Brokerii burselor europene continuă să își păstreze optimismul: au deschis și astăzi pe verde, inclusiv cea de la București
Reporter: Cristina Grecu – Optimismul de pe piața bursieră este generat de intensificarea semnalelor că vârful pandemiei în Europa a trecut, iar criza sanitară se va relaxa – a explicat pentru France presse un analist financiar de la o reputată companie de audit. Astfel, după ce ieri bursele din Asia au înregistrat o creștere de 2%, iar cea de pe Wall Street, Statele Unite, un salt de 7%, în Europa bursele au înregistrat astăzi, la deschidere, o creștere moderată de 3,79 la sută la Paris, 3,23 la Londra, 4,46 la Frankfurt, 4,58 la Milano și 3,42 la Madrid. Şi bursa de la București a deschis astăzi pe verde la toți indicii, doar în prima oră fiind înregistrate tranzacții de peste 20 de milioane de lei. La deschidere, dimineață, indicele BET la Bursa de la București, care arată evoluția celor mai lichide companii, înregistra o apreciere de 4,16 la sută și continuă să crească./denisse
RRA – 7 aprilie