Guvernul australian a anunțat miercuri că va cheltui peste 67 de milioane de dolari americani pentru a subvenționa exporturile aeriene de produse agricole, după ce sectorul aviatic a fost grav afectat din cauza pandemiei de coronavirus. Aproximativ 90 de procente din încărcăturile aeriene sunt, de regulă, transportate de avioanele care efectuează curse de pasageri. În contextul în care majoritatea țărilor și-au închis frontierele pentru a limita răspândirea coronavirusului, mulți exportatori australieni anunță că nu-și pot exporta mărfurile. Pentru a restarta exporturile, guvernul de la Canberra a anunțat că va subvenționa cursele aeriene către China, Japnoia, Hong Kong, Singapore și Emiratele Arabe Unite, piețe care plătesc foarte bine pentru produse australiene, cum sunt carnea de vită Wagyu, cireșe sau homari. „Prin reluarea acestor curse aeriene, pline cu mărfuri australiene, sprijinim fermierii și pescarii grav afectați de criză”, a transmis ministrul australian pentru Comerț, Simon Birmingham, printr-un comunicat. Încă se lucrează la realizarea logisticii însă multe dintre aeronave se vor întoarce în țară cu provizii medicale, a mai precizat ministrul. Finanțarea va fi asigurată din fonduri guvernamentale alocate pentru combaterea epidemiei de coronavirus, care prevăd 1 miliard de dolari australieni pentru comunități regionale afectate de pandemie. Sectorul agricol australian, unul dintre principalii exportatori ai țării cu transporturi anuale în sumă de peste 35 de miliarde de dolari australieni, a anunțat că subvenționarea transportului va fi vitală pentru supraviețuirea industriei. Printre alte produse ce urmează a fi exportate se numără fructele, legumele, carnea roșie și brânzeturile./cstoica/sdm2
(www.reuters.com – 1 aprilie)