SUA nu dețin informații cu privire la redirecționarea unui transport de măști din Thailanda, anunță ambasada americană din Bangkok

SUA nu dețin informații cu privire la un transport de măști de față destinate Germaniei, despre care oficialii de la Berlin au lansat acuzații că a fost redirecționat de pe un aeroport din Bangkok, a declarat o purtătoare de cuvânt a ambasadei americane din Thailanda. Afirmațiile au fost făcute după ce ministrul de interne de la Berlin, Andreas Geisel, a declarat vineri că o comandă de 200.000 de măști destinată Germaniei a fost „confiscată” în Bangkok și redirecționată în SUA, calificând incidentul drept „un act de piraterie modernă”. „Guvernul SUA nu a acționat în niciun fel pentru a redirecționa un transport al companiei 3M care era destinat Germaniei și nici nu cunoaștem despre un astfel de transport”, a declarat pentru Reuters Jillian Bonnardeaux, purtătoarea de cuvânt a ambasadei SUA din Bangkok. „Suntem, în continuare, îngrijorați despre tentativele generalizate de a diviza eforturile internaționale prin intermediul unor campanii nefondate și neînsușite de dezinformare”. Autoritățile thailandeze nu au putut fi contactate luni, în contextul în care în țară este zi de sărbătoare. Acuzațiile potrivit cărora măștile au fost redirecționate apar în contextul în care țările depun mari eforturi pentru a procura echipamente de protecție necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Aliați ai SUA din Europa și până în America Latină s-au plâns de tactici de tipul „Vestului sălbatic” la care recurge Washingtonul, pe care-l acuză că încearcă să supraliciteze sau să blocheze transporturi de echipamente medicale destinate cumpărătorilor inițiali. Potrivit unor statistici realizate de Reuters, la nivel internațional, s-au înregistrat până luni peste 1,25 de milioane de cazuri de coronavirus și 68.400 de decese în 211 țări și teritorii. Deși Andreas Geisel a anunțat vineri că acel transport „a fost confiscat” în Bangkok, departamentul pe care îl conduce a retras a doua zi afirmațiile, anunțând că se încearcă în continuare să se clarifice circumstanțele în care măștile, comandate de o companie din Germania – nu din SUA – de la producătorul 3M au fost redirecționate. Un reprezentant al companiei 3M a declarat pentru Reuters că firma nu deține dovezi cum că acel transport ar fi fost confiscat. Președintele SUA, Donald Trump, declara sâmbătă că „nu a existat niciun act de piraterie”./cstoica/sdm2
(www.reuters.com – 6 aprilie)