Autorităţile medicale din China au început, miercuri, să declare cazurile asimptomatice de coronavirus, în cadrul unui efort de a linişti temerile publice că cetăţenii ar putea răspândi virusul fără să ştie că sunt infectaţi. China, unde a apărut virusul, în 2019, a reuşit să aducă epidemia sub control şi a relaxat restricţiile de călătorie în focarele principale. Există însă temeri că încetarea carantinei va face ca mii de purtători ai virusului să revină la viaţa obişnuită fără a şti că sunt infectaţi, deoarece nu prezintă simptome şi nu au fost testaţi. Până în prezent, numărul cazurilor asimptomatice cunoscute a fost secret şi nu a fost inclus în informaţiile oficiale, deşi ziarul ‘South China Morning Post’, citând documente oficiale nepublicate, a afirmat recent că acesta ar fi de peste 40.000. Într-un efort de a calma temerile publicului referitoare la cazuri ascunse, guvernul a decis în această săptămână ca autorităţile medicale să îşi întoarcă atenţia către găsirea cazurilor asimptomatice şi publicarea datelor despre acestea. Autorităţile sanitare din provincia Liaoning au fost primele care au acţionat în consecinţă, miercuri, şi au afirmat că provincia are 52 de cazuri confirmate cu coronavirus, care nu prezintă simptome, pe data de 31 martie. Provincia Hunan a declarat, pe site-ul web, că are patru astfel de cazuri, toate venite din afara ţării. Ulterior, în cursul zilei de miercuri, Comisia Naţională a Sănătăţii urmează să înceapă să facă publice date naţionale despre cazurile asimptomatice. Experţii deţin o bază de date despre situaţia cazurilor neconfirmate, dar comisia a afirmat că toate cazurile vor fi ţinute în carantină timp de 14 zile. Aceasta a afirmat că, până la finalul zilei de luni, 1541 de persoane infectate cu coronavirus dar care nu prezentau simptome se aflau sub observaţie. În China s-au înregistrat mai mult de 81.000 de cazuri de coronavirus şi 3.305 decese cauzate de acesta./aionita/denisse
(REUTERS – 1 aprilie, ora 7:30)