O echipă formată din 14 medici și asistenți medicali români a ajuns la Milano cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române. Medicii au fost întâmpinați la aeroport și de ambasadorul României în Italia, George Bologan.
George Bologan: Este un gest concret de solidaritate din partea României față de Italia și inclusiv față de comunitatea românească, o parte dintre aceasta fiind afectată de COVID-19. Peisajul din jurul nostru vorbește despre curaj, incertitudine, teamă, dar și solidaritate, încredere și optimism. Este o lecție de patriotism ceea ce echipa medicilor și asistenților medicali ne-au demonstrat despre cum se poate asuma spațiul și timpul, ce ne-au fost oferite. Sunt oameni faini prin onoarea și simțul datoriei pe care le manifestă într-o perioadă de volatilitate morală. Prezența lor este prezența speranței. Dacă uneori avem imagini cu oameni arţăgoşi, ei ne oferă exemplul omului așezat, responsabil. Ne fac să gustăm din reflecția normalității, o lecție de patriotism și umanitate.
Realizator: A consemnat corespondentul nostru, Elena Postelnicu./denisse
RRA – 7 aprilie