc în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, prim-ministrului Ludovic Orban, ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrului sănătății, Nelu Tătaru, șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu și a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat.
Prezentarea facilităţilor şi a infrastructurii tehnice, medicale şi de resurse umane a fost realizată de general-maior medic conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”(SUUMC) și colonel medic dr. Florea Costea, comandantul ROL-2.
Formațiunea medicală ROL-2 va funcționa ca secție externă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) și va acorda asistență medicală specializată pentru pacienții potențial infectați cu virusul SARS-CoV-2, cazurile ușoare și medii.
Structura spitalului este compusă din două părți: medicală și administrativă. Partea medicală este structurată în următoarele secții/laboratoare/compartimente: Unitatea de Primiri Urgențe (UPU); Secția de Boli Infecțioase; Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI); două zone de investigaţii paraclinice, respectiv laboratorul de imagistică medicală şi cel de analize, precum şi un punct farmaceutic.
Din punct de vedere al concepţiei managementului medical, pentru operaţionalizarea circuitelor medicale şi a protocoalelor de diagnostic şi tratament specializat COVID-19, UPU are amenajată o zonă de triaj al pacienților, prevăzută cu opt paturi și o zonă de staționare, compusă din șase compartimente a câte două paturi pentru pacienții aflați în așteptarea rezultatelor de laborator și pentru efectuarea investigațiilor complementare (consulturi interdisciplinare, investigații imagistice etc.). În cazul în care numărul pacienților prezentați este mai mare decât capacitatea de preluare în UPU, există, într-un cort alăturat, două zone de așteptare pentru pacienți prevăzute cu scaune așezate la o distanță de un metru.
Secția Boli Infecțioase este destinată pentru internarea pacienților confirmați cu COVID-19 și la nevoie a cazurilor suspecte la care nu s-a putut exclude diagnosticul. Secția este prevăzută cu 120 de paturi, repartizate egal în 30 de rezerve individuale, dotate fiecare cu grup sanitar propriu. Fiecare rezervă dispune de echipament și aparatură medicală pentru monitorizarea permanentă a pacienților, existând posibilitatea de asigurare a necesarului de oxigen la pacienții care nu întrunesc criteriile de internare în secția de terapie intensivă.
Inventarul pentru fiecare rezervă cuprinde: patru paturi, fiecare dintre acestea fiind prevăzut cu: lenjerie de unică folosință, trusă de igenă personală, pernă, pilotă, televizor, telefon (pentru sistem de nurse-call), echipament pentru supravegherea medicală a pacienților, stativ de perfuzie, monitor funcții vitale, pulsoximetru şi noptieră. Rezerva este dotată cu frigider şi masă de tratament. Lenjeria se schimbă zilnic și la nevoie, ori de câte ori va fi necesar.
La internarea în secție, fiecare pacient va primi o trusa de unică folosință în componentă căreia există: pijama de unică folosință, o pereche papuci de unică folosință, aparat de ras cu gel, periuță de dinți cu pastă, două câmpuri absorbante (prosop) 90/140 cm. Aceste materiale se vor distribui ulterior, ori de câte ori este cazul.
Secția ATI este în curs de amenajare, fiind normată cu 24 de paturi de terapie intensivă.
În ceea ce priveşte paleta de investigaţii paraclinice de laborator, campusul medicat are în structură două laboratoare proprii, unde se vor efectua testele de diagnostic (RT-PCR) și respectiv investigațiile hematologice și de biochimie.
Laboratorul de imagistică este prevăzut cu aparat mobil de radiologie, la care se va adauga, într-o etapă ulterioară, un container în care va fi amplasat un Computer Tomograf.
Punctul farmaceutic deţine medicamente antivirale necesare pentru tratamentul pacienților confirmați, conform protocolului național adoptat la nivelul Ministerului Sănătății și preluat de această structură, soluţii perfuzabile şi dispozabile medicale.
La nivelul spitalului ROL2 se asigură circuitele funcționale fiind prevăzute fluxuri separate pentru pacienți și personalul medical, cu delimitarea zonelor roșii și a celor verzi cu camere de echipare a personalului medical și auxiliar și camere separate de dezechipare cu grupuri sanitare proprii.
La nivelul campusului medical sunt implementate soluții de telemedicină, în sensul că sunt realizate sistemele de interconectare ale secţiilor şi compartimentelor spitalului ROL-2, prin intermediul unei reţele informatice, atât între ele, cât şi cu punctul de comandă şi cu reţeaua informatică a S.U.U.M.C.
În ceea ce privește alocarea de resurse umane, statul de funcții cuprinde în total un număr de aproximativ 270 de poziții, repartizate pe fiecare structură. Pentru operaționalizarea Spitalulul ROL2 efectivul de personal va fi asigurat din resursa umană a S.U.U.M.C. și, parțial, de efective ale Direcției Medicale.
Programul de lucru al personalului este structurat pe fiecare compartiment separat, în ture de 12 ore, pe un ciclu de șapte zile și este asigurat de nuclee medicale de lucru, alcătuite din medici, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri. După această perioadă de șapte zile, efectivul echipei de lucru intră în perioada de auto-izolare pentru o perioadă de 7-14 zile, măsură necesară atât pentru odihnă și refacerea fizică și psihică a personalului, cât și pentru supravegherea epidemiologică. Activitatea va fi continuată de alte nuclee medicale după aceeași structură.
La intrarea și ieșirea din ciclul de lucru de șapte zile, tot efectivul de lucru va fi evaluat clinic și se va face testarea diagnostică pentru COVID-19. De asemenea, personalul va fi testat la nevoie în cazul în care, pe parcursul desfășurării activității, acesta devine simptomatic.
Pentru Secția Boli Infecțioase exemplificăm structura și programul de lucru pentru un ciclu de șapte zile, acesta fiind următoarea: doi medici specialiști/primari (boli infecțioase și pneumologie sau medicină internă); șase rezidenți (boli infecțioase-2 și medicină internă-4); 12 asistenți medicali (include și asistentul medical șef); patru infirmiere și doi brancardieri.
Din cadrul Ministerului Apărării Naționale, activitatea este sprijinită de Direcția medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.
Foto: Daniel Iancu şi Daniela Gheorghe