Guvernul dezbate la această oră ordonanța de urgență prin care se acordă un stimulent financiar medicilor și personalului auxiliar, care tratează pacienții cu COVID-19. Pe ordinea de zi se află şi ordonanța de urgență care prelungeşte mandatul aleşilor locali până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2020.
Reporter: Andrei Şerban – Vicepremierul la Raluca Turcan a precizat, la începutul şedinţei de guvern, că din cauza pandemiei de COVID-19, alegerile locale nu se pot desfășura la termen și din acest motiv a fost elaborată o ordonanță de urgență, care prelungește mandatul aleșilor locali până cel mai târziu la 31 decembrie 2020. Raluca Turcan a mai spus că ordonanța prevede și simplificarea procedurilor pentru pregătirea alegerilor electorale.
Raluca Turcan: În sensul în care partidele politice și candidații pentru funcţiile din administrația publică locală să prezinte o singură listă de susţinători şi, de asemenea, să fie nevoie să se depună un număr minim de 25.000 de semnături, dintre care 500 de alegători din fiecare județ și 1.000 de alegători din municipiul București.
Reporter: Miniştrii mai dezbat, în ședința de la această oră, o ordonanță de urgență prin care se acordă un stimulent financiar la salariul medicilor și personalului auxiliar care tratează bolnavii de COVID-19, inclusiv cei care lucrează pe ambulanțe. Pentru acest stimulent financiar se va plăti doar impozitul pe venit și din el nu se vor reține contribuțiile la sănătate și la pensie. #HUN/ilixandru/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie