EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Ședința Biroului Permanent
* Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Lucrări în comisiile permanente (online):
- ora 10:00 – Comisia pentru sănătate publică
- ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii
- ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
– Guvern
* Programul premierului Ludovic Orban:
- ora 10:00 – Participare la consultări cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României – la Palatul Victoria
- ora 14:00 – Participare la consultări cu reprezentanții companiilor din sectorul construcțiilor – la Palatul Victoria
- ora 17:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria
– Ministere
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
– Apărare, Interne
* Conform Ordonanţei Militare nr. 5, se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu această dată
– Juridic
* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează dezbaterea online „Forța majoră între litera legii și scopul urmărit de legiuitor” – ora 15:00, la Societatea de Științe Juridice, Str. Turturelelor nr. 50, et. 4. Speakerii intră în dezbatere remote, iar dezbaterea sete transmisă live online gratuit pe homepage juridice.ro. Moderator av. prof. univ. dr. Valeriu Stoica, Founding Partner Stoica & Asociaţii
* Societatea de Științe Juridice și Baroul București organizează evenimentul „Implicațiile Covid-19 în procesele penale” – ora 19:30, la Societatea de Științe Juridice, Str. Turturelelor nr. 50, et. 4. Speakerii intră în dezbatere remote, iar administrarea transmisiunii se va face remote. Evenimentul este transmis live online, gratuit, pe homepage juridice.ro
– Administraţie
* Jud. Galaţi: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis, vineri seara, că se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ. Decizia intră în vigoare începând cu această zi şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere
* Jud. Iași: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Iași a decis sâmbâtă, că ieșenii trebuie să poarte mijloace de protecție atunci când ies în spații publice închise sau când sunt în tramvaie sau autobuze. Decizia intră în vigoare, de astăzi
* Jud. Maramureș: Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis, începând cu această zi, adoptarea unei măsuri cu caracter de obligativitate în județ, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2. Măsura va fi aplicată în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele
* Suceava: Măsura obligativităţii purtării unui mijloc de protecţie facială a fost luată şi pentru municipiul Suceava aflat în carantină, precum şi pentru cele opt comune din zona de protecţie. De astăzi, administratorii şi conducătorii instituţiilor sunt responsabili de a nu mai permite cetăţenilor accesul în mijloacele de transport sau în spaţiile publice fără mijloace de protecţie minimale
* Vaslui: Locuitorii din Vaslui vor fi obligați să aibă acoperite nasul și gura când ies din casă. Decizia luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui, se aplică de astăzi
– Economic
* Cererile unice de plată aferente Campaniei 2020 vor putea fi depuse în format electronic începând de astăzi, prin utilizarea aplicaţiei IPA online, mijloacelor electronice de comunicaţii şi sistemului IACS, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)
– Medicină, Sănătate
* Formaţiunea medicală ROL 2 din incinta Institutului „Ana Aslan” din Otopeni a devenit operaţională medical şi, începând cu această zi, va fi încadrată cu echipa medicală de bază. Aceasta are ca obiectiv îngrijirea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19 şi cuprinde corturi medicale şi containere cu unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare
– Învăţământ, Cercetare
* Videoconferinţă despre provocările actuale în sistemul de învățământ dual – ora 15:30. În cadrul discuției va fi facilitat schimbul de experiență între participanți pe teme precum plata burselor, şcoala online, dualul după criză. Moderarea va fi asigurată de Anca Hociotă, Manager Vocaţional Training, AHK România
– Mass – Media, Publicitate
* Şedinţă publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 12:00, la sediul CNA, Bd. Libertății nr. 14
– Cultură
Teatrul „Ion Creangă #online” difuzează, spectacole pe paginaFacebook.com/TeatrulIonCreanga, www.teatrulioncreanga.ro . Toate materialele video sunt disponibile în regim gratuit, în secțiunea Videos a paginii, timp de 3 ore de la publicare. Programul zilei:
- ora 11:00 – spectacolul „Sticluș Căpcăunul a furat Crăciunul” (+4 ani)
* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti oferă spre vizionare online, pe canalul său de Youtube, pe pagina de Facebook şi preluate, de asemenea, pe pagina de internet, zilnic, între orele 14:00 – 16:00, un număr de 40 de înregistrări ale Conferinţelor Teatrului Naţional desfăşurate în perioada 2006-2019, în cadrul „Programului TNB – Parateatral”. Se va prezenta o singură conferință pe adresa: https://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti . Programul zilei:
- Conf. Răzvan Voncu: „Trei aromâni: Bolintineanu, Anghel, Vinea” – (12 noiembrie 2017)
* Teatrul Ţăndărică Bucureşti prezintă spectacolul online „Dănilă Prepeleac”, după Ion Creangă, regia Ion Brancu – orele 12:00 şi 18:00, pe https://www.facebook.com/teatrultandarica/
* Teatrul “Stela Popescu” prezintă online “O fabulă pe zi pentru copii” – Sorin Aurel Sandu prezintă “Șarlatanul și bolnavul”, de Grigore Alexandrescu – ora 17:00, iar de la ora 20:00 – “Lecturi din carantină” cu Manuela Hărăbor – “Pământul americanului”, de Adrian Pintea
* Opera Națională București transmite în cadrul “Seri de Operă Online”, spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo, în regia lui Ion Caramitru, eveniment din 31 martie și 5 aprilie 2018 – ora 18:30
* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” continuă seria activităţilor culturale, organizate în cadrul proiectului „Citim împreună. Rămânem împreună. Stăm acasă!”. Astăzi va fi difuzat online în premieră, pentru publicul din România, „Neguţătorul din Veneţia”, spectacol pus în scena la 16 decembrie 1998, în regia lui Andrei Şerban – ora 20:00, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” şi pe contul de youtube – Biblioteca Aman, la aceeaşi oră
* Galaţi: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, online, spectacolul „Afacerea Protar”, o comedie în trei acte de Mihail Sebastian, în regia lui George Motoi, care a avut premiera pe 19 decembrie 2008 – ora 19:00, pe canalul YouTube al instituţiei
* Târgu-Mureş: Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş prezintă, online, înregistrarea unui spectacol care a făcut deliciul publicului în stagiunile precedente, „Gala Campionatului de improvizaţie”, după un concept de Keith Johnstone, avându-i ca antrenori pe Vlad Massaci şi Mihaela Sîrbu şi acompaniator la pian pe Zeno Apostolache Kiss, regia tehnică Stelian Chiţacu – ora 20:30, pe canalul de YouTube al Companiei (https://www.youtube.com/channel/UCyxzwhJj5ZiGWMc_–fY20Q/featured
– S-a întâmplat într-o zi de 6 aprilie
* Acum 206 ani (1814) a avut loc prima abdicare a lui Napoleon I, la castelul de la Fontainebleau, pe 11 aprilie semnându-se Tratatul de la Fontainebleau, care reglementa exilul lui Napoleon în insula Elba
* Se împlinesc 190 de ani (1830) de când a fost fondată, de către Joseph Smith (1805-1844), secta creştină a mormonilor. Smith şi adepţii săi propovăduiau (la început în localitatea Fayette, în vestul statului american New York), conform „Cărţii lui Mormon” (un profet imaginar), întoarcerea apropiată a lui Hristos. Biserica Mormonă, numită şi Biserica lui Iisus Christos a sfinţilor din zilele din urmă, are adepţi în toată lumea şi, iniţial, practica poligamia
* Acum 147 de ani (1873) apărea Legea creditului funciar, care a pus bazele primei mari instituţii moderne de credit în România, „Creditul funciar rural”; primul director, Ion Ghica
* În urmă cu 146 de ani (1874) apărea Decretul privind instituirea, la Bucureşti, a Comisiunii monumentelor publice, având drept scop clasarea şi conservarea monumentelor publice din România (6/18)
* Cu 143 de ani în urmă (1877) era publicat decretul de mobilizare generală (terminată la 15/27.IV.1877), care a adus sub arme aproximativ 100.000 de oameni în Războiul de Independenţă. Trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre (6/18)
* Tot cu 143 de ani în urmă, „Teatrul cel Mare” din Bucureşti primea oficial denumirea de „Teatrul Naţional” şi se constituia Societatea dramatică a „Teatrului Naţional”, sub auspiciile statului; primul director a fost Ion Ghica (6/18)
* Acum 124 de ani (1896), între 6 şi 15 aprilie, la Atena, a avut loc prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne. Acestea au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfășurat de când împăratul roman Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice în 393. Din inițiativa lui Pierre de Coubertin, la primul congres al Comitetului Internațional Olimpic (CIO), din 18-23 iunie 1894, de la Paris, s-a hotărât ca orașul Atena, din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896. Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standardele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv. Ceremonia a fost deschisă de regele George I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei
* Acum 111 ani (1909) exploratorul american, Robert Edwin Peary, a fost primul om care a atins Polul Nord. Cu cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook a anunţat că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor
* Cu 107 ani în urmă (1913), prin Legea semnată la această dată de regele Carol I, s-a înfiinţat, la Bucureşti, (din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia), Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, prima instituţie de învăţământ economic superior din România (în prezent Academia de Studii Economice). Academia (cu trei secţiuni: comerţ, bancă, asigurări; industrie; administraţie economică-consulară) a început să funcţioneze la 15/28.IX.1913. Primul rector a fost matematicianul Anton Davidoglu. NOTĂ: „Istoria României în date” (2003) dă ca dată a înfiinţării Academiei 13/26.IV.1913
* Se împlinesc 100 de ani (1920) de la înfiinţarea Agenţiei de Presă Anatolia din Turcia
* Acum 26 de ani (1994) a început Genocidul din Rwanda. Politica etnicistă a unui regim dictatorial (provenit din etnia dominantă, hutu) a generat ultimul genocid al secolului al XX-lea (în dauna etniei minoritare, tutsi). Punctul de pornire al dramei rwandeze l-a reprezentat doborârea avionului prezidenţial, în seara de 6 aprilie 1994. Aparatul, un „Falcon-50” (oferit şi pilotat de francezi), a fost lovit de două rachete sol-aer şi s-a prăbuşit chiar în parcul reşedinţei şefului statului. În atentat şi-au pierdut viaţa preşedintele Juvenal Habyarimana, generalul Déogratias Nsabimana, şeful Statului Major al Armatei, Cyprien Ntaryamira, instalat de numai trei luni ca preşedinte al Republicii Burundi, precum şi doi miniştri care îl însoţeau. După asasinarea preşedintelui ţării în aprilie 1994, extremiştii aparţinând etniei Hutu au preluat controlul asupra statului demarând o serie de masacre sângeroase împotriva etniei rivale Tutsi. Violenţele au durat timp de 100 de zile, perioadă în care au fost ucişi aproximativ 800.000 de oameni conform ONU şi Uniunii Africane şi 1 milion de civili conform altor surse
* Cu 16 ani în urmă (2004), între 6 şi 8 aprilie, avea loc inaugurarea Institutului Cultural Român de la Praga. Este cel de-al optulea institut cultural român deschis în străinătate, în reţeaua ICR din întreaga lume. ICR Praga este membru fondator al EUNIC Cluster Praga (European Union National Institutes for Culture), deţinând preşedinţia acestei structuri din 2008 până în 2011
* Acum 11 ani (2009) a avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special oraşul L’Aquila, cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter. După cutremur au fost înregistrate circa 280 de replici, unele cu magnitudinea de moment 6,2 şi al căror epicentru a fost localizat în zona L’Aquila
Aniversări – Comemorări
– Sf. Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
– 1890, 6/18: S-a născut (în Imperiul Otoman) Hagop Djololian Siruni (cunoscut sub pseudonimul H. Dj. Siruni), jurnalist, istoric, armenolog şi orientalist, poet şi traducător de origine armeană; membru post-mortem al Academiei Române (din 2012) (m. 1973) – 130 de ani
– 1894, 6/18: S-a născut Pamfil Şeicaru, publicist, memorialist, prozator; în 1928 a întemeiat, la Bucureşti, ziarul „Curentul”, care l-a consacrat ca pe un redutabil analist politic şi ca pe unul dintre cei mai temuţi polemişti din România; după 1944 a trăit în Spania şi Germania (m. 1980)
– 1901: S-a născut compozitorul Paul Jelescu (m. 1989)
– 1907: S-a născut Bogdan Amaru (pseudonimul lui Alexandru Pârâianu), prozator, dramaturg şi eseist (m. 1936). NOTĂ: Site-ul www.napocanews.ro menţionează ca dată a naşterii 12.IV.1907
– 1908: S-a născut Emilia Şt. Milicescu, istoric literar; şi-a dedicat activitatea în special studierii operei şi vieţii lui Barbu Delavrancea (m. 1990)
– 1908: S-a născut Gheorghe Vrabie, istoric literar şi folclorist (cercetări metodologice şi studii consacrate unor genuri) (m. 1991). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 8.IV.1908
– 1920: S-a născut Alexandra Caradja (cunoscută ca „prinţesa Caragea”), descendentă directă din familia fostului domnitor al Ţării Româneşti Ion Gh. Caragea; prinţesa a ajutat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial prizonierii americani concentraţi în România; plecată din ţară în 1948 şi stabilită la Paris (m. 1997) – 100 de ani
– 1927: A murit Dimitrie Popovici-Bayreuth, cântăreţ (bariton) şi pedagog (n. 1860)
– 1928: S-a născut Gheorghe Comănescu, mare maestru al Marii Loji Naţionale din România între anii 1998-2003; a contribuit la reconstrucţia mişcării masonice din România şi la reintegrarea ei în Lanţul Universal al Masoneriilor Regulare (m. 2008)
– 1930: S-a născut Alexandru George (numele adevărat: George-Alexandru Georgescu), critic şi istoric literar, eseist, prozator şi traducător (m. 2012) – 90 de ani
– 1941: S-a născut naistul şi compozitorul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele Naiului”, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972; este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, şi are peste 120 de milioane de albume vândute; este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria
– 1945: S-a născut interpretul de muzică uşoară și actorul Cornel Constantiniu – 75 de ani
– 1984: A murit poetul Virgil Carianopol (n. 1908)
– 1985: A murit Viorel Doboş, compozitor şi dirijor (n. 1917) – 35 de ani
– 1992: A murit Ion Şerfezi, dirijor, compozitor şi pedagog (n. 1913)
– 2000: A murit Sorin Moisescu, fost președinte, între anii 1998-2000, al Curții Supreme de Justiție (actuala Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie) și fost procuror general al României (1997-1998) (n. 1939) – 20 de ani
– 2002: A murit scriitorul Petru Dumitriu, stabilit în Germania din anul 1960; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1924)
– 2008: A murit pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (n. 1916)
– 2013: A murit profesorul universitar Ion Gheorghe Roşca, fost rector la ASE (2004-2012); şef al Catedrei de Informatică Economică (1990-1996), director al Departamentului de Cercetări Eonomice al ASE (1996-1999) şi prorector (2000-2004), coordonând domeniile de cercetare ştiinţifică şi informatizare a activităţii din universitate (n. 1949)
– 2016: A murit Nicolae Munteanu, cronicar, ziarist şi reporter sportiv timp de peste 70 de ani; a lucrat la Radio Europa Liberă din 1967 până în 1995 (n. 1923)
– 2018: A murit istoricul și profesorul Şerban Papacostea, considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România; a realizat unele dintre cele mai importante sinteze de istorie medievală românească; director (1990-2001) la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”; membru titular al Academiei Române din 2016 (n. 1928)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor afacerilor externe (apărare) din cadrul UE (prin videoconferință)
– Zagreb: Reuniunea miniştrilor justiţiei din ţările UE (prin videoconferinţă)
– Strasbourg: Un nou raport de activitate va fi publicat de Grupul de experți al Consiliului Europei pentru acțiunea împotriva violenței femeilor și violenței domestice. Acesta va evalua tendințele și provocările care apar din monitorizarea țărilor pe baza unui rezumat cuprinzător al rezultatelor primelor opt rapoarte de monitorizare între 2015 și 2019 și a rezultatelor din proiectele finale de rapoarte adoptate din mai 2019
– Berlin: Reuniunea Consiliului de Miniştri care urmează să anunţe noi măsuri în lupta împotriva pandemiei de coronavirus
– Da Nang, Vietnam: Este programată cea de-a 36-a ediție a summitului ASEAN (6 – 9 apr.)
– Da Nang, Vietnam: Reuniunea miniștrilor de externe și a Înalților Oficiali ai ASEAN (6-9 apr.)
– Da Nang, Vietnam: Reuniunea miniștrilor economiei din statele ASEAN (6 – 9 apr.)
– Atena: Începând cu această dată, vor fi reluate primirea, înregistrarea şi procesarea cererilor de azil ce fuseseră suspendate pe toată durata lunii martie pentru migranţii sosiţi din Turcia
– Cetatea Vatican: Începe Săptămâna Sfântă înainte de Paştele catolic sărbătorit în 12 aprilie
- Celebrările se vor desfăşura fără participarea credincioşilor
– Geneva: Conferinţă de presă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe tema pandemiei de coronavirus
– Budapesta: Premierul ungar Viktor Orban, urmează să anunţe astăzi, un pachet de măsuri în valoare de 30 de miliarde de dolari destinat relansării economiei
– Teheran: Conferinţă de presă a Ministerului iranian al Sănătăţii pe tema pandemiei de Covid-19
– Istanbul, Turcia: Are loc cea de-a 806-a ediție a IASTEM – Conferință video internațională privind economia și managementul afacerilor (ICEBM), care va reuni academicieni și experți industriali în domeniul economiei și managementului afacerilor (6 – 7 apr.)
– Tunisia: Marcarea a 20 de ani de la moartea lui Habib Bourguiba, fost preşedinte şi premier al ţării
– Bişkek, Kârgâzstan: Curtea Supremă examinează cazul apărătorului drepturilor minorităţilor, Azimjan Askarov, care a fost condamnat pentru moartea unui poliţist
– Frakfurt: Compania germană de media Axel Springer SE, cea mai mare din Europa, își va retrage acţiunile de pe piaţa reglementată a Bursei de Valori din Frankfurt, în conformitate cu reglementările în materie, la sfârşitul acestei zile. Societatea a fost cotată timp de 35 de ani
– Toronto, Canada: Debutul procesului lui Alek Minassian, acuzat de atacul cu vehicul-capcană din aprilie 2018, care s-a soldat cu 10 morţi
– Alger, Algeria: Procesul lui Karim Tabbou, figură celebră a „Hirak” – mişcare populară de contestare – , acuzat de atentat la moralul armatei
– Alger, Algeria: Verdict aşteptat în procesul lui Abdelouahab Fersaoui, militant al „Hirak” şi preşedinte al „Rassemblement-Actions-Jeunesse” (RAJ)
– Yaounde, Camerun: Procesul a şapte militari acuzaţi de a fi împuşcat două femei şi copiii lor
– Roma: Marcarea a 500 de ani de la moartea pictorului şi arhitectului Rafael (Raffaello Sanzio)
– Germania: FC Bayern München a programat primele sesiuni de antrenamente, după pauza forţată de pandemia de coronavirus, cu un orar eşalonat şi cu grupuri de patru-cinci jucători. Până în prezent, Bayern München a decis să facă antrenamentele prin videoconferință
Aniversări – Comemorări
– ”Ziua Internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace”, a fost oficial proclamată de ONU, la 23 august 2013, în urma iniţiativei lansate de Comitetul Internaţional Olimpic. Această zi este o ocazie de promovare a sportului şi activităţii fizice ca limbaj universal şi mijloc inovator pentru educaţie, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea tineretului, construirea păcii şi dezvoltarea durabilă
– 885: A murit (în Moravia) Metodiu, cărturar slav, originar din Salonic; împreună cu fratele său, Chiril, a creat alfabetul chirilic şi a răspândit creştinismul (începând din 863) în Moravia şi Panonia (n. 820) – 1135 de ani. NOTĂ: În Calendarul Ortodox sunt prăznuiţi ca sfinţi pe 11 mai – Sf. Ierarh Metodie şi Sf. Cuvios Chiril, luminătorii slavilor
– 1199: A murit Richard I (supranumit Inimă de Leu), rege al Angliei între anii 1189 şi 1199; a avut înclinaţii mai mult spre aventură decât spre politică, deşi era apreciat ca un foarte bun strateg; a participat, alături de împăratul Frederic I Barbarosa şi de regele francez Filip al II-lea August, la cea de-a treia Cruciadă (1189-1192) (n. 1157)
– 1483: S-a născut Rafael (Raffaello Sanzio), pictor şi arhitect italian din Epoca Renaşterii (m. 1520)
– 1490: A murit Matei Corvin (Hunyadi Mátyás), unul dintre cei mai importanţi regi ai Ungariei (1458-1490); fiul lui Iancu de Hunedoara, renumit conducător militar de origine română (n. 1443) – 530 de ani
– 1520: A murit Rafael (Raffaello Sanzio), pictor şi arhitect italian din epoca Renaşterii (n. 1483) – 500 de ani
– 1528: A murit pictorul şi gravorul german Albrecht Dürer; una din personalităţile de seamă ale istoriei universale a artei (n. 1471)
– 1660: S-a născut Johann Kuhnau, compozitor şi organist german (m. 1722) – 360 de ani
– 1826: S-a născut pictorul francez Gustave Moreau (m. 1898)
– 1829: A murit matematicianul norvegian Neils Henrik Abel, pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicilor moderne (n. 1802)
– 1906: A murit scriitorul Alexander Lange Kielland, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Bjornstjerne Bjornson şi Jonas Lie) (n. 1849)
– 1928: S-a născut James D. Watson, genetician şi biofizician american; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1962, împreună cu britanicul Francis Crick şi neozeelandezul Maurice Wilkins pentru descoperirea, în 1953, a structurii ADN
– 1929: S-a născut André Previn, dirijor, compozitor şi pianist american de origine germană (m. 2019)
– 1935: A murit Edwin Arlington Robbinson, unul dintre reprezentanţii poeziei americane moderne (n. 1869) – 85 de ani
– 1944: S-a născut mezzosoprana și profesoara britanică Felicity Palmer
– 1949: S-a născut Horst Ludwig Störmer, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Robert B. Laughlin şi Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic ale cărui stări excitate au sarcină fracţionară
– 1949: S-a născut cântăreţul francez Patrick Hernandez, care, în anul 1979, a avut un succes imens cu hitul „Born to Be Alive”
– 1952: S-a născut economistul şi profesorul american Clayton M. Christensen, creatorul conceptului de „disruptive innovation” (inovaţie disruptivă) şi unul dintre cei mai apreciaţi teoreticieni în domeniul inovaţiei; în anul 2011 a fost numit cel mai influent gânditor de business din lume, ocupând poziţia nr. 1 în topul bianual Thinkers50
– 1971: A murit compozitorul rus Igor Stravinski; unul din cei mai importanţi muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea (n. 1882)
– 1992: A murit Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă, considerat unul dintre clasicii moderni ai literaturii science-fiction; a fost unul din cei mai prolifici scriitori din istoria literaturii, publicând peste 500 de cărţi de-a lungul vieţii (n. 1920)
– 1997: A murit scriitorul german Stefan Hermlin (numele real Rudolf Leder) (n. 1915)
– 2005: A murit Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (n. 1923) – 15 ani
– 2012: A murit pictorul american Thomas Kinkade (n. 1958)
– 2013: A murit regizorul spaniol de film Juan José Bigas Luna (n. 1946)
– 2014: A murit Mickey Rooney (născut Joseph Yule Jr.), actor, scenarist, regizor, compozitor şi producător american (n. 1920)
– 2015: A murit actorul american James Best (n. 1926) – 5 ani
– 2016: A murit cântăreţul american de country Merle Haggard (n. 1937)
– 2018: A murit autorul, compozitorul și interpretul francez Jacques Higelin, unul dintre pionierii rock-ului francez (n. 1940)
– 2019: A murit David James Thouless, fizician, specializat în studiul materiei condensate, și profesor britanic; Premiul Nobel pentru fizică pe 2016, alături de cercetătorii britanici Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, pentru studiile privind stările neobișnuite ale materiei, cum sunt cele din superconductori (n. 1934) – 1 an