Pandemia de coronavirus rămâne în continuare principalul subiect urmărit de presă, cu accent pe cele mai recente evoluții dar și pe măsurile pe care le iau autoritățile naționale și forurile internaționale. O imagine de ansamblu privind situația globală este prezentată de The Guardian, publicația britanică menționând că numărul cazurilor de infectare cu coronavirus se apropie de 900.000 iar peste 44.100 de persoane și-au pierdut viața. În încercarea de a stăvili epidemia, mai multe țări anunță că prelungesc restricțiile de circulație. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, menține prevederile referitoare la distanțarea socială până după sărbătorile de Paște, deși se ferește să impună o carantină generalizată, observă The Guardian. O măsură similară este luată și de Italia, care extinde restricțiile până pe 13 aprilie, „deși există semnale că rata infecțiilor ar atinge un platou atât aici cât și în Spania, țările care au înregistrat cele mai importante pierderi de vieți omenești, la nivel global”.
În SUA, decesele cauzate de coronavirus „ar putea atinge punctul culminant pe la mijlocul lunii aprilie chiar dacă toate statele impun restricții”, scrie USA Today. Potrivit unui studiu elaborat de Universitatea din Washington, chiar dacă întreaga țară va depune toate eforturile pentru a restricționa orice fel de contacte, numărul deceselor cauzate de coronavirus se vor înmulți în următoarele două săptămâni, iar bolnavii vor umple spitalele din majoritatea statelor. Spre sfârșitul verii, numărul americanilor decedați ar putea fi de 84.000, potrivit studiului citat de USA Today. Cifrele sunt oricum mai puțin pesimiste decât cele anunțate anterior de președintele Donald Trump, care a avertizat că urmează două săptămâni foarte grele și că în cel mai optimist scenariu, numărul deceselor ar putea ajunge la 200.000. Site-ul Politico remarcă o schimbare radicală în atitudinea președintelui american, spunând despre acesta că a renunțat să mai minimizeze impactul coronavirusului. „O fi el, președintele, încăpățânat și belicos, dar până și el știe să se oprească atunci când înțelege că pierde simțul real al războiului. Nu putem decât să ne imaginăm la ce scamatorii au recurs consilierii Anthony Fauci și Deborah Birx în fața lui Trump ca să-l convingă să renunțe la ideea relaxării restricțiilor datorate coronavirusului”, mai arată Politico.
Un document elaborat de comunitatea americană de informații și citat de Bloomberg arată că Beijingul „ar fi ascuns dimensiunea reală a epidemiei de coronavirus în țară”. Documentul care ar fi ajuns la Casa Albă săptămâna trecută, „a sub-raportat atât numărul total de cazuri cât și de decese înregistrate în urma epidemiei”. Comparativ, China a raportat 82.000 de cazuri și 3.300 de decese iar SUA, „confruntate cu cea mai amplă răspândire raportată la nivel global, au înregistrat 189.000 de îmbolnăviri și 4.000 de decese”, amintește Bloomberg.
Trăgând un semnal de alarmă și în privința efectelor economice negative ale epidemiei, Euronews scrie că la nivel european, „Peste un milion de oameni și-au pierdut locurile de muncă în ultimele două săptămâni, potrivit datelor publicate de Confederația Europeană a Sindicatelor”. Datele includ doar lucrătorii cu contract care au solicitat ajutorul de șomaj. Acest număr nu include lucrătorii fără contracte și liberii profesioniști, iar “cu aceste două categorii cifra s-ar putea chiar dubla”, mai arată Euronews. „Organizația Internațională a Muncii a estimat că între 24 și 36 de milioane de locuri de muncă riscă să fie pierdute în întreaga lume în timpul acestei crize. Momentan, Europa este cel mai afectat continent. Miniștrii de Finanțe din UE au la dispoziție două săptămâni pentru a găsi soluții financiare pentru susținerea ocupării forței de muncă”, precizează Euronews. „UE pregătește un plan de 100 de miliarde de euro împotriva șomajului”, titrează La Repubblica. Potrivit publicației italiene, „Comisia Europeană lucrează la un plan de 80-100 de miliarde de euro pentru a ajuta statele membre să își păstreze locurile de muncă în timpul crizei de coronavirus, printr-un regim european de ‘reasigurare’ împotriva șomajului. Obiectivul ar fi crearea unui sistem la nivel european care să permită finanțarea unor instrumente precum Kurzarbeit (programul redus de muncă din Germania) sau Fondul italian de disponibilizări, prin intermediul unui sprijin public acordat muncitorilor, astfel încât să se evite cât mai mult posibil concedierile din partea companiilor”, mai arată La Repubblica.
În timp ce majoritatea țărilor de pe glob își numără victimele pandemiei de coronavirus, Turkmenistanul anunță că nu are niciun caz de îmbolnăvire. Cuvântul „coronavirus” a fost interzis în Turkmenistan, scrie publicația turcă Habertürk, citând date furnizate de Organizația Reporteri fără Frontiere. „Într-o țară condusă cu o mână de fier de președintele Gurbangulî Berdimuhamedov, cuvântul a fost eliminat din broșurile de informare medicală distribuite în școli, spitale sau la locurile de muncă. Persoanele care vorbesc pe străzi despre coronavirus sau care poartă mască riscă să fie reținute” mai anunță Organizația Reporteri fără Frontiere. Președintele Gurbangulî Berdimuhamedov a ordonat pe 13 martie ca toate locurile de reuniune să fie dezinfectate prin afumarea cu o plantă tradițională numită „harmala”, mai amintește Habertürk.
(Florin Matei, Agenția de Presă RADOR)