Luni, 6 aprilie, marele muzician român Gheorghe Zamfir împlineşte 79 de ani. Interpret, compozitor și muzicolog, supranumit „regele naiului”, Zamfir are o carieră absolut fabuloasă, de peste 55 de ani, care înseamnă peste 300 de lucrări compuse, trecând prin toate stilurile – folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic şi un repertoriu interpretativ care acoperă perioadele barocă, clasică şi contemporană. Cariera omului de muzică, care are la activ peste 190 de albume înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute, a fost răsplătită cu nu mai puţin de 120 de discuri de aur și platină, fiind până în prezent singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA. Este în mod cert, unul dintre artiştii care prin creativitate, o muncă imensă şi un talent nemărginit, au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea muzicii universale. Omul Gheorghe Zamfir a avut, însă, o viaţă presărată cu multe necazuri, dar şi cu aventuri şi iubiri pasionale, care au făcut deliciul tabloidelor.
Gheorghe Zamfir s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găeşti, jud. Dâmboviţa.
Încă din fragedă copilărie dovedeşte reale înclinații muzicale, fiind atras de acordurile lăutăreştu, o perioadă în care îşi doreşte să înveţe să cânte la acordeon şi să interpreteze la acest instrument alături de taraful lătarilor.
În anul 1955 este înscris de tatăl său la clasa specială de nai de la Școala specială nr. 1 de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”) la clasa profesorului Fănică Luca, unul dintre cei mai mari „suflători”, cum era caracterizat acesta de însuşi George Enescu.
În anul 1959, Zamfir obține Premiul I și titlul de laureat pe țară şi înregistrează primele sale melodii folclorice, alături de Orchestra de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române.
În anul 1961, este admis la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, absolvit în anul 1966 cu diplomele de pedagogie și dirijorat pentru cor și orchestră.
Tot în anul 1966, încă înainte de absolvire, devine dirijor al ansamblului folcloric „Ciocârlia” din București, un colectiv care număra peste 300 de artiști şi cu care a înregistrat succese remarcabile în numeroasele turnee din ţară şi străinătate.
Şi tot în anul 1966, Gheorghe Zamfir înregistrează primul său disc la Electrecord, pe care se află renumitele piese „Doina de Jale” și „Doina ca de la Vișina”.
Începând cu anul 1968, Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc cu 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea tonalităţilor. Astfel apare naiul alto – cu 22 de tuburi, tenor – cu 25 de tuburi, bas – cu 28 de tuburi și naiul contrabas – cu 30 de tuburi, ultimul apărut în anul 1972, toate asamblate de Gheorghe Zamfir, din lemn de bambus, acordate după o metodă originală, cu ajutorul unei mici cantităţi de miere de albine introdusă în tuburi.
În anul 1969 pleacă prin demisie de la ansamblul „Ciocârlia”, iar în următorul an realizează turnee de succes peste hotare.
În anul 1970 îşi înfiinţează propriul taraf concertistic, cu care a înregistrat succese importante. Un an mai târziu, a adus publicul din capitala Franţei în extaz, după nu mai puţin de 45 de recitaluri susținute pe scena teatrului „Vieux Colombier”, aici introcând în spectacole, pentru prima dată, cele patru naiuri – soprano, alto, tenor şi bas, create chiar de el.
Critica vremii începuse deja să menţioneze momentul ca pe o revoluţie a sunetului la scară universală.
Însă, în curând, succesul lui Zamfir avea să devină planetar, după numeroase turnee pe toate meridianele lumii, în SUA, Canada, Australia, Japonia și Africa de Sud, Israel, Orientul Apropiat și Extremul Orient, prestaţiile sale şi ale ansamblului său încântând deopotrivă publicul şi critica muzicală.
În anul 1972 devine membru al Societății Compozitorilor din Franța, iar în anul 1974 compune piesa simfonică „Misa pentru Pace”, scrisă pentru nai, cor, orgă și orchestră, aceasta fiind înregistrată cu Orchestra Radio și Corul Madrigal, condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.
Celebritatea sa a atras şi atenţia regizorilor şi producătorilor de film, Zamfir fiind invitat să realizeze coloana sonoră a unor pelicule precum „Once Upon a Time in America” – alături de Ennio Morricone, regia Sergio Leone, „Karate Kid”, în regia lui John G. Avildsen, sau „The Tall Blonde Man with One Black Shoe”, alături de Vladimir Cosma, regia Yves Robert.
În 1976, single-ul său „Eté d’amour” devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului, şi este prezent, timp de nouă săptămâni în „Top Ten” din Marea Britanie, în anul 1979 a publicat volumul de versuri, în ediție bilingvă, româno-franceză, „Dincolo de sunet”, iar în anul 1981 își lansează discurile pe piața americană, an în care îi apare şi un alt volum de versuri, „Drum de spini și de glorii”.
Un an mai târziu compune prima Rapsodie și primul Concert pentru nai și orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
În anul 1982, după o carieră muzicală de succes, în plin comunism, are cutezanţa să dedice un concert lui Dumnezeu, o „greşeală” care avea să determine autorităţile comuniste să îl supună la presiuni, artistul fiind nevoit să plece în exil la Paris.
În anul 1984 compune primul Cvintet pentru nai și cvartet de coarde, numit „Cvintetul Plopilor”, pe care îl interpretează alături de Cvartetul Oxford din Toronto.
În anul 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, pe care se află şi remarcabila interpretare a Dublului Concert în re minor pentru vioară și oboi de Johann Sebastian Bach, alături de British Chamber Orchestra.
Tot în anul 1986, în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, i se naşte unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formaţie rock din Montreal.
În perioada 1988-1990 vizitează de trei ori Cetatea Vaticanului, fiind primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. Cu aceste ocazii primeşte medalia Vaticanului și, de două ori, diploma Universității „Don Bosco” din Roma.
27 septembrie 1978
După Revoluţia din 1989 se restabileşte în România şi traversează o perioadă de mari probleme financiare din cauza datoriilor acumulate faţă de fiscul francez, care îi confiscă proprietăţile din Franţa. Însă artistul îşi continuă seria de concerte şi turnee în Franţa, Elveţia şi, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului al XX-lea.
În anul 1994 s-a căsătorit cu Marie Noëlle, de care a divorțat în 2010, după o serie de acuzaţii şi scandaluri de presă şi prin tribunalele din Franţa şi România.
În anul 2000 îşi publică autobiografia sub titlul „Binecuvântare și blestem”, iar în anul 2002 publică volumul de versuri „În inima întristată a barocului”.
Gheorghe Zamfir a contribuit la crearea primei catedre de nai din Europa, la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind profesor asociat la această clasă, în perioada 2001-2005.
Gheorghe Zamfir a cochetat şi cu politica, fiind la un moment dat membru al Partidului România Mare, dar după ce Revista România Mare, a preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, îi atribuie afirmaţii antisemite, artsitul este obligat să plece din partid, ba mai mult, în anul 2002, nu i se permite să concerteze în Israel, fiind oprit la aeroport şi obligat să se reîntoarcă în ţară. Ulterior, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Zamfir a afirmat că afirmaţiile antisemite nu îi aparţin şi că el nu este antisemit.
Un an mai târziu, în luna august, Gheorghe Zamfir a revenit în Israel, a vizitat memorialul Yad Vashem și a plantat un pom în memoria victimelor Holocaustului.
Despre episodul PRM artistul a afirmat: „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul și de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit și m-au uitat. Sunt foarte trist și dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat.”
Tot în 2003 a confecționat naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.
Din toamna anului 2004, devine membru al Partidului Democrat, iar la 24 martie 2005 își susține doctoratul, obținând calificativul Summa cum laude pentru teza intitulată „Naiul – geneză, evoluție și semnificație”, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.
În ianuarie 2006, Gheorghe Zamfir susţine o serie de concerte în Canada alături de Athenaeum String Quintet, în programul turneului fiind inclusă premiera mondială „Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde” în aranjamentul muzicianului Lucian Moraru, cât și piesele „Ciocârlia” şi „Lonely Shepherd”.
În decembrie 2006 este reînființată Orchestra Națională de Folclor, alături de care Gheorghe Zamfir susţine mai multe concerte.
În anul 2008 a candidat din partea Partidului Verde Ecologist la alegerile parlamentare, pentru un mandat în Senatul României.
A primit, în septembrie 2008, titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște, iar în 2009, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale ‘Mihai Eminescu”.
Gheorghe Zamfir este şi un talentat pictor, având mai multe expoziții în țară și în străinătate, una dintre acestea fiind realizată, în perioada iunie-august 2009, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, sub titlul „Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simțiri, doi români. Gheorghe Zamfir și Petru Beca”, alături de creaţiile, pictorului și scriitorului din Alba Iulia, Petru Beca.
În octombrie 2010, s-a numărat, alături de alte personalități, printre laureații celei de-a 13-a ediții a premiilor Oscar Românesc, decernate în cadrul unei festivități desfășurate la Opera Națională București (ONB).
A mai predat cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgoviște, iar în anul universitar 2010-2011, a predat, în calitate de cadru didactic consultant, la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
În mai 2012, maestrul a susținut un concert emoționant intitulat „Rapsodia Primăverii”, eveniment ce s-a concretizat într-un amplu turneu național. Printre piesele cântate alături de orchestra Gheorghe Zamfir s-au numărat „Ciobănașul singuratic”, „Ciocârlia”, „Doina de jale”, „El condor pasa”, sau „My heart will go on”.
În 2013, în semn de omagiu, prilejuit de împlinirea a 55 de ani de carieră artistică, Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou și Centrul de Cultură Arcuș, organizează prima ediție a Festivalului Naiului „Gheorghe Zamfir”, care s-a desfășurat în perioada 21-25 aprilie la Sfântu Gheorghe, Arcuș și Brașov.
În perioada 11-13 septembrie 2015 a avut loc a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, la Găeşti, localitatea natală a muzicianului.
În fine, la începutul anului 2016, Gheorghe Zamfir s-a recăsătorit cu tânăra Nicoleta Beca, cântăreaţă de muzică populară (30 de ani), pe care a cunoscut-o în anul 2008, la o emisiune de televiziune.
Printre numeroasele medalii, premii şi decoraţii pe care maestrul le-a primit se mai regăsesc, de două ori medalia de aur a Asociației din cadrul Academiei „Artă-Științe și Litere” a Franței, de două ori Premiul Academiei „Charles Cros”, premiile „Țitera de aur” în Franța și „Săgetătorul de Aur” în Italia, discuri de aur în Elveția și Germania.
Este medaliat cu aur al Asociației de Muzică de Divertisment din Franța și Mare Ofițer al Franței, a primit titlul de Merit Artistic al Franței, Cavaler al Belgiei, este medaliat cu aur de Ducesa de Luxemburg și Diplomat de Onoare al Universității Sorbona.
Albumele înregistrate de-a lungul carierei s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare în întreaga lume, ceea ce i-a adus zeci de discuri de aur și de platină pentru recorduri de vânzare în SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă – peste 120 de discuri de aur și de platină, în total.
