Un bebeluş din Chicago se presupune că a decedat din cauza COVID-19

Un bebeluş din Chicago, în Statele Unite, este primul sugar care a decedat în SUA fiind infectat cu COVID-19, a declarat sâmbătă directorul Departamentului pentru Sănătate Publică din statul american Illinois, dr. Ngozi Ezike. „Nu am avut până acum un caz de deces infantil asociat cu COVID-19. A fost demarată o anchetă pentru a se determina cauza exactă a morţii”, a declarat dr. Ngozi Ezike. „Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Dacă nu să ne protejăm pe noi înşine, atunci pentru a-i proteja pe cei de lângă noi”, a precizat oficialul american. Un caz de deces al unui copil sub un an, care avea coronavirus, a fost raportat anterior în China, dar bebeluşul suferea şi de alte afecţiuni, subliniază CNN./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL, 28 martie)