Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului
EVENIMENTE INTERNE
– Apărare, Interne
* Conform Ordonanţei militare nr. 7 din 4.04.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, emise de Ministerul Afacerilor Interne, începând cu această dată, vor intra în vigoare noi prevederi:
- Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în orașul Țăndărei, județul Ialomița
- În localitatea carantinată prevăzută la art. 1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:
- a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi a aprovizionării populaţiei;
- b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă, comunicațiilor şi transporturilor.
- Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, precum şi operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane nu vor comercializa bilete/ abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în localitatea carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 2.
- În localitatea carantinată potrivit art.1, se aplică în mod corespunzător toate interdicțiile și restricțiile stabilite prin ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență.
- Se împuternicește Centrul Județean de Coordonare şi Conducere a Intervenției Ialomița (CJCCI) pentru a stabili completări şi derogări în ceea ce privește dispozițiile prevăzute la art. 2, cu acordul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
- (1) Organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice şi securității naționale vor stabili măsuri specifice de prevenire şi limitare a intrării, respectiv a ieșirii persoanelor în/din localitatea carantinată.
(2) Autoritățile administrației publice locale şi judeţene vor aduce la cunoştinţă obligațiile ce le revin persoanelor, referitoare la deplasarea şi accesul în/din localitatea carantinată.
(3) Aplicarea măsurilor de verificare, control şi acces în/dinspre localitatea carantinată se realizează de către personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu cele ale Ministerului Apărării Naţionale
- Consiliul Județean Ialomița, primarul şi consiliul local al orașului Țăndărei vor lua măsuri de a asigura funcționarea serviciilor de protecție şi asistență socială, funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice, precum şi aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie.
- (1) Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 5 aprilie 2020, ora 23:00, ora României.
(3) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franța și Germania și din aceste țări către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 8 aprilie 2020.
(4) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (3) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
- (1) Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație.
(2) Prevederile alin.(1) nu se aplică lucrătorilor care-și desfășoară activitatea în domeniul sanitar și al asistenței sociale.
- Se suspendă transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, pe toată perioada stării de urgență.
- La intrarea în România, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere, al cărei model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/ carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19.
- Prevederile art.12 se aplică în mod corespunzător conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care de deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale sau în cont propriu. Aceștia trebuie să prezinte, la intrarea în România, o adeverință de salariat, asumată de angajator.
- (1) Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, care tranzitează teritoriul României, nu sunt obligați să completeze, la intrarea pe teritoriul României, declarația epidemiologică, dacă respectă următoarele condiții minimale:
- a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea;
- b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată;
- c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător.
(2) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin.(1), conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa. Autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului.
(3) La intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor.
- Prevederile art. 5 din Ordonanța militară nr. 3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020, nu se aplică mecanicilor de locomotivă și personalului feroviar.
- (1) Ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale vor asigura, la cerere, spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I
- (1) Personalul Gărzilor Forestiere teritoriale și județene sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică va participa în dispozitivele de ordine publică și control al circulației pe drumurile publice, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Apărării Naționale, în vederea desfășurării activităților/controalelor specifice pe linie de control silvic.
(2) Controalele specifice se fac în punctele de control existente, în funcție de personalul disponibil la nivelul gărzilor forestiere sau cu atribuții de control/de pază pe linie silvică.
– Cultură
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, organizează , între orele 9:00 – 20:00 pe rețele de socializare Facebook și Instagram, omagierea dirijorului Herbert von Karajan, născut la 5 aprilie 1908, la Salzburg. Începând cu ora 9:00, se poate urmări, din două în două ore, postările cu fotografii, scrisori și mărturii despre activitatea artistică pe care a avut-o renumitul dirijor de-a lungul vieții și vor fi difuzate două concerte excepționale pe care acesta le-a realizat împreună cu Dinu Lipatti. Conceptul evenimentului aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”
*Teatrul „Ion Creangă #online” difuzează, spectacole pe paginaFacebook.com/TeatrulIonCreanga, și pe www.teatrulioncreanga.ro. Toate materialele video sunt disponibile în regim gratuit, în secțiunea Videos a paginii, timp de 3 ore de la publicare. Programul zilei:
- ora 11:00 – spectacolul “De-a Micul Prinț” (pentru grupa de vârsta 4-6 ani)
* Teatrul de animație “Țăndărică” transmite gratuit, online, o serie de spectacole pentru copii cu vârste cuprinse între 3 ani și 11 ani, pe pagina oficială a instituției, https://www.facebook.com/teatrultandarica/ : Programul zilei:
- ora 11:00 și 13:00 – spectacolul “Rățusca cea urâtă”, Regia: Gabriel Apostol
* Teatrului Mic prezintă online, pe pagina de Facebook, Instagram și pe canalul de Youtube/Vimeo, premiera spectacolului “PUZZLE pentru copii” – Miniaturi dramatice, epice și lirice din literatura pentru copii – ora 11:00
* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de Youtube, pe pagina de Facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet, zilnic, între orele 14:00 – 16:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019, în cadrul „Programului TNB – Parateatral”. Se va prezenta o singură conferință pe adresa: https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti . Programul zilei:
- Prof. Dr. Dumitru Borţun: „România – o enigmă, un miracol şi un paradox. Sarcinile următoarei generaţii!” – (18 noiembrie 2018)
* Opera Comică pentru Copii prezintă online opera „Cantata Cafelei”, în regia Irinei Furdui – ora 17:00
* Teatrul “Stela Popescu” prezintă online “O fabulă pe zi pentru copii”, Cristian Neacșu prezintă fabula “Leul și măgarul la vânătoare”, de Adrian Erbiceanu – ora 17:00, iar de la ora 20:00 – “Lecturi din carantină” cu Cristian Neacșu – „Eu nu sunt stiller”, de Max Frisch
* Începând din 2 aprilie, pe site-ul www.fge.org.ro și pe pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu” și „Clasic e fantastic”, vor fi puse la dispoziția publicului concertele din colecția „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”, stagiunea 2012-2013. Printre partenerii media: Radio România Cultural și Radio România Muzical. Programul zilei:
- „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica din noiembrie 2012. Simfonia clasică – Orchestra medicilor „Ermil Nichifor”; Dirijor Iosif Ion Prunner; Beethoven Simfonia nr. 1 – Partea I, Sonata Mozart Simfonia nr. 40 – Partea a IV-a, Sonata Mozart Simfonia nr. 40 – Partea a III-a, Menuet Beethoven Simfonia nr. 4 – Partea a III-a, Menuet Haydn Simfonia nr. 45 – Partea a IV-a, Adagio; Comentează Cristina Sârbu
* Galați: Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi, difuzează online un interviu cu actriţa Oana Mogoş, pe care publicul şi-o aminteşte cu drag în rolurile Doamna Gându din spectacolul „Salba Dracului” (după Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija, 2019), Madame Poulet, Sanzonetta, Louisa şi Ursul din spectacolul „Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant” (de Anthony Neilson, regia: Dragoş Alexandru Muşoiu, 2018) sau Helen din spectacolul „Fat pig” (de Neil LaBute, regia: Laura Moldovan, 2016)
* Sfântu Gheorghe: Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe a pregătit „stagiuni online” pentru perioada în care va fi închis în urma măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea extinderii noului coronavirus. Programul zilei:
- Spectacolul „Antigona”; regizor: László Bocsárdi / Stagiunea 2003-2004 – ora 20:00. Spectacol în limba maghiară
* Sibiu: În perioada stării de urgenţă, decretată de autorităţi, când întreaga activitate de spectacole şi evenimente a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu este suspendată, TNRS şi FITS vor redifuza online, de la ora 17:00, conferinţele speciale, pe canalele de comunicare online: pagina oficială de Facebook a TNRS, pagina oficială de facebook a FITS, canalul oficial de YouTube al TNRS şi site-ul oficial al TNRS: www.tnrs.ro . Programul zilei:
► Conferințele speciale FITS și TNRS
- ora 17:00 – Constantin Chiriac în dialog cu Ofelia Popii: „Despre calitate, implicare şi curaj în artele spectacolului”
- ora 21:00 – Fotoliul cu poveşti şi poezie, în lectura actriţei Serenela Mureşan: „ABC-ul bunelor maniere. Cea care n-a mai apucat să vină”, de Natalia Ciub
► Spectacole
- ora 19:00 – „Mozart steps”, spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu
- ora 21:30 – Seară de lectură cu actorul Secţiei Germane a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Ali Deac
* Timișoara: Teatrul Naţional Timişoara (TNTm) începe luna aprilie cu o nouă serie de prezentări de spectacole, în cadrul proiectului „Întâlnire la voi acasă”, pe canalul de Youtube al instituţiei, în această seară fiind programat spectacolul „Prometeu Înlănțuit”, regia Kokan Mladenović – ora 20:00
– S-a întâmplat într-o zi de 5 aprilie
* Acum 146 de ani (1874) a avut loc, la „Theater an der Wien” (Viena), premiera operetei în trei acte „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul. Libretul este semnat de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela „Le Reveillon”, de Henri Melhac şi Ludovic Halévy
* Acum 88 de ani (1932) era publicată în Monitorul Oficial Legea prin care era recunoscut oficial Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului. Parcul Naţional a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale
* Cu 47 de ani în urmă (1973) avea loc prima operaţie pe cord deschis de la Clinica chirurgicală 2 din Târgu-Mureş, de o echipă de medici condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa
* Acum 41 de ani (1979) era inaugurat complexul World Trade Center – WTC (110 etaje) din New York. La data de 11.IX.2001, în urma unor atentate teroriste, de o amploare fără precedent, au fost distruse cele două turnuri gemene ale complexului WTC. La 12 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, în locul celor două turnuri gemene, a fost înălţat un turn de 298 de metri (World Trade Center 4) care este primul şi cel mai mic dintre cei cinci zgârie-nori care vor înlocui turnurile gemene distruse. Cel mai înalt zgârie-nori din complexul de cinci clădiri, supranumit Turnul Libertăţii, va fi inaugurat în 2014 şi va avea 541 de metri. Complexul va cuprinde un nou centru de transport public, un muzeu şi un memorial ridicat în cinstea celor 2.700 de oameni care au murit în 2001
* Acum 14 ani (2006) a fost decisă înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cunoscută şi sub numele de Comisia Tismăneanu (după numele preşedintelui ei, politologul Vladimir Tismăneanu), aceasta a redactat un Raport ce a stat la baza condamnării comunismului în mod oficial. La 18.XII.2006 preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, Raportul întocmit de Comisia Prezidenţială Analiza Dictaturii Comuniste din România
Aniversări – Comemorări
– Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim) (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– „Ziua NATO în România”; se marchează, anual, începând din 2005 ( – 15 ani), în prima duminică a lunii aprilie, pe baza unei legi adoptate în Parlamentul de la Bucureşti; la alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004); „Ziua NATO” este o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului european şi euro-atlantic
– 1851: A murit (în exil, la Istanbul/Turcia) Ion I. Negulici, pictor, traducător şi publicist; participant la Revoluţia de la 1848-1849 din Ţara Românească; autorul unui „Vocabular român” pentru explicarea neologismelor (1848) (n. 1812). NOTĂ: Enciclopedia României online dă ca dată a morţii 15 aprilie 1851
– 1881: S-a născut psihologul Florian Ştefănescu-Goangă; lui i se datorează înfiinţarea (în 1927), la Cluj, a unui laborator de psihologie experimentală, transformat, peste un an, în Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul de acest gen din România; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (m. 1958)
– 1884: S-a născut (la Rezeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940)
– 1885: S-a născut Alexandru Lascarov-Moldovanu, jurist, avocat, politician, publicist și prozator; activitatea sa literară cuprinde romane, nuvele, povestiri, multă memorialistică de război, texte şi studii cu temă creştină, traduceri, manuale şcolare; conferențiar la Societatea de Radio (1930-1935) (m. 1971) – 135 de ani
– 1890: S-a născut Jean Bobescu, dirijor, violonist şi profesor (m. 1981) – 130 de ani
– 1894, 5/18: S-a născut Claudiu Isopescu, istoric literar şi traducător; profesor (din 1929) de limba şi literatura română la Universitatea din Roma; cercetător de tip tradiţional al relaţiilor culturale şi literare româno-italiene (m. 1956, la Roma). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 18 aprilie 1894
– 1894: S-a născut naistul Fănică Luca (m. 1968)
– 1904: S-a născut medicul Cornel Cărpinişan; se numără printre creatorii şcolii de chirurgie toracică experimentală şi clinică din România; profesor universitar; autor a numeroase manuale şi lucrări ştiinţifice (m. 1970)
– 1928: S-a născut fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru al Academiei Române din 1974 (m. 2007)
– 1932: S-a născut Fănuş Neagu, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg, scenarist şi comentator sportiv; membru titular al Academiei Române din 2001 (m. 2011)
– 1933: S-a născut Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (m. 2012)
– 1934: S-a născut V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (m. 2013)
– 1938: S-a născut Ion Ionescu, fost jucător internaţional de fotbal; cel mai prolific jucător din istoria „Rapidului”
– 1942: S-a născut inginerul și profesorul Dan Dascălu; fondator și director (între 1993 și 2011) al Institutului Național de Microtehnologie; cercetări în domeniile micro- și nanoelectronicii; a elaborat dioda IMPATT, care a permis realizări tehnologice deosebite (dispozitive electronice cu microunde, radiorelee digitale etc); membru titular al Academiei Române din 1993
– 1943: A murit actorul Tony Bulandra (n. 1881)
– 1943: S-a născut violonistul american de origine română Sergiu Luca, fondatorul mai multor festivaluri de muzică de cameră importante (m. 2010)
– 1943: S-a născut criticul de teatru Victor Parhon (distins cu Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER pe anul 2000) (m. 2000)
– 1946: S-a născut scriitorul şi publicistul George Arion
– 1946: A murit (s-a sinucis) poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit, din 1933 la Paris, publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (n. 1903). NOTĂ: Site-ul http://www.artline.ro/Ilarie-Voronca-29976-1-n.html menţionează ca dată a morţii 8 aprilie 1946, iar http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1475, menţionează 4 aprilie 1946
– 1950: S-a născut regizorul de teatru Silviu Purcărete; multe dintre spectacolele sale montate la Craiova („Titus Andronicus”, „Ubu Rex”, „A 12-a noapte”) au fost invitate la numeroase festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow etc.); director, timp de şapte ani, din 1996, al Centrului Dramatic din Limoges, Franţa; în 2002 a înfiinţat, la Lyon, propria sa companie teatrală; regizează teatru sau operă în diverse ţări din Europa; în 2009 a semnat regia şi scenariul primului său film – „Undeva la Palilula” – 70 de ani
– 1952: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Şerban Georgescu; a fost realizator de emisiuni muzicale la Radiodifuziunea Română (m. 2007)
– 1952: S-a născut Florin Tudose, medic psihiatru şi profesor universitar; a înfiinţat şi organizat, împreună cu prof. dr. C. Gorgoş, primul centru de sănătate mintală din România, în 1980; a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătură, devenit centru de referinţă pentru reformă în psihiatrie din România, în 1995 (m. 2014)
– 1964: S-a născut Marius Lăcătuş, fost internaţional de fotbal, antrenor
– 1965: A murit medicul Marius Nasta, unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1890) – 55 de ani
– 1996: A murit episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe, şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1921)
– 2012: A murit artistul vizual Romul Nuţiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România (n. 1932)
– 2014: A murit actorul Radu Iţcuş (n. 1944)
– 2016: A murit coregraful, balerinul şi actorul Cornel Patrichi; considerat creatorul variete-ului de televiziune din România (n. 1944)
– 2017: A murit sportivul Afanase Sciotnic, medaliat european, mondial şi olimpic la kaiac (n. 1942)
– 2019: A murit Mihai Stere Derdena, fost deținut politic, scriitor, publicist și profesor (n. 1934) – 1 an
– 2019: A murit Ion Horea, poet și traducător (n. 1929) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Cetatea Vaticanului: Celebrarea Săptămânii Pascale, fără participarea credincioșilor, în Piața Sfântul Petru (5 – 12 apr.)
– Cetatea Vaticanului: Slujba din Duminica Floriilor, celebrată de Papa Francisc cu ușile închise
– Londra: Regina Elisabeta a II-a susţine un discurs televizat pe tema pandemiei de coronavirus – ora 19:00, GMT
– Teheran: Conferinţa de presă a ministerului Sănătăţii pe tema pandemiei de coronavirus
– Riad: Forumul Economic Mondial, în parteneriat cu Secretariatul G20 al Arabiei Saudite, urmează să organizeze o reuniune specială despre Orientul Mijlociu în cea de-a Patra Revoluție Industrială (5 – 6 apr.)
– Ierusalim: Guvernul israelian ar putea decide astăzi, închiderea unor localităţi, în funcţie de rata îmbolnăvirilor înregistrată în ultimele zile. Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat 7.851 cazuri de COVID-19 şi 44 decese legate de coronavirus
– Miami, SUA: Măsuri privind combaterea coronavirusului (5 apr. – 3 mai)
– Platforma de streaming Mubi a încheiat un parteneriat cu Fundaţia Prada pentru a difuza „Perfect Failures”, o selecţie de filme considerate „neînţelese pe scară largă”, în momentul lansării lor. Acest proiect va fi lansat atât pe platforma Mubi, cât şi pe site-ul Fondazione Prada astăzi, odată cu difuzarea filmului „Southland Tales”, un eşec de box-office, regizat în 2006 de cineastul american Richard Kelly. Selecţia acestui program va include şi „A Countess from Hong Kong” (1967), de Charlie Chaplin; „Fedora” (1978), de Billy Wilder; „Night Moves” (2013), de Kelly Reichardt; „Un divan a New York” (1996), de Chantal Akerman; şi „Showgirls” (1995), de Paul Verhoeven
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Tineretului” (ZMT, ediţia XXXV), ce are loc în plan local, are tema: „Tinere, îți zic, scoală-te!” (Lc 7,14). În Anul Sfânt al Răscumpărării (1983/1984), Papa Ioan Paul al II-lea a convocat pentru prima dată pe tinerii din toată lumea pentru Duminica Floriilor. Tinerii au răspuns cu un entuziasm care a depăşit toate aşteptările şi astfel a început obiceiul „Zilei Mondiale a Tineretului”, din 1985 (- 35 de ani). ZMT se celebrează în fiecare an în cadrul Bisericilor locale în duminica Floriilor, sau/şi într-o zi stabilită la nivelul fiecărei Dieceze/Eparhii. Tot la doi sau trei ani se realizează o celebrare extraordinară într-un loc ales de Papa, de comun acord cu Conferinţele Episcopale Naţionale. Atât pentru celebrările ordinare cât şi pentru cele extraordinare (la date variabile), Sfântul Părinte adresează un mesaj tinerilor, pe baza căruia se realizează pregătirea şi desfăşurarea evenimentului. NOTĂ: La 12 august se marchează, începând din anul 2000, şi „Ziua Internaţională a Tineretului”, proclamată de Adunarea Generală a ONU, la 17.XII.1999, la recomandarea Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili cu problemele tineretului, desfăşurate la Londra, între 8 şi 12.VIII.1998
– 1588: S-a născut filosoful englez Thomas Hobbes, iniţiatorul teoriei contractului social (m. 1679)
– 1732, 5/17: S-a născut Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (m. 1806)
– 1794: A murit (ghilotinat de către robespierişti) Georges-Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (n. 1759)
– 1804: S-a născut botanistul german Matthias Jakob Schleiden; în 1838 a formulat teoria conform căreia plantele sunt alcătuite din celule, punând bazele teoriei celulare, împreună cu conaţionalul său Theodor Schwann (m. 1881)
– 1832: S-a născut Jules Ferry, om de stat francez; prim-ministru (1880-1881; 1883-1885); rol important în expansiunea colonială franceză în Africa şi Indochina (m. 1893)
– 1894: S-a născut designerul american de avioane Lawrence Dale Bell, fondator al companiei „Bell Aircraft” (1935) şi proiectantul primului aparat de zbor care a depăşit bariera sunetului, „Bell X 1”, în anul 1947 (m. 1956)
– 1899: S-a născut chirurgul american Alfred Blalock, care, împreună cu Helen B. Taussig, a găsit un tratament chirurgical pentru copiii născuţi cu sindromul „blue baby” (m. 1964)
– 1900: S-a născut actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului (m. 1967) – 120 de ani
– 1908: S-a născut actriţa americană de teatru, film şi televiziune Bette Davis (numele la naştere: Ruth Elizabeth Davis); în 1999 a fost clasată pe locul 2, după Katherine Hepburn, pe lista celor mai bune actriţe ale tuturor timpurilor, listă realizată de Institutul American de Film (m. 1989)
– 1908: S-a născut dirijorul austriac Herbert von Karajan (m. 1989)
– 1916: S-a născut actorul american de film Gregory Peck (nume la naștere Eldered Gregory) (m. 2003)
– 1920: S-a născut scriitorul de origine britanică Arthur Hailey (m. 2004, la Nassau/Bahamas) – 100 de ani
– 1924: A murit zoologul german Victor Hensen; a introdus termenul de „plancton” (totalitatea organismelor marine, care trăiesc plutind în apa mării şi nu se deplasează (sau se deplasează pe distanţe milimetrice) (n. 1835)
– 1929: S-a născut Ivar Giaever, fizician şi biolog american de origine norvegiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973, împreună cu Leo Esaki şi Brian David Josephson
– 1929: S-a născut actorul britanic Sir Nigel Hawthorne (m. 2001)
– 1929: S-a născut Hugo (Maurice Julien) Claus, romancier, poet, dramaturg, regizor de film și pictor belgian (de limbă flamandă) (m. 2008)
– 1934: S-a născut Roman Herzog, jurist şi om politic german; primul preşedinte ales al Germaniei reunificate (1994-1999); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 (m. 2017)
– 1940: A murit Matthias Friedwagner, filolog şi folclorist austriac; profesor de filologie romanică la Universitatea din Viena (1898-1900) şi la Universitatea din Cernăuţi, al cărui rector a fost între 1910 şi 1911; ulterior a devenit profesor la Academia de Ştiinţe Sociale şi de Comerţ din Frankfurt pe Main, unde a înfiinţat (în 1911) un lectorat de limbă română; în 1917 i-a apărut, la Halle, „Dicţionarul limbii române”; interesat şi de folclorul românesc, a întreprins în Bucovina o anchetă folclorică amplă şi sistematică (1905-1911), întocmind cea mai mare colecţie de folclor românesc din perioada antebelică; membru corespondent străin al Academiei Române (1911) (n. 1861) – 80 de ani
– 1950: S-a născut cântăreaţa suedeză Agnetha Fältskog, membră a renumitei formaţii ABBA – 70 de ani
– 1967: A murit Misha Elman, violonist american de origine rusă (n. 1891)
– 1967: A murit biologul american Hermann J. Muller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (n. 1890)
– 1994: A murit Kurt Cobain, solistul formaţiei rock „Nirvana”, chitarist şi compozitor american (n. 1967)
– 1997: A murit poetul american Allen Ginsberg, figură proeminentă a „generaţiei Beat” (n. 1926)
– 2005: A murit scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru literatură pe 1976 (n. 1915) – 15 ani
– 2008: A murit Charlton Heston (numele real: John Charles Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (n. 1923). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924
– 2011: A murit Baruch Samuel Blumberg, medic, genetician şi profesor american; a descoperit virusul hepatic B (1967) şi doi ani mai târziu a creat vaccinul împotriva hepatitei B; Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1976, împreună cu D. Carleton Gajdusek; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2009 (n. 1925)
– 2012: A murit omul de afaceri britanic Jim Marshall, creatorul amplificatoarelor cu acelaşi nume, utilizate de unii dintre cei mai mari chitarişti din muzică rock, supranumit „The Father of Loud” (n. 1923)
– 2012: A murit Ferdinand Alexander Porsche, nepotul fondatorului uzinelor germane Porsche şi creatorul celebrului model de automobil sport Porsche 911 (n. 1935)
– 2014: A murit Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (n. 1927)
– 2015: A murit Julie Wilson (Julia Mary Wilson) actriţă americană şi cântăreaţă de cabaret (n. 1924) – 5 ani
– 2018: A murit regizorul de filme de animaţie, producătorul şi scenaristul japonez Isao Takahata; cofondator al studioului de animaţie „Ghibli” (în 1985); cunoscut în special pentru pelicula „The Grave of the Fireflies” (n. 1935)