Premierul ungar a anunțat crearea unui fond special pentru răsplătirea personalului medical pentru efortul făcut în combaterea epidemiei de coronavirus

Premierul ungar Viktor Orbán a anunțat crearea unui fond special pentru răsplătirea personalului medical cu câte 1.500 de euro pentru efortul făcut în combaterea epidemiei de coronavirus.

Ungaria a raportat astăzi încă cinci decese, până la un total de 26 din cele 623 de persoane testate cu noul coronavirus. Şeful Guvernului de la Budapesta spune că are un plan pentru eventuala etapă a îmbolnăvirilor în masă, dar a promis și un set de măsuri de redresare economică o dată cu încheierea pandemiei.

Reporter: Premierul ungar Viktor Orbán a declarat astăzi într-o emisiune a postului public de radio Kossuth că marţea viitoare vor fi făcute publice și detaliile unui plan privind stimularea economiei, care va viza în principal păstrarea locurilor de muncă și crearea altora noi. Premierul ungar a precizat că în cazul în care nu vor fi luate astfel de măsuri, Ungaria va avea o economie care se va baza pe ajutoare, va fi nevoită să apeleze la împrumuturi, în primul rând, din străinătate și va intra pe un drum la capătul căruia va aștepta Fondul Monetar Internațional.

Viktor Orbán a mai spus că miercurea viitoare se va lua o decizie legată de menținerea sau ridicarea restricțiilor privind părăsirea locuințelor, care au intrat în vigoare în 28 martie și ar fi valabile doar până în 11 aprilie. Acesta a respins, totodată, criticile privind puterile sporite pe care le-a obținut la începutul săptămânii și care îi permite emiterea de decrete pentru o perioadă nedeterminată pentru gestionarea situației, afirmând că este vorba despre atacuri politice și că atribuțiile sale pe timpul stării de urgență sunt asemănătoare cu cele pe care le are președintele Franței în condiții normale./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie